Luni, 19 iunie, ora 11.00, la sediul din strada Schitu Măgureanu (vis a vis de Cișmigiu) al Facultății de Sociologie a UNIVERSITĂȚII din BUCUREȘTI, se va da startul celor două săptămâni de ateliere conduse de profesori din mediul universitar, chiar în spațiile academice de studiu.
Este al optulea an consecutiv (începând din 2010) când copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani au prilejul să se întâlnească direct cu performanța universitară, primind, desigur, o binemeritată diplomă, la încheierea șirului de ateliere, în cadrul festivității care va avea loc vineri, 30 iunie ora 10.00 la UNIVERSITATEA de ȘTIINTȚE AGRONOMICE și MEDICINĂ VETERINARĂ .
Sperăm ca și anul acesta, atelierele UNICO intensiv să aducă surprize frumoase și satisfacții tuturor participanților.