În Spania, pompierii încearcă să controleze incendiul care afectează rezervaţia naturală Doñana, din sud-estul ţării. Autorităţile par convinse că focul a fost provocat şi există suspiciuni că motivul declanşării incendiului ar fi fost obţinerea de teren pentru construcţii. Lipsa precipitaţiilor, temperaturile ridicate şi rafalele de vânt fac dificilă misiunea pompierilor care încearcă să stabilizeze incendiul.
Corespondenţă de la Madrid – Reporter: Annamaria Damian – O petiţie online semnată de aproape 150.000 de persoane solicită autorităţilor să nu permită pe zonele distruse de flăcări construcţia de edificii, plantaţii de fructe de pădure sau autorizarea construcţiei unui gazoduct, un proiect mai vechi al companiei Gas Natural, care are interese în zonă. Preşedinta comunităţii Andalusia susţine că niciun metru din suprafaţa arsă de incendiul din Huelva nu va fi destinat construcţiilor.
Susana Diaz: Să nu se gândească nimeni că vreun metru din ceea ce a ars se va folosi pentru alte scopuri. Nu vom permite schimbarea destinaţiei acestui teren pentru utilizarea lui. Este evident că sunt multe elemente care ne duc cu gândul la responsabilitatea omului pentru declanşarea acestui incendiu.
Reporter: Incendiul este activ în două puncte din zonă şi avansează spre inima Parcului Naţional Doñana, care se întinde pe o suprafaţă de peste 100.000 ha. Pentru a le proteja de flăcări, specialiştii au lăsat în libertate mai multe exemplare de râs iberic, care erau ţinute sub observaţie într-un centru special dedicat acestei specii pe cale de dispariţie. Unul dintre animale a murit din cauza stresului./lbadiu