Filiala grupării teroriste Al Qaeda din Mali a publicat pe internet o înregistrare video cu 6 ostatici străini, printre care şi un român

 Filiala grupării teroriste Al Qaeda din Mali a publicat pe internet o înregistrare video cu 6 ostatici străini, printre care şi românul Iulian Gherguţ, răpit în aprilie 2015 în Burkina Faso – transmite Agenţia France Presse. Imaginile nedatate apar împreună cu mesajul unui individ care spune că n-au existat până acum negocieri de eliberare, dar că discuţiile rămân active. Nicio cerere nu a fost formulată în acest mesaj. AFP notează că jihadiştii din Mali au fost în mare parte alungaţi printr-o intervenţie militară internaţională iniţiată de Franţa, dar au rămas zone necotrolate, unde au loc atacuri criminale, în pofida acordului de pace semnat cu doi ani în urmă./schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 iulie)