Responsabilii pentru prăbuşirea zborului MH17 în Doneţk ar urma să fie judecaţi în Olanda

Dosarele suspecţilor în cazul prăbușirii zborului MH17 în estul Ucrainei ar putea fi judecate în Olanda, confom legislației olandeze – scrie agenţia Interfax-Ucraina, menţionând că o decizie în acest sens ar fi fost luată de reprezentanții țărilor care au cooperat în cadrul anchetei (Olanda, Australia, Malaezia, Ucraina și Belgia). Potrivit surselor agenţiei, ancheta în cazul prăbuşirii zborului MH17 este în curs de desfășurare, iar decizia menţionată nu înseamnă că cei vinovaţi vor fi aduși în fața justiției în viitorul apropiat. Pe 17 iulie 2014, un „Boeing-777″, aparţinând comapniei aeriene ”Malaysia Airlines”, care efectua o cursă pe ruta Amsterdam – Kuala Lumpur, a fost doborât deasupra regiunii Donețk. Toate cele 298 de persoane aflate la bordul avionului au decedat./sdan/fcostea

www.interfax.com.ua – 5 iulie