Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov le reaminteşte tinerilor care au terminat liceul, indiferent că au promovat sau nu Bacalaureatul, că pot să se înscrie în evidenţele instituţiei până cel târziu pe 25 iulie.
Acest drept se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de 6 luni, calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este de 250 lei. Acest termen de 60 de zile începe să curgă de la data de 25 mai, când, conform Ministerului Educaţiei, se încheie anul şcolar pentru clasele terminale.
Înregistrarea tinerilor absolvenţi ca persoane în căutarea unui loc de muncă se realizează prin depunerea la agenţie a un dosar care să cuprindă următoarele documente: act de studii – original şi copie, act de identitate – original şi copie, adeverinţă medicală din care să rezulte faptul că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă.
De menţionat este faptul că absolvenţii care decid să îşi continue studiile, precum şi cei care nu au respectat termenul de depunere a dosarului de 60 de zile de la absolvire, nu vor beneficia de cei 250 lei.
Totodată, absolvenţii instituţiilor de învăţământ înregistraţi la AJOFM Ilfov beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă şi pot participa la programe de formare profesională.
Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare la sediul AJOFM ILFOV, strada Ruginoasa nr 4, sector 4 , București, telefon/fax – 021.332.37.08.
Purtator de cuvant
doamna Preda Corina Florentina
Compartimentul Resurse Umane, Salarizare, Comunicare și Secretariatul Consiliului Consultativ