Negocierile pe tema reunificării Ciprului s-au finalizat fără convenirea vreunui acord. Sfârşitul conferinţei desfăşurate în Elveţia a fost anunţat de către secretarul general al ONU, António Guterres. Insula mediteraneană a fost împărţită în 1974, după invazia Turciei care a urmat unei lovituri de stat prin care s-a urmărit unirea cu Grecia. Conferinţa patronată de ONU, organizată într-o staţiune montană elveţiană, a constituit cea mai bună şansă de până acum de a pune capăt diviziunii de 43 de ani a Ciprului. Însă, după mai multe săptămâni de negocieri şi unele semnale de progres, s-a ajuns la un impas. António Guterres a încercat joi să convingă participanţii la discuţii să profite de o istorică oportunitate şi să convină asupra unui acord pentru reunificarea insulei. Sesiunea finală se pare că nu s-a terminat în termeni pozitivi, în primele ore ale dimineţii. Problemele principale au reprezentat rămânerea soldaţilor turci după reunificare şi viitoare structură a guvernului federal, relatează corespondentul BBC./cstoica/schelaru
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 iulie)