Preţul combustibililor auto ar urma să crească în mai puţin de o lună, potrivit unui nou proiect de modificare a Codului Fiscal, pus în dezbatere publică. Practic, Ministerul de Finanţe intenţionează să majoreze accizele la benzină şi motorină la nivelul de anul trecut, când conţineau supra-acciza de şapte eurocenţi pe litru. În acelaşi timp, ministerul propune eliminarea sau reducerea mai multor impozite.
Printre cele mai importante modificări prevăzute de actul de schimbare a Codului Fiscal se numără scutirea de la plata impozitului pe venit a veniturilor obţinute de persoanele fizice din exercitarea profesiei de medic, dar şi a veniturilor din dividende, scutirea de la plata impozitelor pe teren a terenurilor agricole lucrate şi de la plata impozitului pe mijloacele de transport a tractoarelor, utilajelor agricole şi a altor mijloace de transport agricole utilizate exclusiv în domeniul agricol. Proiectul de act normativ mai stabileşte ca veniturile obţinute din activităţi independente desfăşurate în România, potrivit legii, cu excepţia drepturilor de proprietate intelectuală, să fie considerate ca fiind obţinute din România indiferent dacă sunt primite din ţară sau din străinătate. În sfârşit, proiectul publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe propune majorarea accizelor la carburanţi la 2.327,27 lei pentru mia de litri la benzina cu plumb, 2.035,4 lei pe mia de litri la benzina fără plumb şi 1.897,08 lei pe o mie de litri la motorină, practic, nivelurile în vigoare în 2016, înainte de eliminarea supraaccizei. În proiectul de act normativ se justifică această din urmă măsură prin faptul că în România se înregistrează printre cele mai mici preţuri la carburanţi din UE, dar şi printre cele mai scăzute ponderi ale taxelor în preţul benzinei şi motorinei şi prin faptul că încasările din accize pe acest segment au scăzut simţitor de la începutul lui 2017./pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 august