În ţară sunt vacante aproape 23 de mii de locuri de muncă

În ţară sunt vacante aproape 23 de mii de locuri de muncă, anunţă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Se caută muncitori necalificaţi în industria confecţiilor şi în construcţii, lucrători comerciali, lăcătuşi mecanici, agenţi de securitate, manipulanţi de mărfuri, vânzători sau şoferi. Cele mai multe slujbe sunt în Bucureşti, peste 4000, Prahova şi Dolj, iar cele mai puţine în judeţele Giurgiu, Bacău şi Mehedinţi. În capitală şi şomerii cu studii superioare pot găsi peste 400 de posturi./mnecula/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august