Lucrătorii Centrului Judeţean de Transfuzii Ialomiţa lucrează în mini-vacanţa de Sf. Maria

Lucrătorii Centrului Judeţean de Transfuzii Ialomiţa lucrează în mini-vacanţa de Sf. Maria, pentru ca donatorii să poată veni oricând doresc. În acest judeţ este criză de sânge în spitale, la fel ca în toată ţara.

Pe lângă programul de permanenţă, în weekend-ul prelungit al salariaţilor din instituţiile publice, la Centrul judeţean de Transfuzii se lucrează program normal astfel încât să se dea posibilitatea celor care au liber să vină şi să doneze. De asemenea, printre donatori există persoane de la ţară care nu ţin cont de aceste zile nelucrătoare şi merg să doneze la termenul de 90 de zile, în funcţie de programul personal. Luna aceasta, pentru a face faţă solicitărilor urgente, conducerea Centrului Judeţean de Transfuzie Sanguină din Slobozia a chemat de acasă donatorii constanţi, existenţi în baza de date, în special pe cei cu RH negativ./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 august