Preşedintele american va participa pentru prima dată la întrunirea ONU la New York

Preşedintele Trump îşi va face prima apariţie la ONU, în New York, în cursul zilei de luni, unde va face o declaraţie privind reformarea organizaţiei. Administraţia sa intenţionează să reducă birocraţia şi să determine alte ţări să acopere mai mult din costuri, în special pentru menţienrea păcii.

În trecut, Trump a criticat vehement organizaţia. La câteva săptămâni după ce a fost ales, el a descris-o drept „un club unde oamenii să se întâlnescă, să discute şi să se distreze”. Abordarea sa este în contradicţie cu presupusa misiune multilaterală a ONU. La acest final de săptămână au apărut semnale amestecate şi confuze privind poziţia Statelor Unite faţă de Acordul de la Paris. Comunitatea internaţională va dori claritate şi, de asemenea, o schimbare a poziţiei preşedintelui.

În cursul zilei de marţi, Donald Trump se va adresa Adunării Generale, unde probabil va insista pentru măsuri mai drastice împotriva Coreei de Nord, pentru programul nuclear al acesteia./aionita/fcostea

BBC SERVICIUL MONDIAL -18 septembrie