Din 1 şi până în 31 octombrie, Ascultă 5 minute de muzică clasică în spaţii neconvenţionale – hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz.
Proiectul aduce în fiecare zi înregistrarea unei lucrări foarte cunoscute, în spaţii aglomerate şi neobişnuite pentru audiţia muzicii clasice, deschizând astfel, către publicul larg, universul acestui tip de artă sonoră, etalon al valorii şi tradiţiei.
Ascultă 5 minute de muzică clasică, unul dintre principalele proiecte educative şi culturale ale corporaţiei publice Radio România, a pornit în octombrie 2010 şi de atunci s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie şi octombrie. Piesa zilei poate fi ascultată, bineînţeles, şi la Radio România Muzical.
Partenerii proiectului pentru ediţia octombrie 2017 sunt: Arena Mall din Bacău, Băneasa Shopping City din Bucureşti, Carrefour România, Castelul Bran, Cora România, CRH România, Dedeman, Hello Shopping Park din Bacău, Iulius Mall Iaşi, Iulius Mall Timişoara, Iulius Mall Cluj, Iulius Mall Suceava, Librăriile Humanitas, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Mood Media, Palas Mall Iaşi, Park Lake din Bucureşti, PWC România, Vivo Piteşti, Vivo Baia Mare.
Proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică a cunoscut din 2014 şi o nouă formă de dezvoltare, graţie unui parteneriat semnat între Radio România şi Ministerul Educaţiei Naţionale. Proiectul facilitează apropierea copiilor faţă de muzica clasică în cel mai simplu mod, prin audiţia concretă a materialelor puse la dispoziţie de Radio România Muzical care includ atât o lucrare muzicală, cât şi o poveste despre acea piesă muzicală. Copiii au şi posibilitatea de a participa la un concurs derulat online cu întrebări în legătură cu lucrările ascultate. În anul şcolar 2014-2015, aproximativ 120.000 de copii din toată ţara au participat la proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică, în anul şcolar 2015-2016 la proiect au participat 145.000 de copii şi au fost organizate şi două concursuri naţionale: unul de desene inspirate de muzică, pentru elevii claselor primare, şi unul de audiţii muzicale, pentru elevii claselor gimnaziale. În anul şcolar 2016-2017, la proiect au participat 165.000 de elevi şi a fost organizată a doua ediţie a concursului naţional Ascultă 5 minute de muzică clasică. Pentru anul şcolar 2017-2018, proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică se deschide în 9 octombrie 2017.
Alte informaţii despre această campanie, pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute, care găzduieşte, de asemenea, fişierele audio ale pieselor din proiect, precum şi concursul destinat elevilor.
RADOR (29 septembrie)