Revista presei internaţionale, 3 octombrie 2017

Violenţele au revenit pr prima pagină a ziarelor străine, dezvăluind o lume în care pacea pare să devină doar un deziderat.
În acest sens, cel mai recent incident s-a semnalat în Siria, unde, ieri, „două explozii au zguduit un cartier din Damasc, capitala ţării”, după cum relatează cotidianul libanez „Daily Star”. Citând surse siriene, ziarul precizează că a fost vorba despre „explozia unei maşini-capcană şi de cea provocată de un atentator sinucigaş”. Acelaşi ziar subliniază că „detalii despre aceste incidente nu au fost confirmate oficial”, dar cotidianul sirian „Al-Watan” a precizat totuşi că „incidentele au avut loc în apropierea unui post de poliţie”.
Teroriste sau nu, incidente armate soldate cu victime s-au semnalat însă, după cum ştim, atât în Statele Unite, cât şi în Europa. În Statele Unite, ziarul „The New York Times” face un bilanţ al atacului armat din Las Vegas, care, potrivit ultimelor cifre, „s-a soldat cu peste 50 de morţi şi peste 200 de răniţi”. Acelaşi ziar mai adaugă că „asasinul se numeşte Stephen Paddock, un bărbat în vârstă de 64 de ani care a fost ulterior împuşcat mortal de poliţişti”, dar că el ar fi avut şi „o complice, care a fost localizată”. „Cele mai sincere condoleanţe şi întreaga mea compasiune faţă de victime şi faţă de famillile lor în urma groaznicului incident armat din Las Vegas”, a scris într-un mesaj de pe Twitter preşedintele american Donald Trump, citat de cotidianul american „USA Today”.
După cum este cunoscut, tot duminică, în Franţa, două tinere în vârstă de 20 de ani au fost înjunghiate într-o gară din Marsilia. Întrucât ecourile sunt departe de a se fi stins, cotidianul francez „Le Monde” precizează că „atacul a fost revendicat de Statul Islamic”. Şi tot „Le Monde” adaugă că „identitatea asasinului a rămas necunoscută, întrucât el nu avea acte de identitate asupra sa”. În plus, revista franceză „L’Express” subliniază că „asasinul era cunoscut pentru o serie de delicte minore, dar folosea diverse pseudonime, astfel încât identitatea lui va fi mai greu de stabilit”.
Deşi de altă natură, violenţele provocate de recentul referendum din provincia spaniolă Catalonia au atras şi ele atenţia întregii lumi. Ziarul belgian „Le Soir” îl citează pe Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, care a declarat că „violenţa nu poate fi niciodată un instrument în politică” şi a cerut ca părţile implicate „să treacă rapid de la confruntare la dialog”. Cotidianul spaniol „El País” anunţă că „preşedintele partidului catalan Generalitat cere mediere internaţională, dar nu renunţă la independenţă”, iar „Congresul spaniol a anunţat că va discuta problema Cataloniei pe 10 octombrie”. Cotidianul britanic „Financial Times” opinează că, „în urma referendumului din Catalonia, ambele tabere au nişte opţiuni la dispoziţie”. Ziarul moscovit „Kommersant” consideră că „nu mai există cale de întoarcere” şi că „guvernul premierului Mariano Rajoy a dat dovadă de aroganţă”. Iar revista germană „Der Spiegel” opinează: „Liderii spanioli nu-şi pot păstra aceste poziţii la nesfărşit. Ei s-au arătat perseverenţi, dar acum trebuie să demonstreze că sunt nişte politicieni responsabili şi să ajungă la un compromis, cum ar fi de exemplu crearea unui guvern autonom pentru Catalonia. Dacă nu o pot face singuri, atunci UE trebuie să intervină”.

Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR