Nelipsite, pe vremuri, de la curţile regale, nu doar ca mijloace de transport, ci mai cu seamă ca o delimitare a rangului social, trăsurile, şi mai elegantele lor surate, caleştile, create în ateliere de renume, veritabile opere de artă pe roţi, decorate de artişti faimoşi ai timpului, unele modeste, altele somptuoase, au participat neostenite, şi unele încă participă, la procesiuni şi ceremonii oficiale. Altele străbat domol oraşele, mânate de vizitii ferchezuiţi, spre delectarea turiştilor sau a altor pasageri dornici să se transpună, pentru câteva ore, în atmosfera tihnită de altădată.
Într-un astfel de vehicul, Filip al III, zis ‘cel Pios’, rege al Spaniei (numit Filip al III-lea în Castilia şi Filip al II-lea în Aragon) şi al Portugaliei (numit aici Filipe II), străbătea, în 1619, lungul şi anevoiosul, pe atunci, drum de la Madrid la Lisabona, într-un voiaj de verificare a Celor Şaptesprezece Provincii peste care domnea. L-a purtat în acea călătorie o trăsură deschisă, destul de rudimentară, capitonată cu catifea roşie, un model spaniol utilizat la finalul secolului al XVI-lea. Acum, nobilul vehicul este cel mai vechi exponat din muzeul caleştilor, Museu Nacional dos Coches, de la Lisabona, unde se păstrează o galerie de trăsuri şi caleşti unice în lume. Museu Nacional dos Coches se poate lăuda cu o gamă largă de caleşti regale de ceremonie, de paradă, de plimbare, litiere, cabriolete, berline, de la cele mai simple, la cele mai sofisticate, chiar şi unele speciale pentru copii, datând din secolele XVII – XIX, fabricate în Portugalia, Italia, Franţa, Austria sau Spania. Prinţesa franceză Amélia d’Orleans e Bragança, căsătorită cu regele Carlos I, penultimul monarh al Portugaliei, a înfiinţat un muzeu al caleştilor, inaugurat în mai 1905, cu numele Museu dos Coches Reais, găzduit atunci în fosta şcoală regală de echitaţie, Picadeiro Real, unde a rămas până în 2015, când actualul Museu Nacional dos Coches a primit un nou adăpost, mai modern. Transferul voluminoaselor şi rafinatelor mijloace de transport în actualul lor cămin a început cu aşa numita trăsură a regicidului, Landau do Regicídio, de producţie portugheză, de secol XIX, care a asistat la un moment ce a marcat în mod tragic istoria Portugaliei. Vehiculul care transporta familia regala, la 1 februarie 1908, în Lisabona, a fost atacat, iar regele Carlos I şi moştenitorul tronului, principele Luis Filipe, au fost ucişi. Urmele gloanţelor au rămas mărturie pe caroserie. Modestei trăsuri cu care, la început de secol XVII, călătorise regele Filipe II, îi ţine companie o caleaşcă fastuoasă, de producţie franceză, care a aparţinut Mariei Francisca de Savoia, soţia a doi dintre regii portughezi. Decorată cu figuri alegorice şi pictată cu motive florale, caleaşca fusese oferită în dar de regele francez Ludovic al XIV-lea verişoarei sale Maria, la prima ei căsătorie, cu regele Alfonso al VI-lea, în 1666. O caleaşcă aurită, comandată de împăratul Franz Joseph I al Austriei, pentru căsătoria surorii sale, Maria Ana de Austria, cu regele portughez Ioan al V-lea, a ajuns la Lisabona pe mare, însoţită de o flotă de 11 nave. Caleaşca triumfală Coche dos Oceanos, care a făcut parte dintr-un ansamblu de vehicule integrate în cortegiul ambasadei portugheze la Roma, în 1716, povesteşte în decoraţia sa un episod din istoria maritimă a Portugaliei. O caleaşcă de ceremonii religioase, portugheză, de secol XVIII, adăposteşte o casetă de sticlă comandată de regele Ioan al V-lea, în 1740, pentru a transporta statuia Fecioarei Maria, la procesiunea din Cabo Espichel, un cult ce datează din secolul al XVI-lea, devenit mai somptuos când familia regală a început să asiste la ceremonii, în 1707. Comandată la Londra pentru regele portughez Ioan al VI-lea, caleaşca de ceremonii Carruagem da Coroa, care a suferit modificări pentru încoronarea lui Carlos I, de la care au rămas monogramele regale pictate, a fost folosită, ultima oară, cu ocazia vizitei în Portugalia a Reginei Elisabeta a II-a, în 1957. O trăsură cu masă, de secol XVIII, specială pentru călătoriile lungi, a fost folosită, în 1729, cu ocazia ceremoniei unui schimb de principese, la graniţa dintre Portugalia şi Spania, când Portugalia a trimis-o pe Maria Bárbara, fiica regelui Ioan al V-lea, pentru a se căsători cu moştenitorul Coroanei Spaniole, Ferdinand al VI-lea, şi a primit-o pe prinţesa spaniolă Mariana Vitória, fiica lui Filip al V-lea al Spaniei, pentru mariajul său cu principele portughez José I. Un poştalion de producţie belgiană, Mala-Posta, de secol XIX, destinat transportului corespondenţei, vopsit în negru şi roşu, cu uşile din mijloc având inscripţia “correio nº7”, purtând blazonul portughez, a străbătut cu stăruinţă drumul dintre Lisabona şi Porto. Cupeuri, landouri, berline, trăsuri uşoare de tip milord sau faeton stau alături de magnificele exemplare luxoase şi bogat decorate, în sălile de expoziţie din muzeul lusitan.
Opulenta caleaşcă de ceremonie, de fabricaţie romană, Berlina di Gran Gala, placată cu aur, construită pentru Papa Leon al XII-lea, în 1826, a servit doi suverani pontifi, având ca semn distinctiv două statuete din aur adăugate, ulterior, de cel de-al doilea Papă, Grigore al XVI-lea. Întrebuinţată, la acea vreme, la procesiunile de Bunavestire, San Filippo Neri sau Naşterea Maicii Domnului, acum se odihneşte maiestuoasă în Muzeul Trăsurilor de la Vatican. Pavilionul trăsurilor, Padiglione delle Carrozze, deschis în aprilie 1973, de către Papa Paul al VI-lea, în cadrul Muzeelor Vaticane, păstrează mărturii ale transportului pontifical, papamobile, sedane, automobile, toate însoţite de picturi şi fotografii. Poate fi văzut aici un elegant vehicul asamblat la Roma, care a aparţinut Cardinalului Luciano Louis Bonaparte, aplecat spre opere de caritate şi patron al artelor, dăruit de vărul sau Napoleon al III-lea, în 1868, cu ocazia ceremoniei de învestire. O elegantă berlină de gală cu tron, Berlina di Gala con trono, a fost utilizată în mai multe pontificate, până la începutul secolului XX. În afară de caleştile de protocol şi de ceremonii, sunt expuse şi două sedanuri istorice de călătorie, unul folosit de Papa Pius al IX-lea la întoarcerea sa din exil, celălalt folosit în 1857 pentru o vizită a sa la posesiunile pontificale. Blazonul Papei Benedict al XV-lea inscripţionat pe caleaşcă indică faptul că acest vehicul a fost în uz cel puţin până în 1922.
O însemnată colecţie de caleşti de ceremonie îşi spune poveştile la Palatul Quirinale, în „Museo delle Carrozze” del Quirinale, cele mai vechi şi mai valoroase fiind sedanurile piemonteze de secol XIX, cel mai des întrebuinţate în momentele cruciale din istoria Casei de Savoia: o berlină cu caroserie aurită, pictată; un sedan numit „mireasa şi mirele”, folosit la căsătoria lui Victor Emanuel al II-lea, supranumit de supuşii săi ‘Regele gentilom’; un sedan pictat cu poveştile eroului grec Telemah, în căutarea tatălui său Ulise, sau ‘Egipteana’, construită pentru carnavalul de la Torino, din 1819, care a fost mai târziu vopsită în negru şi utilizată pentru transportul funerar solemn al membrilor Casei de Savoia. În colecţia de la Quirinale se fac remarcate şi unele trăsuri de tip berlină de gală, produse la Milano, destinate serviciul privat al regelui sau curtenilor săi de seamă.
Protagoniste ale filmelor „Ben Hur” şi „Gladiatorul” se află la muzeul permanent al trăsurilor de epocă, „Mostra Permanente – Le Carrozze d’Epoca”, din Roma, inclus în Musei Regionali del Lazio. Aici se păstrează şi maiestuoase modele berline, inclusiv o trăsură pentru copii ce a aparţinut Prinţesei Sissi, landoul utilizat de episcopul, pe atunci, Karol Wojtyla, viitorul Papă Ioan Paul al II-lea, pentru a merge la schi în Zakopane, Polonia, diligenţe, ricşe chinezeşti, trăsuri orientale, un vehicul napoleonian, care a apărut în filmul „Baronul Munchausen”, vehicule din Primul Război Mondial, rafinat decorate, o trăsură irlandeză din filmul „The Quiet Man”/Omul liniştit, cu John Wayne, caravane simbolice ale aventurilor în Vestul Sălbatic şi alte „delicii” pentru pasionaţii de asemenea călătorii.(Cristina Zaharia)
