Elena-Adelina Rovinaru este un suflet mare ascuns într-un trup minion. Este din Târgu-Jiu, a absolvit Colegiul Naţional « Spiru Haret » şi este studentă în primul an la Facultatea de Jurnalism şi ştiinţele Comunicării, specializarea Jurnalism. Da, dar nu orice fel de studentă! A intrat prima.
Reporter: De ce Facultatea de Jurnalism?
Adelina Rovinaru: Am ales jurnalismul pentru că mă regăsesc în acest domeniu. În fiecare seară prefer să mă retrag în camera mea, lângă o cană de ceai şi să scriu despre oamenii întâlniţi în ziua respectivă, evenimente importante, îmi aştern gândurile. Pentru mine, jurnalismul nu este o meserie pe care o poate practica oricine, implică dedicare totală, creativitate, seriozitate, spontaneitate, dorinţă de cunoaştere şi poate influenţa oamenii din jur, cititorii, într-un mod pozitiv.
Reporter: Înţelegem că pentru tine alegerea carierei nu ţine de modă, ci a fost un demers îndelung gândit.
Adelina Rovinaru: Da, mi-am dorit din copilărie să fiu jurnalist. Aveam o imaginaţie bogată, obişnuiam să creez personaje după diferite tipuri umane, pe care le integram în poveştile mele. Îmi aduc aminte şi de interviurile pe care le luam părinţilor, mă consideram un reporter desăvârşit, chiar îmi pregăteam întrebările din timp. Ce era atunci doar o joacă, s-a transformat într-un vis. şi acum chiar simt că începe să devină realitate.
Reporter: Care este reţeta succesului tău? Ai intrat prima la Jurnalism.
Adelina Rovinaru: Am știut să îmi organizez programul de studiu, astfel încăt să învăţ şi pentru examenul de bacalaureat, dar şi pentru admitere. Am citit beletristică, pentru a-mi antrena imaginaţia, am făcut cât mai multe eseuri, mi-am făcut un prieten foarte bun, DOOM-ul, care nu poate lipsi din biblioteca viitorilor jurnalişti şi am încercat să îmi extind vocabularul. Examenul nu este unul dificil, mai ales dacă eşti ambiţios şi îţi doreşti să te autodepăşeşti.
Reporter: Mulţi dintre tinerii din generaţia ta aleg să studieze în străinătate. Şi acest lucru a devenit o modă.
Adelina Rovinaru: Nu m-am gândit niciodată să studiez în străinătate, mă simt ataşată de România şi am încredere că am facut alegerea corectă când am decis să studiez la această facultate.
Reporter: De multe ori, noi, jurnaliştii, spunem că profesia noastră se învaţă în redacţii. Cu siguranţă exagerăm şi un bun bagaj teoretic din facultate este esenţial. Ce crezi că vei obţine în timpul studiilor?
Adelina Rovinaru: Am început facultatea de mai puţin de o lună, încă sunt la început, dar mă aţtept să învăţ principiile mass-media, cum să redactez o ştire, de unde trebuie să selectez informaţii veridice şi, implicit, cum să mă documentez. Îmi doresc să învăţ norme, principii, secretele din spatele meseriei de jurnalist, să scriu articole care merită citite şi care transmit un mesaj.
Reporter: Unde te vezi peste cinci ani?
Adelina Rovinaru: În timpul facultăţii, aş vrea să experimentez mai multe domenii, radio, televiziune, presă scrisă şi online. Dorința mea este să am şansa să lucrez în presa scrisă, alături de alţi jurnalişti desăvârşiţi. Peste câţiva ani, mă văd un redactor la fel de pasionat, care munceşte din plin şi o face cu zâmbetul pe buze.
Reporter: Carmen Ionescu