Liderul unei grupări islamiste pakistaneze a fost ucis într-un presupus atac lansat de o dronă americană în Afganistan, a declarat un purtător de cuvânt al grupării. Omar Khalid Khorasani a condus Jamaat-ul-Ahrar, o facţiune a talibanilor pakistanezi care se află în spatele unei serii de atacuri în Pakistan. Alţi nouă militanţi au fost, de asemenea, ucişi în atacul cu dronă. Moartea lui Khorasani survine înaintea vizitei pe care urmează să o efectueze în Pakistan secretarul de stat american Rex Tillerson. /astrugar/menescu
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 octombrie)