„Experience România”, cel mai mare proiect de promovare a turismului din ţară, a invitat în aceste zile 100 de pasionaţi ai călătoriilor, bloggeri, vloggeri, instagrameri şi jurnalişti de specialitate din ţară, dar şi din toate colţurile lumii, pentru a le prezenta locuri care merită vizitate şi nu sunt promovate corespunzător. Participanţii vor vizita timp de două săptămâni Sărata-Monteoru, Roman, Piatra Neamţ, Gura Humorului, Sibiu şi Braşov. Fondatorul proiectului, Tudor Maxim.
Tudor Maxim: Prima ediţie, „Experience Romania” ne concentrăm pe trei, patru regiuni, în două săptămâni şi nu vedem decât o parte foarte mică şi nu ştim la ce să mai renunţăm din program pentru că sunt extraordinar de multe opţiuni. Iar în ediţiile următoare, în anii următori vrem să arătăm pas cu pas fiecare regiune din România. Noi în primele patru zile am arătat diverse experienţe autentice din Bucureşti, mai alternative, iar acum urmează două săptămâni de România în care un grup de 50 de creatori de conţinut vor fi plimbaţi prin România şi vor vedea lucruri mai puţin cunoscute, mai puţin accesibile, poate tocmai pentru a arăta că în România sunt atât de multe lucruri de făcut. Asta am vrut şi cu Bucureştiul. Toată lumea ştia de casa Poporului şi poate Muzeul Satului. Noi le-am arătat cu totul şi cu totul alte lucruri. Turistul, cel puţin la un nivel de până la 40 de ani caută altceva, caută străzi cu graffiti, caută să vădă cum arată interiorul unei clădiri abandonate. Nu ne ruşinăm cu lucrurile acestea şi arătăm ce avem unic./rpatulea/fcostea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 octombrie