În România nu sunt probleme în urma accidentului produs la centrala nucleară Zaporojie

În România nu sunt probleme în urma accidentului produs la sfârşitul lunii trecute la centrala nucleară Zaporojie, din Ucraina. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului anunţă azi, într-un comunicat, că s-au făcut măsurători şi analize care arată că valorile de radioactivitate sunt în limite normale, iar posibilul nor poluant s-ar menţine în următoarele două zile la nord de graniţa României. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului precizează însă că va monitoriza cu mare atenţie situaţia. Centrala nucleară de la Zaporojie se află la o distanţă de aproximativ 500 de kilometri faţă de teritoriul României şi este una din principalele centrale din lume  ca mărime. Pe scara urgenţelor nucleare de la 0 la 7, evenimentul a fost clasificat la scara 0, eveniment neradiologic. Scara 7 este asimilată accidentelor de la Cernobîl şi de la Fukushima.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 decembrie