În data de 27 octombrie 2017, Consulatul General al României, reprezentat prin domnul Florin Vasiloni, consul general, a sprijinit organizarea unor ceremonii în cinstea eroilor români, desfăşurate în localităţile Micherechi, Şercad (Sarkad) şi Gyula (jud. Bekes), cu prilejul sărbătorii “Ziua morţilor “ (Sărbătoarea tuturor sfinţilor, tradiţională în creştinătatea occidentală).
Consulul general Florin Vasiloni a fost primit în mod oficial, la sediul Primăriei Sarkad, de către conducerea acesteia. Apoi, oficialii au participat la o ceremonie religioasă, urmată de depuneri de coroane de flori la monumentul ostaşilor români neidentificaţi, şapte la număr, căzuţi în septembrie 1944 în luptele purtate după trecerea frontierei româno-ungare. Monumentul, ridicat în urmă cu câţiva ani prin grija Autoguvernării Române din Sarkad în cimitirul orăşenesc, este situat alături de un altul dedicat soldaţilor ungari căzuţi în zonă şi de un obelisc în cinstea soldaţilor sovietici decedaţi, mutat după 1990 din centrul oraşului Sarkad. Au depus coroane domnul Florin Vasiloni, domnul Ioan Sorin Roman, deputat român, vicepreședintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor din Camera Deputaților, Josef Kovacs, deputat ungar, Istvan Mokan, primarul oraşului Sarkad, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Ioan Tat, preşedintele Autoguvernării Minoritare Române ş.a. Preotul Ioan Bun, parohul Parohiei Ortodoxe Romane de la Micherechi a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor. La manifestare au participat şi alţi reprezentanţi ai primăriei locale, dar alți locuitori din Şercad, mulţi dintre ei membri ai Autoguvernării Româneşti din localitate.
La Micherechi, în prezenţa multor localnici, reprezentanţi ai primăriei locale, profesori, pedagogi, elevi şi preşcolari de la şcoala şi grădiniţa din localitate, au fost depuse coroane de flori la monumentul ostaşilor români din cimitirul localităţii, căzuţi în septembrie 1944 în luptele purtate după trecerea frontierei româno-ungare, la “Monumentul strămoşilor”, (inaugurat în anul 2016 în centrul localităţii, donaţie a pr. N. Bordaşiu din Bucureşti) şi la monumentul ostaşilor ungari, etnici români din Micherechi, căzuţi în cel de-al doilea război mondial, aflat în centrul localităţii, lângă primărie. Elevi ai şcolii din Micherechi au prezentat un program de poezii în lb. română.
Au depus coroane E.S. Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, deputatul Ioan Sorin Roman, Josef Kovacs, deputat ungar,Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), primarul comunei Micherechi, Tat Margit şi viceprimarul localităţii, Bertold Netea, prof. Gheorghe Petruşan, preşedintele Autoguvernării Române din judeţul Csongrad, conducerea şcolii şi grădiniţei din localitate, reprezentanţi ai altor instituţii locale. Preotul Ioan Bun, parohul Parohiei Ortodoxe Romane din Micherechi a oficiat slujbe de pomenire a eroilor.

În aceiaşi zi, în organizarea Consulatului General al României la Gyula, în cimitirul din cartierul “Oraşul mic românesc din Gyula”, a avut loc un serviciu religios comemorativ, cu depunere de coroane de flori, organizat în memoria Excelenţei Sale Simion Pop, fostul ambasador al României în Ungaria, în perioada 1990-1992. Slujba a fost celebrată de către pr. Petru Puşcaş, parohul Bisericii “Sf. Parascheva” din Gyula. S-a evocat astfel memoria ilustrului diplomat, decedat şi înmormântat în cimitirul din Gyula în luna mai 2008. Simion Pop, jurnalist şi scriitor, a fost printre altele, redactor la Radiodifuziunea Română, redactor-şef al revistei “România pitorească”, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Din opera sa, care cuprinde proză şi versuri, amintim volumele “Paralela 45”, “Amfora sabină”, “Fotograful de îngeri” şi “ Sinele-Câinele”. Au depus coroane de flori Marius Lazurca, ambasadorul Românie la Budapesta, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula şi domnul Ioan Sorin Roman, deputat român, vicepreședintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor din Camera Deputaților. Au participat de asemenea, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Mihai Cerhati, președintele Autoguvernării Romțnești din Gyula și Delia Kovacs, directorul publicației ”Cronica”.