În primii ani ai puterii comuniste, guvernul de la Bucureşti s-a afirmat ca unul dintre cei mai docili sateliţi ai Uniunii Sovietice, factorul sovietic fiind determinant în formularea oricăror demersuri de politică externă. Treptat, după 1956, conducătorii Partidului Comunist Român au început să se distanţeze de linia trasată de Uniunea Sovietică. Deschiderea către Occident a fost graduală şi s-a realizat sub forma schimburilor culturale şi ştiinţifice cu trei dintre partenerii tradiţionali ai României: Franţa, Marea Britanie, SUA. În acelaşi timp, România a urmărit cu mare atenţie situaţia din Bacani, mai ales în timpul crizei din Cipru (1967) când ţara noastră a adoptat o poziţie de neutralitate, recomandând rezolvarea crizei pe calea negocierilor dintre Grecia şi Turcia. În acest context, a avut loc întâi vizita delegaţiei guvernamentale condusă de preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion Gheorghe Maurer, în Turcia (25 – 31.07.1966) şi în Grecia (31.08. – 3.09.1966), apoi vizita lui Nicolae Ceauşescu în Turcia (24 – 29.3.1969). A fost prima vizită a unui şef de stat român în Turcia, după ce România îşi proclamase independenţa faţă de Turcia. Toate acţiunile române de politică externă au fost realizate de un corp diplomatic de elită.
Arhiva de istorie orală – Radio România vă prezintă în luna noiembrie câteva amintiri amuzante sau inedite, relatate de un diplomat cu o bogată experienţă: Vasile Şandru. Intrat în Ministerul de Externe în 1958, Vasile Şandru a fost la începutul carierei secretar la Ambasada României la Belgrad (1958 – 1963), apoi şef al Serviciului de Protocol (1967), ministru adjunct (1967 – 1969), ambasador la Belgrad (1969 – 1974), director în Ministerul de Externe (1978 – 1982), ambasador la Madrid (1982 – 1987) şi ambasador la Moscova (1990 – 1992).
