Curtea Constituţională va discuta astăzi sesizarea referitoare la modificarea Legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, formulată de parlamentari USR, PMP şi PNL. Aceştia susţin că este încălcat principiul bicameralismului, în sensul în care forma adoptată de Camera Deputaţilor, ca for decizional, diferă radical de cea a Senatului. Iniţiatorii spun că, practic, Senatul ar fi fost exclus din procesul de legiferare, ceea ce echivalează cu o încălcare a legii, precizează redactorul nostru Mădălina Verman. /fmihoc/menescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 noiembrie)