smiley vals

In luna noiembrie, Smiley lanseaza „Vals”, penultimul single din maratonul de 10 confesiuni muzicale care se desfasoara in cadrul proiectului aniversar #Smiley10. Piesa se va regasi pe albumul cu numarul patru al artistului, material ce va fi disponibil incepand cu luna decembrie.

„«Vals» este una dintre piesele mele favorite de pe album. E o metafora a relatiei de cuplu, despre cum se ajusteaza doi oameni atunci cand sunt impreuna. Ei se sincronizeaza uneori mai bine, alteori mai greu, dar, indiferent de orice, isi continua impreuna dansul prin viata”, a povestit Smiley.

40 de dansatori si doua camioane de recuzita au fost necesare pentru a anima o casa din centrul Bucurestiului, care a devenit platou de filmare pentru videoclipul piesei „Vals”. Povestea este atemporala, suspendata intre epoci, asa cum o descrie regizorul Iura Luncasu, iar Smiley este surprins valsand printre personajele din clip.

Pregatirile au durat aproape 10 ore, iar filmarea a tinut pana in zorii zilei. Tipologiile personajelor din videoclip acopera dansatori de vals din toate epocile, pornind de la cele in care povestile de iubire se infiripau doar pe aceasta muzica, pana in prezent. Smiley revalorizeaza acest gen muzical care poate parea demodat, dar despre care artistul crede ca are o emotie aparte.

„Eu iubesc povestile si cred ca oamenii cauta povesti. Este al doilea clip la care lucrez cu Smiley, mi-a placut mult piesa de cand am ascultat-o la studio si de atunci mi-a si venit prima idee de scenariu. Smiley este un artist care spune povesti prin muzica, asa ca o piesa ca «Vals» a fost extrem de ofertanta. L-am filmat dintr-un singur cadru, tocmai pentru ca am vrut o cursivitate nu numai in miscare, dar si in poveste”, a explicat Iura Luncasu.

Proiectul #Smiley10 a debutat pe 10 martie cu piesa-manifest „Flori de plastic”, al carei videoclip, sub forma unui scurtmetraj de animatie, este primul de acest gen lansat de Smiley. Aceasta a fost urmata de single-ul „De unde vii la ora asta?”, care a reusit sa stranga un milion de vizualizari pe YouTube in prima zi si aproape 50 de milioane pana in prezent. „Domnu’ Smiley”, o piesa funk in care Smiley isi canta refrenul vietii, „Sa-mi fie vara”, „Rara”, „O alta ea”, „Ce ma fac cu tine de azi” (feat. Guess Who) si „Pierdut printre femei” au completat lista de piese lansate in primele opt luni ale proiectului #Smiley10, o confesiune muzicala multimedia, un maraton de lansari si inovatii care va tine un an de zile si va culmina cu o lansare de album, al patrulea din cariera solo a artistului.

Mai multe informatii despre artistul Smiley si despre proiectele lui se pot gasi pe: smiley.ro, smiley10.ro, facebook.com/smileyonline, instagram.com/smiley_omul, twitter.com/smiley_omul (@smiley_omul).