EVENIMENTE INTERNE
– Uniunea Europeană
* Are loc dezbaterea cu tema „Contribuţia Parlamentului European la politica externă a Uniunii Europene”, organizată de Biroul de Informare al Parlamentului European în România şi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti – ora 11:00, la sediul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Str. Spiru Haret nr. 8, sala „Negulescu”. Evenimentul îşi propune să asigure un cadru de dezbatere deschisă pe tema politicii externe a Uniunii Europene şi a Premiului Saharov ca modalitate prin care Parlamentul European promovează şi susţine drepturile omului pe plan mondial
– Partide
* Şedinţa Comitetului Executiv al PP-DD – ora 14:00, la Hotel Lev Or, Str. Occidentului nr. 25
– Culte, Biserică
* Brăila: Moaştele Sfântului Nicolae vor fi aduse astăzi în localitate, cu ocazia Sfântului Ierarh Nicolae, patronul spiritual al municipiului. Relicva cu Moaştele Sfântului Nicolae se va opri, la ora 15:00, la Penitenciarul Brăila, după care va fi dusă în procesiune până în faţa Bisericii Sfântul Nicolae, unde va fi aşezată pe un baldachin şi va rămâne până pe 7 decembrie. De la ora 16:00, va avea loc procesiunea “Călători pe cărările Sfinţilor” – de la Biserica Parohială „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” un sobor de preoţi brăileni şi gălăţeni va veni cu Sfintele Moaşte până în faţa bisericii parohiale “Sfântul Nicolae”, iar de la ora 18:00, se va desfăşura slujba de priveghere închinată “Sfântului Nicolae”
– Administraţie
* Primarul General, Sorin Oprescu, participă, începând cu ora 11:00, la conferinţa de presă privind stadiul implementării proiectului “Finalizarea stației de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa (Caseta), în Municipiul Bucureşti” – la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, sala de festivităţi de la parter
– Justiţie
* Ploieşti: Universitatea Petrol-Gaze din localitate, Centrul de Studii şi Cercetări Juridice şi Socio-Administrative şi Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE) organizează conferinţa internaţională cu tema „Constituţia şi societatea contemporană” – ora 10:00, la Universitatea Petrol-Gaze, sala AP10
– Sindicate, Patronate
* Miting de protest organizat de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară SINDALIMENTA în faţa sediului Ministerului Finanţelor Publice pentru reducerea TVA de la 24 la 5% pentru carne şi produse din carne – ora 10:00
– Social
* Constanţa: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, în parteneriat cu Asociaţia Civicum Voluntaris, Centrul pentru Resurse Civice, Corpul Voluntarilor Gărzii Naţionale de Mediu, Comitetul Naţional Român pentru Drepturile Copilului, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Asociaţia Copiilor şi Tinerilor cu diabet și Consiliul Judeţean Constanţa, organizează Gala Voluntarilor 2014 – ora 17:00, la Pavilionul Expoziţional
– Economic
* În perioada 5 -7 decembrie, Romexpo găzduieşte Târgul Internaţional de Vinuri Goodwine. Astăzi, de la ora 11:00, are loc o conferinţă de presă, în Centrul de Presă, vizavi de Pavilionul C1, iar de la ora 12:00, deschiderea oficială a evenimentului
* În perioada 5 – 7 decembrie, se desfăşoară „Târgul de Sfântul Nicolae” – la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
* În perioada 5 – 7 decembrie, are loc „Târgul de Dulciuri Project Expo” – la Sala Palatului, în foaier
* Cea de-a II-a ediție a seminariilor de INBOUND Marketing, cu tema „Cum să generezi leaduri B2B calificate prin inbound marketing”, organizată de Agenţia Beans United, alături de partenerii săi HubSpot şi Centrul de Excelență pentru Creşterea Calităţii în Învăţământul Superior Economic al Facultăţii de Finanţe-Bănci, Contabilitate şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Titu Maiorescu” din Bucureşti – ora 16:00, la Centrul de Excelenţă al universităţii
– Medicină, Sănătate
* Iaşi: Asociaţia Română de Drept Medical, sub egida Colegiului Medicilor din România şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Grigore T. Popa” Iaşi, în parteneriat cu Editura Hamangiu, organizează, în perioada 5 – 6 decembrie, conferinţa „Malpraxisul Medical – Răspunderea civilă şi penală a personalului medical” – la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”
* Sibiu: Are loc simpozionul de neuroreabilitare cu tema „Opţiuni terapeutice şi metode de reabilitare în AVC (Accident Vascular Cerebral) şi patologia coloanei vertebrale” – ora 8:00, în Aula Magna a Universităţii „Lucian Blaga”. Simpozionul este organizat de Aria Clinic, în colaborare cu Colegiul Medicilor Sibiu şi sub patronajul Universităţii „Lucian Blaga”
– Învăţământ, Cercetare
* Iaşi: Reprezentanţi ai centrelor universitare din ţară şi din străinătate se vor întâlni, în zilele de 5 şi 6 decembrie, la conferinţa naţională de ştiinţe politice „Dezvoltare internaţională şi democratizare”, eveniment organizat de Departamentul de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Facultăţii de Filozofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din localitate – ora 9:30, la sala „Ferdinand” a universităţii
* Timişoara: Evenimentul de închidere a proiectului „Sustaining Excellence in Mathematical Education”, organizat de Universitatea de Vest Timişoara – ora 11:00, în Aula Magna a Universităţii de Vest
– Cultură
* Muzeul Naţional de Artă al României sărbătoreşte „Ziua Internaţională a Voluntariatului” (5 dec.) printr-o serie de activităţi specifice în care adolescenţii vor experimenta două metode de educaţie nonformală, Fishbowl Discussion şi ProAction Café. Activităţile au loc atât în intervalul orar 10:00 – 12:30, cât şi după-amiaza, în intervalul orar 14:30-17:00, în Galeria Naţională şi în cadrul expoziţiei temporare „ARS AMANDI: Tema iubirii în pictura europeană a secolelor XVI-XIX”. Evenimentul este organizat şi facilitat de voluntarii liceeni ai muzeului, membri ai CADO – Consiliul Adolescenţilor la MNAR
* Vernisajul expoziţiei „Piua – joacă, jocuri, jucării”– ora 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, sala Irina Nicolau. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 5 decembrie 2014 – 18 ianuarie 2015. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional şi Radio România Bucureşti Fm
* Festivalul Internaţional de Literatură București (FILB), în colaborare cu British Council România și Editura Paladin, organizează o întâlnire specială cu autorii britanici Paul McAuley și Richard Morgan, în zilele de 5 și 6 decembrie. Astăzi, de la ora 18:30, la Biblioteca British Council din Calea Dorobanților nr. 14, are loc un eveniment în cadrul căruia Michael Haulică, coordonatorul colecției de SF/F a Editurii Paladin, va prezenta și va lansa volumele „Omul negru”, de Richard Morgan și „Războiul liniștit”, de Paul McAuley. FILB, ediția a VII-a, se desfășoară în perioada 3 – 6 decembrie
* De la ora 19:00, la Sala Radio, Orchestra Naţională Radio susţine un concert sub bagheta dirijorului vienez Sascha Goetzel, avându-i ca solişti pe soprana turcă, Çiğdem Soyarslan şi baritonul ceh, Adam Plachetka, acompaniaţi de Corul Academic Radio, dirijor – Dan Mihai Goia
– Sport
* Conferinţă de presă susţinută de antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Ionel Dănciulescu – ora 11:30, la Stadionul Dinamo, sala vestiare
* Are loc Gala laureaţilor concursului naţional de literatură şi jurnalism sportiv „Un condei numit Fair Play” – ora 11:00, la sediul Casei Olimpice din Bucureşti
* Se dispută primele două meciuri din etapa a 17-a a Ligii I de fotbal:
- ora 18:00 – CS Gaz Metan – FC Braşov – pe stadionul Gaz Metan
- ora 20:30 – FC Viitorul Constanţa – AFC Botoşani – pe stadionul Concordia
* Are loc un meci din etapa a 9-a a Diviziei A1 la volei masculin: CSM Bucureşti – Ştiinţa Explorări Baia Mare – ora 17:30
* Este programat un meci din etapa a 9-a a Diviziei A1 la volei feminin: CSM Bucureşti – CS Volei Alba-Blaj – ora 19:30
* Alba Iulia: În perioada 5 – 21 decembrie, se desfăşoară cea de-a X-a ediţie a Cupei Crăciunului la minifotbal, turneu afiliat la Federaţia Română de Minifotbal – la baza sportivă „Winner’s Club Ţălnar”. Meciurile au loc în fiecare zi începând cu ora 18:00, iar în weekend începând cu ora 16:00
* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă prilejuită de prezentarea lotului naţional feminin de handbal al României – ora 13:30, la Sala Polivalentă
* Se dispută un meci din etapa a 14-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: HCM Constanţa – AHC Dunărea Călăraşi – ora 11:00
* Este programat un meci din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de baschet masculin: CS Gaz Metan Mediaş – CSU Atlassib Sibiu – ora 17:15, la Sala Sporturilor
* Thailanda: România va participa cu şase sportivi (2 băieţi şi 4 fete) la a IV-a ediţie a Campionatelor Mondiale Universitare de haltere, găzduită de oraşul ChiangMai, în perioada 5 – 8 decembrie
– Diverse
* De la ora 16:00, Orăşelul Copiilor va îmbrăca straie de sărbătoare, în aşteptarea Crăciunului şi a Anului Nou. Ornamente, figurine şi perdele luminoase vor recrea atmosfera idilică a ceea ce se va numi „Acasă la Moş Crăciun”, un spaţiu populat de personaje de basm, zâne şi spiriduşi, în care, până pe 15 ianuarie 2015, celor mici li se oferă multiple modalităţi de distracţie, atât în aer liber, cât şi în sala de jocuri
* Galaţi: Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii va găzdui, cu începere de la ora 12:00, vernisajul celei de-a X-a ediţii a expoziţiei temporare „Vis de iarnă”, în cadrul căreia meşterii artizani şi populari, alături de artiştii handmade, vor expune pentru public aranjamente de sărbători şi diferite accesorii specifice sfârşitului de an. Expoziţia va rămâne deschisă la muzeu până pe 31 decembrie, programul de vizitare fiind de miercuri până duminică, între orele 9:00 – 17:00
* Târgu-Jiu: Asociaţia Crescătorilor de păsări şi animale mici de rasă din Gorj şi Mehedinţi organizează, în perioada 5 – 7 decembrie, prima ediţie a unei expoziţii de păsări de curte, iepuri, porumbei de ornament şi păsări de colivie – „Expo Fauna Gorjeană” – la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuv. Sava cel Sfinţit (Calendarul Creştin-Ortodox 2014; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2014)
– 1859: S-a născut Nicolae Petraşcu, prozator, critic literar şi de artă, publicist; fratele pictorului Gheorghe Petraşcu (m. 1944) – 155 de ani
– 1864, 5/17: A fost promulgată Legea asupra instrucţiunii, prima lege prin care învăţământul era organizat în mod unitar în întreaga ţară; legea stabilea anii de studiu (primar – de patru ani; secundar – de şapte ani; universitar – de trei ani), obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar pentru ambele sexe (a intrat în vigoare în septembrie 1865) – 150 de ani
– 1883: S-a născut chimistul Gheorghe Spacu; creator de şcoală în domeniul chimiei anorganice şi analitice; membru titular al Academiei Române din 1936 (m. 1955)
– 1887, 5/17: Intră în vigoare, în România, Convenţia pentru protecţia operelor literare şi artistice (adoptată la Berna, la 9/21.IX.1886)
– 1905: Apare (până în 1947), la Craiova, Iaşi şi apoi la Bucureşti, revista literară „Ramuri”, din iniţiativa lui C. Făgeţel-Şaban şi D.Tomescu (între 1.I.1915-15.VII.1917 a apărut sub titlul „Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga; de la 1.VIII.1964 apare, lunar, la Craiova, o nouă serie)
– 1912, 5/18: A murit Eugen Brote, agronom, publicist şi om politic (vicepreşedinte al Partidului Naţional Român între anii 1890 şi 1912; rol important în stabilirea activismului ca tactică politică); istoriografia l-a reţinut pentru lucrarea consacrată situaţiei românilor din monarhia austro-ungară („Chestiunea română în Transilvania şi Ungaria. Un memoriu politic cu 67 anexe şi o chartă”) (n. 1850). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii doar stilul nou – 18 decembrie 1912, iar altele, 20 decembrie 1912
– 1938: S-a născut Grigore Constantinescu, muzicolog şi profesor; preşedinte al Uniunii Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România „Mihail Jora” (din 1990)
– 1938: Apare Legea pentru înfiinţarea Băncii pentru industrializarea şi valorificarea produselor agricole (se acordau credite pentru producţia şi valorificarea produselor pe proprietăţile agricole mai mari de 5 ha.)
– 1943: S-a născut (la Bolgrad-Bugeac, azi în Ucraina) Nicolae Văcăroiu, economist şi om politic social-democrat; preşedintele Curţii de Conturi a României; preşedinte al Senatului (2000-2004 şi 2004-2008); preşedinte interimar al României (aprilie-mai 2007); prim-ministru al României în perioada 19.XI.1992-11.XII.1996
– 1972: A murit baritonul Alexandru Enăceanu (n. 1912)
– 1973: S-a născut Ciprian Vălcan, eseist şi filosof; doctor în filosofie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (2002), doctor în filologie al Universităţii de Vest din Timişoara (2005) şi doctor în istorie culturală al „École pratique des hautes études” din Paris (2006)
– 1974: A murit Zaharia Stancu, poet, prozator şi ziarist, laureat al Premiului Herder în 1971; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1902) – 40 de ani
– 2008: A murit Constantin-Ticu Dumitrescu, om politic creştin-democrat; fost preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (1990-1998); fost deţinut politic (din 1949 până în 1964, anul graţierii deţinuţilor politici din România); senator în două legislaturi (1992-2000); autor al Legii 187/1999, referitoare la liberul acces la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică (Legea Ticu Dumitrescu); membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (2006-2008) (n. 1928)
– 2008: A murit Anca Parghel, interpretă şi profesoară de muzică de jazz (n. 1957)
– 2008: A murit Paul Niculescu-Mizil, om politic şi ministru de finanţe al României în perioada comunistă (n. 1923)
– 2009: A murit Valeriu Sârbu, poet, prozator, dramaturg şi eseist; autor de scenarii radiofonice (n. 1931) – 5 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniune a miniștrilor justiției şi afacerilor interne din cadrul UE
– Sarajevo: Vizita Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, împreună cu comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, în încercarea de a debloca demersurile de aderare ale Bosniei şi Herţegovinei la UE
– Astana: Vizita preşedintelui francez, François Hollande, în Kazakhstan, axată pe intensificarea schimburilor economice şi universitare dintre Franţa şi această putere emergentă din Asia Centrală (5 şi 6 dec.)
– Washington: Preşedintele american, Barack Obama, primeşte vizita regelui Abdullah II al Iordaniei, la Casa Albă, pentru discuţii pe tema tensiunilor din Ierusalim şi a luptei împotriva grupului terorist Statul Islamic în Irak şi Siria
– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel primeşte vizita preşedintelui afgan, Ashraf Ghani
– Varşovia: Discurs al preşedintelui georgian, Ghiorghi Margvelaşvili, în cadrul conferinţei „Georgia – o punte europeană între Est şi Vest”
– Maardu, Estonia: Reuniune a premierilor din cele trei state baltice – Estonia, Letonia şi Lituania – Taavi Roivas, Laimdota Straujuma şi Algirdas Butkevicius
– Cape Canaveral: Agenţia spaţială americană (NASA) a amânat lansarea capsulei Orion, construite pentru a transporta, în viitor, astronauţi către un asteroid sau spre planeta Marte, pentru astăzi la ora locală 7:05
– New York: Anunţarea artiştilor nominalizaţi la cea de-a 57-a ediţie a Premiilor Grammy, care va avea loc pe 8 februarie 2015, premii care recompensează realizările deosebite în domeniul înregistrărilor muzicale
– Maroc: Deschiderea celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului internaţional de Film de la Marrakech (FIFM) (5 – 13 dec.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Voluntarilor” („Ziua Internaţională a Voluntariatului”); marcată la iniţiativa Adunării Generale a ONU, prin Rezoluţia 40/212 din 17.XII.1985; rezoluţia recomandă mediatizarea importanţei muncii voluntare, pentru a stimula, în acest mod, tot mai mulţi oameni să muncească voluntar, atât în ţara lor, cât şi în străinătate
– „Ziua Mondială a Solurilor”; propusă de IUSS (International Union of Soil Scientists), această zi se sărbătorește din anul 2010 în onoarea Regelui Thailandei, Bhumibol Adulyadej, un mare susținător al științei solurilor, ziua de 5 decembrie fiind data de naștere a acestuia. În data de 20 decembrie 2013, cea de-a 68-a Adunare generală a ONU a declarat anul 2015 ca Anul Internaţional al Solurilor. Ziua Solurilor s-a adoptat în scopul promovării importanței solurilor ca resursă și suport al vieții, fiind esențial pentru supraviețuirea rasei umane și nu numai
– Sărbătoarea Naţională a Regatului Thailandei (ziua de naştere a regelui Bhumibol Adulyadej-Rama al IX-lea: 5.XII.1927)
– 1492: Navigatorul genovez Cristofor Columb descoperă insula Haiti, denumită de el „La Española” (Spaniola), şi întemeiază prima colonie spaniolă în America; partea de vest a insulei revine, în 1657, Franţei, care o numeşte Saint-Domingue; partea de est devine şi ea, un secol mai târziu (1795) posesiune franceză (actuala R. Dominicană)
– 1687: S-a născut Francesco Geminiani, violonist, compozitor şi teoretician italian (m. 1762)
– 1791: A murit compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart, unul dintre cei mai prodigioşi şi talentaţi creatori în domeniul muzicii clasice (n. 1756)
– 1868: S-a născut fizicianul german Arnold Sommerfeld; contribuţii în spectroscopie; a perfecţionat modelul atomic imaginat de Niels Bohr (m. 1951)
– 1870: A murit scriitorul francez Alexandre Dumas-tatăl; autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume (n. 1802)
– 1870: S-a născut Vitĕzslav Novák, compozitor şi pedagog ceh (m. 1949)
– 1890: S-a născut Fritz Lang, cineast american de origine austriacă; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai cinematografului expresionist din anii ’20 (m. 1976)
– 1901: S-a născut Walt Disney, producător, realizator şi autor american de filme de animaţie; creator al parcurilor de distracţii „Disneyland” (California) şi „Disneyworld” (Florida) (m. 1966)
– 1901: S-a născut Werner Heisenberg, fizician german, unul dintre întemeietorii fizicii cuantice; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1932; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (m. 1976)
– 1932: S-a născut Little Richard (Richard Wayne Penniman), interpret şi compozitor american de rock
– 1934: S-a născut scriitoarea americană Joan Didion, autoare de romane, eseuri, scenarii de film, documentare – 80 de ani
– 1938: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american J.J. Cale (John Weldon Cale), unul dintre pionierii stilului muzical „Tulsa Sound” (m. 2013)
– 1940: A murit Jan Kubelik, compozitor şi violonist ceh (n. 1880)
– 1946: S-a născut tenorul spaniol José Carreras (pe numele său adevărat Josep Carreras i Coll)
– 1963: A murit compozitorul german Karl Hartmann (n. 1905)
– 1965: A murit Joseph Erlanger, medic şi fiziolog american; lucrări asupra manifestărilor electrice caracteristice activităţii nervoase, privind presiunea sangvină şi patologia cordului; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1944, împreună cu conaţionalul său Herbert S. Gasser (n. 1874)
– 1966: S-a născut Patricia Kaas, cântăreaţă şi actriţă franceză
– 1973: A murit Sir Robert Watson-Watt, fizician englez, inventatorul radarului (n. 1892)
– 2012: A murit pianistul de jazz şi compozitorul american Dave Brubeck (numele real: David Warren Brubeck) (n. 1920)
– 2012: A murit Preafericitul Părinte Ignatie al IV-lea (numele laic: Habib Hazim), Patriarh al Antiohiei şi Întregului Orient (din 1979)(n. 1921, în Siria, într-o familie de creştini orodocşi arabi). NOTĂ: http://www.antiochian.org/Patriarch_Ignatius_IV_Memorial dă moartea la 4.XII.2012
– 2012: A murit arhitectul brazilian Oscar Niemeyer (Oscar Ribeiro de Almeida Niemeyer Soares Filho); considerat unul dintre cei mai importanţi arhitecţi ai arhitecturii moderniste; a fost arhitectul principal al construirii de la zero a capitalei Braziliei, Brasília (oraş aflat pe lista de locuri şi bunuri care aparţin Patrimoniului Mondial UNESCO) (n. 1907)
– 2013: A murit Nelson Mandela, om politic sud-african, una dintre personalităţile politice marcante ale secolului al XX-lea; lider al Congresului Naţional African şi al luptei împotriva apartheid-ului, a fost închis timp de 27 de ani (1962-1990); primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud, după primele alegeri multirasiale din aprilie 1994 (1994-1999), a devenit unul dintre promotorii procesului de reconciliere naţională; Premiul Nobel pentru pace pe 1993, împreună cu Frederik de Klerk (preşedinte al R. Africa de Sud între anii 1989 şi 1994); s-a retras din viaţa politică în 2004 (n. 1918) – 1 an. NOTĂ: ”Ziua Mandela” (Mandela Day) este marcată din 2010, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite, anual, pe 18 iulie, în ziua de naştere a lui Nelson Mandela; ONU a lansat un apel mondial ca, în această zi, fiecare să consacre 67 de minute din timpul propriu pentru a-i ajuta pe alţii, în semn de omagiu faţă de valorile apărate de fostul preşedinte sud-african; cele 67 de minute reprezintă anii consacraţi luptei politice de către Mandela
– 2013: Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis că textul Declarației de Independență, în care „limba română” este calificată drept limbă oficială a Republicii Moldova, prevalează asupra textului Constituției, care folosește denumirea de „limbă moldovenească”, deschizând calea pentru uzul oficial al denumirii de ”limbă română” în actele oficiale și în administrația de stat – 1 an