Industria de leasing din România a înregistrat o creştere cu 14%

Industria de leasing din România a înregistrat în primele 9 luni ale acestui an o creştere cu 14%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. După cum a precizat astăzi la o reuniune de specialitate Bogdan Speteanu, preşedintele Asociaţiei Societăţilor Financiare, mare parte din această creştere se datorează finanţărilor pentru autoturisme noi şi vehicule de până la 3,5 tone. Şi echipamentele agricole joacă un rol important în acestă evoluţie. În opinia lui Bogdan Speteanu, piaţa de leasing va ajunge la 2,2 miliarde de euro la finalul acestui an şi va continua să crească şi în 2018.
Bogdan Speteanu: Considerăm că o creştere sustenabilă, între 10-15%, a industriei de leasing este ceea ce cred eu că ne putem asuma. Dacă ne uităm la ultimii trei ani, patru ani s-a şi întâmplat acest lucru. Iarăşi, nu vedem motive deosebite pentru ca acest lucru să nu continue. Desigur, sunt numeroase provocări, pe care le ştim cu toţii, doar că predictibilitatea legislativă este principalul motiv de preocupare pentru noi toţi şi în perioada următoare./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 noiembrie