Născut în Betsaida, lângă Marea Galileii, primul dintre ucenicii lui Iisus, Andrei, este sfântul ocrotitor al României, Bulgariei, Greciei, Ciprului, Rusiei, Ucrainei, dar şi al Scoţiei, Spaniei, al multor oraşe italiene şi provincii spaniole, al câtorva regiuni sud-americane, al Insulei columbiene San Andres, menţionată de Cristofor Columb în expediţiile sale, şi al insulei Barbados, care îşi sărbătoreşte independenţa pe 30 noiembrie, de ziua sfântului.
Un mozaic de secol VI, de pe arcul triumfal al Bazilicii San Vitale din Ravenna, dezvăluie una dintre cele mai timpurii descrieri ale Sfântului Apostol Andrei; remarcabile portretizări ale sale au realizat pictorul italian, precursor al Renaşterii, Masaccio, la început de secol XV, pictorul german Hans Holbein cel Tânăr, într-o schiţă pentru un vitraliu, de secol XVI, şi misteriosul El Greco, într-o compoziţie în care apostolul îşi poartă singur crucea pe care urma să fie răstignit. În manuscrisul iluminat Livre d’Heures d’Étienne Chevalier, ilustrat de artistul francez Jean Fouquet, la jumătatea secolului al XV-lea, este descris martiriul Sfântului Andrei, petrecut în oraşul grec Patras, apostolul fiind reprezentat cu capul în jos, pe crucea sa în formă de X, denumită „Crucea Sfântului Andrei”. Tema martiriului sfântului este abordată, în secolul al XVII-lea, de Peter Paul Rubens, de Esteban Murillo şi de Caravaggio, pictorul italian optând în compoziţia sa pentru o cruce latină, influenţat, probabil, de credinţa răspândită în secolul al XVI-lea că Andrei fusese răstignit în acest fel.
Pe pe locul martiriului, la Patras, în apropierea Fântânii Sfântului Andrei, unde apostolul ţinea predici, a fost înălţată, în prima jumatate a secolului al XIX-lea, vechea biserică a oraşului, închinată sfântului, ridicată pe ruinele unui fost lăcaş de cult bizantin, construit, la vremea lui, pe locul unui templu antic grec, dedicat zeiţei Demetra. Relicve ale sfântului sunt răspândite în multe ţări, mai ales în cele care îl au ca ocrotitor. Ele au ajuns de la Patras la Constantinopol, în secolul al IV-lea, părticele fiind dăruite şi unor biserici din Italia. Apoi, la finele celei de-a patra Cruciade, prin cucerirea Constantinopolului, la început de secol XIII, relicvele Sfântului Andrei au poposit la Amalfi, în Domul San Andrea; peste circa 200 de ani, au fost mutate la Roma, din cauza pericolului turcesc, pentru ca, în secolul al XV-lea, Papa Pius al II-lea să transfere capul sfântului la Catedrala Sfântul Petru din Roma, iar în a doua jumatate a secolului XX, să fie înapoiat oraşului pe care îl ocroteşte, Patras, aflându-se acum în biserica cea nouă a urbei. Întemeiată în 1908 de către primul monarh al noii Grecii, regele George I, Biserica nouă a Sfântului Apostol Andrei, ce poate adăposti peste cinci mii de suflete, e străjuită de o cruce de cinci metri, placată cu aur, însoţită de alte 12 cruci mai mici, sugerând prezenţa lui Iisus şi a celor doisprezece Apostoli.
În Scoţia, Ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie, este zi de sărbătoare naţională, iar crucea sa în X se înscrie în heraldica drapelului ţării. În ziua de 30 noiembrie se organizează parade şi festivităţi, cu mâncare şi manifestări culturale tradiţionale, iar în oraşul St Andrews şi altele, ceremoniile durează o săptămână întreagă. Legenda spune că, în călătoriile sale de propovăduire a învăţăturilor Mântuitorului, Andrei ar fi ajuns în Scoţia, unde ar fi ridicat o biserică, în oraşul numit acum St Andrews. O altă istorisire susţine că, deşi nu a ajuns pe pământ scoţian, după moartea sa, mai multe dintre relicve au fost aduse în regiunea Fife, vechiul regat al picţilor, prin secolul al IV-lea. Altă variantă arată că, în anul 832, Óengus al II-lea, regele picţilor, înaintea unei bătălii grele, a văzut pe cer o cruce în formă de X şi a interpretat acest semn ca pe un ajutor venit de la Sfântul Andrei, numindu-l apoi sfânt protector. Oricare dintre poveşti conţine mai mult sâmbure de adevăr, toate încearcă să sugereze cum a devenit Sfântul Andrei protector al Scoţiei. Oficial, ziua de 30 noiembrie a devenit zi naţională prin Declaraţia de la Arbroath, sau Declaraţia de Independenţă a Scoţiei, din 1320. Sfântul Andrei mai are în Scoţia un castel şi o universitate, cea mai veche de pe aceste meleaguri, fondată în 1412, al cărui ilustru licenţiat este şi Prinţul William.
La Santo André Cape, în Póvoa de Varzim, Portugalia, o capelă de secol XVI închinată Sfântului Andrei, ocrotitor al pescarilor şi marinarilor de aici, se află în apropierea unei stânci numite Penedo do Santo, o rocă misterioasă, cu o urmă despre care localnicii cred că ar fi fost lăsată chiar de Apostol, în trecerea sa prin regiune. Potrivit legendelor locale, Sfântul Andrei este un luntraş al sufletelor şi aduce la ţărm trupurile celor pieriţi în naufragii, astfel că victimele găsite în apropiere de capelă au fost îngropate sub ea. În ultima zi a lunii noiembrie, localnicii, majoritatea pescari, înveşmântaţi în mantii negre şi purtând făclii, străbat în pelerinaj drumul de la capelă spre plajă, intonând rugăciuni şi înconjurând, la final, capela, pentru a forma apoi un lanţ al sufletelor. Se spune că aceia care nu vizitează Santo André în timpul vieţii vor fi nevoiţi să facă acest pelerinaj după moarte. Se mai crede că Sfântul Andrei ajută şi tinerele dornice de măritiş. De ziua sfântului, fetele aruncă o piatră pe acoperişul capelei şi, dacă piatra nu cade de acolo, o căsătorie li se va arăta cât de curând.
În Germania, se celebrează Andreasnacht, Noaptea Sfântului Andrei, la fel şi în Rusia; în Austria există tradiţia Rugăciunii Sfântului Andrei, Andreasgebet, iar în Polonia, festivitatea dedicată sfântului este numită Andrzejki şi cuprinde şi momente de prezicere a soartei. Tot în Polonia, se toarnă ceară fierbinte în apă, iar forma luată de ceara răcită prezice cu cine se va căsători cel care o toarnă. Tradiţional, participante sunt fetele nemăritate, dar încep, de ceva vreme, să li se alăture şi băieţii.
În Barbados, ziua Sfântului Andrei este celebrată ca zi a Independenţei nationale, din 1966. Când insula a devenit colonie britanică, după ce primul vas englezesc a ajuns aici, în 1625, scoţienilor poposiţi în acest loc peisajul le-a amintit de colinele şi câmpiile de acasă, aşa că au botezat una dintre cele 11 parohii (districte) Saint Andrew, sau „Scotland District”. Pe stema ţării figurează două trestii de zahăr, dispuse în forma crucii Sfântului Andrei, iar „Ordinul Sfântului Andrei” este cea mai însemnată distincţie naţională a statului caraibian.
În România, sărbătoarea zeităţii geto-dace Sântandrei s-a contopit, în timp, cu cea a Sfântului Apostol Andrei, creştinător al românilor, devenit nu demult ocrotitor al ţării; primul propovăduitor al Evangheliei pe meleagurile geto-dacice, sfântul a predicat într-o retrasă aşezare mohanală dobrogeană, un lăcaş săpat în stâncă, numit Peştera Sfântului Andrei, socotit prima biserică de la noi, neglijată multă vreme şi redescoperită abia spre jumătatea secolului XX. În interior, într-o nişă se află patul cioplit în piatră pe care se crede că se odihnea Apostolul, iar în adânciturile din pereţi, credincioşii vin să lase acatiste sau iconiţe, spre împlinirea rugăciunilor, mai ales pentru vindecare trupească şi sufletească. O serie de tradiţii precreştine legate Sfântul Andrei s-au perpetuat, ele cuprinzând, în ajun, noaptea magică a puterii lupului, vizita strigoilor şi protecţia oamenilor de spiritele malefice, dar şi aflarea ursitei şi previziuni pentru anul următor. Numită popular şi Ziua Lupului, se crede că, în noaptea dinspre 29 spre 30 noiembrie, lupii, care acum capătă grai omenesc, stau la pândă, iar strigoilor li se permite să umble nestingheriţi printre cei vii. În ziua de 30 noiembrie, femeile culeg ramuri de copaci, mai ales de măr, păr şi cireş, pe care le oferă membrilor familiei. Cel al cărui mănunchi de ramuri înfloreşte de Anul Nou va avea noroc şi va fi sănătos tot anul ce urmează. Pentru a vedea cum va fi anul următor, se pune grâu la încolţit într-o farfurie şi se udă până la Anul Nou. O altă tradiţie este legată de visele premonitorii ale fetelor nemăritate, care trebuie să pună sub pernă o crenguţă de busuioc sau 41 de boabe de grâu şi dacă în vis vine cineva să le fure înseamnă că se vor mărita anul viitor. În unele zone, fetele singure aprind o candelă rămasă de la Paşte şi o duc, la miezul noptii, la o fântână, rugându-l pe Sfântul Andrei să le îngăduie să-şi vadă ursitul. (Cristina Zaharia)
