Criza electricitităţii în Ucraina s-a agravat după ce a eşuat acordul care prevedea cumpărarea de cărbune din Africa de Sud. Directorul companiei energetice de stat Ukrinterenergo, Volodimir Zinevici, a fost arestat sub suspiciunea de fraudă fiscală legată de acordul cu Africa de Sud. Industria extracţiei de cărbune din Ucraina a fost afectată de conflictul din estul ţării, iar lipsa importurilor de gaze naturale ruseşti a rezultat într-o reducere la nivel naţional a distrubuţiei de energie electrică. Guvernul de la Kiev şi-a îndreptat privirile spre Africa de Sud pentru un acord privind importul de cărbune, dar combustibilul fosil livrat s-a dovedit nepotrivit pentru scopul pentru care a fost tranzacţionat. „Odată ce vom rezolva această problemă a rezervelor de cărbune, vom putea obţine un preţ mai mic la producerea de energie electrică. Avem centrale electrice, dar nu le putem folosi la întreaga lor capacitate dacă nu vom avea combustibilul necesar pentru asta”, a declarat ministrul combustibilului şi energiei, Vladimir Demcişin. Ditribuitorul energetic de stat a impus limite de consum între orele 8 şi 11 dimineaţa, şi între orele 4 şi 8 după amiaza. Guvernul ucrainean intenţionează să aducă specialişti în verificarea parametrilor de siguranţă ai minelor pentru a securiza intrarea în staţia feroviară de la mina Debalţeve, situată în regiunea separatistă din estul Ucrainei. Operaţiunea ar avea ca rezultat livrarea a aproximativ 50.000 de tone de cărbune la care guvernul ucrainean nu a avut acces până acum.
EURONEWS – 6 decembrie, ora 10:00