Calendarul evenimentelor, 15 decembrie – selecţiuni

VINERI, 15 DECEMBRIE 2017

 

EVENIMENTE INTERNE

 

Zi de Doliu naţional, în memoria Majestăţii Sale Regele Mihai I al României (1921 – 2017)

 

– Casa Regală

* Programul funeraliilor Regelui Mihai I al României:

  • Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal, astăzi, între orele 8:00 şi 22:00
  • Sfânta Liturghie cu Requiem, pentru odihna și fericirea veșnică a Majestăţii Sale Regele Mihai I – ora 17:00, la Catedrala Romano-Catolică „Sf. Iosif”

 

– Preşedinţie

* Bruxelles: Preşedintele Klaus Iohannis participă la Reuniunea Consiliului European (14 – 15 dec.). Din program:

  • ora 9:45 (ora României) – Sosire la sediul Consiliului European – Clădirea Justus Lipsius
  • ora 10:00 – Participare la reuniunea Consiliului European – Clădirea Europa
  • ora 12:00 – Sesiunea de lucru – Articolul 50

 

– Parlament

* Şedinţe comune ale Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru dezbaterea, elaborarea şi depunerea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 – ora 9:00, etaj 6, camera 6115, Camera Deputaţilor

 

 

– Ministere

* Întâlnirea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, cu reprezentanții misiunilor diplomatice ale Uniunii Europene acreditate la București – ora 13:00, la Clubul Diplomaților

– Uniunea Europeană

* Brașov: Şeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Cristea, participă la un seminar privind pregătirile pentru exercitarea Președinției Consiliului UE de către România, eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Externe (15 – 17 dec.)

 

– Partide

* Arad: USR Arad organizează o dezbaterea publică privind taxele locale – ora 12:00, în sala „Regele Ferdinand” din clădirea Primăriei Municipiului Arad. Arădenii au posibilitatea să îşi exprime opinia faţă de proiectul administraţiei, de majorare a taxelor locale cu 25%

* Galaţi: Conferinţă de presă susţinută de senatorul PNL George Stângă şi de deputatul PNL Victor Paul Dobre – ora 10:30

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de PNL Timiş – ora 12:00

 

– Culte, Biserică

* Piatra Neamţ: Protopopiatul Piatra-Neamţ organizează concertul de colinde „Nașterea Domnului – bucuria noastră” – ora 18:00, în sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei va fi prezent în mijlocul colindătorilor

 

– Administraţie

* Tulcea: Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) Tulcea organizează, sub patronajul Ministerului Cercetării și Inovării, evenimentul „Dialogurile părților interesate privind strategiile de dezvoltare durabilă: lecții, oportunități și studii de caz” – ora 11:00, la sala „Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Județean Tulcea

* Turda, jud. Cluj: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Turda – ora 11:00

 

– Juridic

* Ploiești: Consiliul Baroului Prahova organizează Balul Avocaților – ora 19:00, la Restaurant DaVinci Events

 

– Organizaţii

* Dezbaterea publică privind „Securitatea și stabilitatea în contextul unui parteneriat transatlantic dinamic și în continuă schimbare”, un eveniment organizat de Asociația „Ţine de Noi”, împreună cu Fundația Hanns Seidel – România, Centrul pentru Studii Europene „Wilfried Martens” și Centrul pentru Prevenirea Conflictelor și Avertizare timpurie – ora 13:00, la Hotel Crowne Plaza, sala de conferinţe Orhideea. Conferința de interes transatlantic va reuni funcționari europeni din domeniul securității și apărării (Germania, Ucraina, România și Moldova), precum și alți oaspeți din Statele Unite

 

– Social

* Bistriţa: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud organizează „Ziua Porţilor Deschise”, cu prilejul marcării a 19 ani de activitate a Serviciului Public de Ocupare din România – ora 9:00, la sediul instituţiei, Str. Gării nr. 2 – 4

* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita – ora 11:00

 

– Economic

* A VII-a ediţie a Salonului Vintest București, în cadrul Campaniei „Iubesc Vinul Românesc” – ora 10:00, la Sala Expoziţională a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti (15 – 17 dec.). Printre partenerii media: Radio România

– Medicină, Sănătate

* Iaşi: „Excelenţa în practica dentară. Terapii de avangardă în medicina dentară”, conferinţă de presă organizată de Colegiul Medicilor Dentişti Iaşi – ora 13:00, la Complexul Palas Congress Hall, sala „Rossini”

 

– Academie

* Ceremonia de decernare a Premiilor Academiei Române pentru anul 2015, în prezența Biroului Prezidiului și a membrilor Academiei Române, reuniți în Adunare Generală – ora 10:00, în Aula Academiei Române

 

– Învăţământ, Cercetare

* Evenimentul „Promovăm împreună România”, organizat de Facultatea de Management din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti împreună cu Federaţia Naţională PRO AGRO – ora 10:00, la USAMV, Facultatea de Management

– Diverse

* Braşov: Târgul „Poveste de Crăciun” – ora 11:00, la Centrul Cultural Reduta, Galeria Mică (15 – 17 dec.)

* Piatra Neamţ: Festivalul de Datini, Obiceiuri şi Bunătăţi de Crăciun – în Parcul Tineretului (15 – 24 dec.)

* Sfântu Gheorghe: Casa de Cultură „Konya Adam” organizează Târgul de Crăciun în perioada 15 – 24 decembrie – în Piaţa Libertăţii nr. 1

 

– S-a întâmplat într-o zi de 15 decembrie

* Se împlinesc 205 ani (1812), de când, după eşuarea Primei Republici în Venezuela, Simón Bolívar s-a îndreptat spre Nueva Granada (Colombia de mai târziu), punându-se în slujba Congresului acestei ţări, de unde a lansat primul dintre marile sale documente politice, renumitul „Manifest din Cartagena”