EVENIMENTE INTERNE
– Parlament
* ora 10:00 – Şedinţa Birourilor Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru stabilirea timpilor de dezbatere în plen
* ora 11:00 – Ședința Comună a Senatului şi Camerei Deputaților (până la finalizare) – dezbaterea şi adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018
– Senat
* ora 9:00 – Depunerea rapoartelor Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu privire la Proiectul Legii bugetului de stat şi la Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018
* ora 13:30 – Şedinţa pregătitoare a Biroului Permanent
* ora 14:00 – Şedinţa Biroului Permanent şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 16:00 – lucrări în plen
* Lucrări în comisiiile permanente:
- ora 11:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – la sala 5001, etaj 5
- ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – la etajul 5, sala 5001
- ora 13:30 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – la parter, sala 9, corp B3
– Camera Deputaţilor
* Activitate în comisii:
- ora 16:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
– Uniunea Europeană
* Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, se va afla într-o vizită oficială la București (18 – 19 dec.). Din programul zilei:
- ora 9:30 – ceremonie de semnare a unei serii de contracte de finanţare, în prezenţa premierului Mihai Tudose şi a ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica – la Palatul Victoria
- ora 11:00 – vizită la proiectul cu finanţare europeană „Multi risc – modul I”, în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, a ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica şi a secretarului de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat – la Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, Aleea Privighetorilor nr. 1-3
- ora 15:00 – vizită la Centrul de zi pentru copii „Sf. Muceniţă Sofia” – în Str. Scaune nr. 2-4
- ora 16:30 – întânire cu ministrul transporturilor Felix Stroe – la sediul ministerului, Bd. Dinicu Golescu nr. 38
- ora 19:00 – participare la Gala Fondurilor Structurale 2017, ediţia a II-a, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România și Structural Consulting Group – la Le Chateau, Str. Turturelelor nr. 11
* Festivitatea de înmânare a certificatelor pentru participanţii la ”Programul de formare a funcţionarilor din administraţia publică centrală în vederea exercitării Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene 2019” – ora 10:00, în Aula Academiei de Studii Economice
– Ministere
* Institutul European din România şi Ministerul Afacerilor Externe, prin Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, organizează festivitatea de înmânare a certificatelor pentru participanţii la „Programul de formare a funcţionarilor din administraţia publică centrală în vederea exercitării Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene 2019” – ora 10:00, la Aula Academiei de Studii Economice
* Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, participă la reuniunea Consiliului Interministerial pentru Pregătirea şi Exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene – ora 12:00, la Palatul Victoria
* Ministerul Turismului organizează dezbatere publică pe tema Fondului de garantare a pachetelor turistice – ora 15:00, la Palatul CFR, Sala Hărţilor. Participă ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Alexandru Petrescu şi reprezentanţi ai agenţiilor de turism
* „Gala laureaţilor 2017”, în cadrul căreia vor fi premiaţi sportivii CSA ”Steaua” Bucureşti care s-au evidenţiat în competiţii interne şi internaţionale în acest an – ora 16:00, la sediul Ministerului Apărării Naţionale. De asemenea, în cadrul ceremoniei vor fi acordate titlurile de ”Sportivul anului 2017” şi ”Echipa anului 2017”. Participă ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 400 milioane lei
– Partide
* Conferinţă de presă organizată de USR Bucureşti – ora 10:30, la sediul din Bd. Aviatorilor nr. 9
* Conferinţă de presă susţinută de senatorul PNL Daniel Zamfir – ora 11:00, la Senat, sala Comisiei economice
* Şedinţa Biroului Executiv al PNL – ora 12:00, la Camera Deputaţilor, sala grupului parlamentar al PNL, etaj 2
– Minorităţi
* Asociaţia Actorilor Romi organizează spectacolul de teatru „Cine a omorat-o pe Szomna Grancsa?”, o producţie a companiei de teatru Giuvlipen, ce va avea loc cu ocazia Zilei Naţionale a Minorităţilor (18 dec.) – ora 19:00, la ARCUB, Str. Lipscani nr. 84 – 90
– Administraţie
* Conferinţa de presă comună de închidere a perioadei de sustenabilitate pentru proiectele finanţate prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013: ”Green Culture”, ”Bucureştiul te vrea în teneşi” şi ”Oameni şi locuri” – ora 10:00, la Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 1, Bd. Banu Manta nr. 9
* Buzău:Conferinţă de presă organizată de IPJ Buzău – ora 10:00
* Conferinţe de presă organizate de:
- Braşov: Direcţia pentru Agricultură Braşov – ora 10:00
- Reşiţa: Direcţia pentru Agricultură Caraş-Severin – ora 11:00
* Reşiţa:Dezbatere publică organizată de Agenţia de Mediu Caraş-Severin, legată de desfăşurarea activităţii de la TMK Reşiţa, în ceea ce priveşte impactul asupra mediului – ora 13:00
* Satu Mare: Şedinţa Consiliului Judeţean Satu Mare – ora 14:00
* Buzău şi Soroca, Rep.Moldova:Şedinţă comună a Consiliului Local Buzău şi a Consiliului orăşenesc Soroca, Republica Moldova, în vederea înfrăţirii dintre cele două oraşe – ora 11:00
– Social
* ATCA (Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată) organizează evenimentul „Povești care salvează: Mintea alergătorului de cursă lungă”, al cărui protagonist este ultra-maratonistul Andrei Gligor. Evenimentul caritabil, care este dedicat copiilor cu autism aflați în programe terapeutice în centrele ATCA, va avea loc la Journey Pub București
* Ploieşti: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Munca Prahova organizează „Ziua porţilor deschise” şi conferinţa de presă unde sunt invitaţi reprezentanţii presei locale, reprezentanţii autorităţilor publice precum şi ai agenţilor economici din judeţul Prahova – ora 15:00, în holul central al instituţiei, Str. Nicolae Iorga nr. 1, et. 1
– Economic
* Dezbatere asupra bugetului naţional 2018, organizată de Asociaţia „Ţine de Noi”, împreună cu Fundaţia Hanns Seidel România şi în parteneriat cu INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate – ora 11:00, la Hotel Capital Plaza, Sala Ion Mincu, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 54
* Tunisia: În perioada 18 – 21 decembrie, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) organizează o Misiune economică în Republica Tunisia, acţiune care va include participarea la un forum de afaceri dedicat prezentării oportunităților de afaceri din Tunisia și întâlniri business-to-business cu companii tunisiene. Misiunea economică va avea loc în contextul vizitei oficiale în Algeria, Maroc și Tunisia a ministrului afacerilor externe al României, Teodor Meleșcanu
– Medicină, Sănătate
* Conferinţă de presă prin care Anadolu Automobil Rom SRL anunţă că donează Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii ”Maria Sklodowska Curie” cel de-al patrulea incubator, parte a campaniei iniţiată de CSR ”Împreună pentru sănătate”, în prezenţa lui Osman Koray Ertaş, ambasadorul Turciei la Bucureşti – ora 10:00, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii ”Maria Sklodowska Curie”, Bd. Constantin Brâncoveanu nr. 20
* Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, inaugurează noul Spital de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor – ora 10:00
* Conferinţă de presă prilejuită de externarea maestrului Alexandru Arşinel – ora 11:00, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Hol intrare principală, Splaiul Independenţei nr. 169 – La steaguri
– Învăţământ, Cercetare
* Recepţia de lansare a comunităţii UVTerra, eveniment prin care Universitatea de Vest din Timişoara doreşte să îşi arate aprecierea faţă de absolvenţii şi partenerii din mediul academic de cercetare şi din mediul socio-economic – ora 17:30, la Biblioteca Centrală Universitară, Salonul ”Carol I”. Participă Mariana Gheorghe (CEO OMV – Petrom), Maia Morgenstern (directorul Teatrului Evreiesc de Stat), Sergiu Manea (CEO BCR), Dumitru Prunariu (membru de onoare al Academiei Române), Nicolae Zamfir (membru al Academiei Române, Director General al IFIN – HH), Marius Piso (preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române), Laurenţiu Ştefan (consilier prezidenţial), Ciprian Preda (secretar de stat) ş.a.
* Timişoara: „Student Eminent”, evenimentul anual organizat de Asociaţia Orizonturi Universitare în parteneriat cu Consiliul Local al municipiului Timişoara şi cu filiala locală a Academiei Române, prin care se premiază studenţii şi tinerii cercetători din centrul universitar Timişoara – ora 19:00, în Amfiteatrul „Alexandru Rogojan” al Universităţii Politehnica Timişoara, clădirea Electro, Bd. V. Pârvan nr. 2. În cadrul festivităţii, ajunsă la cea de-a XXII-a ediţie, se acordă diploma şi premiul „Student Eminent” câte unui student de la facultăţile universităţilor de stat şi particulare din Timişoara: Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Vest, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” , Universitatea Tibiscus, Universitatea „Ioan Slavici”. De asemenea, în cadrul aceluiaşi eveniment, diploma şi premiul „Cercetător Eminent” se acordă unor tineri cercetători de la universităţile menţionate, cu teza de doctorat susţinută recent şi cu rezultate remarcabile în activitatea universitară (pentru aceştia, pe lângă diplomă şi premiul în bani şi cărţi, se asigură şi publicarea gratuită a unei cărţi la Editura „Orizonturi Universitare”
– Cultură
* La Librăria „Mihail Sadoveanu” se lansează cartea de versuri „Strada Lăcustei” a poetei Victoria Milescu – ora 13:00, Str. Edgar Quinet, nr. 10. Vorbesc: Nicolae Dan Fruntelată, Lucian Gruia, Vasile Poenaru
* Editura Humanitas organizează, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, lansarea volumului „Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus” de Brant Pitre, profesor la Seminarul Notre Dame din New Orleans, Louisiana. La eveniment vor participa Monica Broșteanu, conferenţiar universitar la Universitatea Bucureşti, specialist în ebraică biblică, teologie sacra mentală şi liturgică, ştiinţe biblice, părintele Tarciziu Șerban, lector universitar de științe biblice la Facultatea de Teologie și scriitoarea Tatiana Niculescu, traducătoarea cărții
* Spectacolul de teatru ”Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, o producţie a companiei de teatru Giuvlipen, cu prilejul Zilei Naţionale a Minorităţilor – ora 19:00, la ARCUB
* Concertul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” în cadrul turneului desfăşurat în perioada 8 – 19 decembrie – ora 19:30, pe scena Ateneului Român (18 – 19 dec.)
* Spectacolul „Confesiunea lui Smiley” – ora 19:30, la Alllive, Bd. Basarabia nr. 256, Faur Poarta 1
* Concert susţinut de cantautorul Ştefan Hruşcă, în cadrul turneului aniversar „Acasă de Crăciun”, desfăşurat în perioada 11 – 18 decembrie, în mai multe oraşe din ţară – ora 20:00, la Teatrul Naţional București
* Brașov: Johann Strauss Ensemble & Russell McGregor prezintă concertul „Best Of Vienna” în cadrul unui turneu național, desfăşurat între 12 şi 18 decembrie, în mai multe oraşe din ţară – ora 19:00, la Teatrul „Sică Alexandrescu”
* Cavnic: Primăria oraşului Cavnic organizează parada dedicată Sărbătorilor de iarnă – ora 8:30, pe traseul: Spitalul Orăşenesc Cavnic – Stâlpul Tătarilor – Primăria oraşului Cavnic
* Iaşi: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi şi Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, împreună cu Primăria Municipiului Iaşi organizează lansarea proiectului „În vreme de război. Iaşul în perioada 1914-1919”, derulat în cadrul Programului Centenar, coordonat de Primăria Municipiului Iaşi – ora 11:00, în Sala „B.P. Hasdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”
* Satu Mare: Concert Extraordinar de Crăciun organizat de Filarmonica „Dinu Lipatti” Satu Mare cu Nicola Giuliani – dirijor; solist – violonistul Rudolf Fátyol – ora 18:30, la Sala Filarmonicii
* Târgu-Jiu: Are loc premiera spectacolului pentru copii „Punguţa cu doi bani”, la ora 9:30, iar marţi, 19 decembrie, de la ora 11:30, conducerea Teatrului, împreună cu Primăria Târgu-Jiu şi Consiliul Judeţean, vor asigura un spectacol pentru 200 de copii din centrele de plasament
* Timişoara: „Regal vienez” de Crăciun cu Orchestra Simfonică Radio din Ucraina, în premieră, de la ora 20:00, pe scena Operei Naționale Române
– Sport
* Are loc partida CS Dinamo Bucureşti – CS Politehnica Iaşi, în cadrul etapei a 9-a a Ligii Naţionale de baschet masculin – ora 20:00, la Sala Dinamo – Bucureşti
* Meciuri din etapa a 22-a a Ligii I de fotbal:
- ora 17:00 – FC Voluntari – ACS Sepsi OSK Sf Gheorghe – pe stadionul Anghel Iordănescu Voluntari
- ora 20:00 – ACS Poli Timişoara – FC Dinamo Bucureşti – pe stadionul Dan Păltinişanu Timişoara
* Alba Iulia:Prima ediţie a galei „Laureaţii sportului 2017” ai Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia – ora 17:00, la Hotel Cetate
– Diverse
* Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală de Agrement Bucureşti, organizează evenimentul „Poveste de iarnă”, care va cuprinde activităţi interactive, spectacole de magie, de teatru, ateliere şi patinoar – la Arena Națională, Intrarea Maior Coravu (18 dec. 2017 – 15 feb. 2018)
– S-a întâmplat într-o zi de 18 decembrie
* Acum 152 de ani (1865), în Statele Unite ale Americii a fost abolită sclavia, odată cu intrarea în vigoare a celui de-al 13-lea amendament al Constituţiei
* Cu 137 de ani în urmă (1880), apărea, în Monitorul Oficial, ordinul de înfiinţare a Şcolii Normale Superioare din Bucureşti (a început să funcţioneze din ianuarie 1881), sub direcţia lui Ion Zalomit. Aceasta a luat fiinţă ca anexă a Universităţii din Bucureşti, existenţa ei fiind considerată, în epocă, absolut necesară pentru pregătirea pedagogică a viitorilor profesori
* Se împlinesc 125 de ani (1892), de când, la „Mariinsky Theatre” din St. Petersburg, avea loc premiera baletului în două acte şi cincisprezece tablouri “Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski. Compozitorul rus a început lucrul la „Spărgătorul de nuci” în ianuarie 1892 şi deja în luna martie a aceluiaşi an l-a terminat
* Acum 116 ani (1901) a avut loc, la Bucureşti, concertul inaugural al Societăţii corale „Carmen” (înfiinţată de D. G. Kiriac, la 1/14 iunie acelaşi an, Societatea avea ca scop răspândirea şi cultivarea muzicii în popor)
* Se împlinesc 95 de ani (1922), de când, la Dayton (SUA), se efectua primul zbor de încercare cu elicopterul conceput şi realizat de inginerul american de origine română George de Bothezat (Gheorghe Botezatu) (n. 1882 – m. 1940)
* Acum 94 de ani secţia militară a Muzeului Naţional al României (creată în aprilie 1914) a fost transformată în instituţie de sine stătătoare, devenind Muzeul Militar Naţional, înfiinţat la data de 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României. Primul director al muzeului a fost Generalul Constantin Ştefănescu-Amza. În 1919, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol I denumită Palatul Artelor, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expoziţiile şi patrimoniul viitorului muzeu militar. Clădirea şi exponatele au suferit pagube din cauza unui puternic incendiu din vara anului 1938 şi, din nou ca urmare a seismului din noiembrie 1940. Cele două dezastre şi izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial au dus la întreruperea activităţii muzeului. La 9 mai 1957, muzeul a fost redeschis sub titulatura de Muzeul Militar Central, întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, apoi a fost mutat în clădirea fostei Şcoli de infanterie şi cavalerie din Strada Izvor nr. 137. În perioada 1975-1987, director al muzeului a fost istoricul militar general-maior Constantin Antip. În timpul directoratului său, în 1985, instituţia s-a mutat în actualul sediu din Strada Mircea Vulcănescu nr. 125-127. Clădirea a fost în trecut cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 şi, ulterior, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Din 1990 instituţia a revenit la titulatura de Muzeul Militar Naţional
* Acum 89 de ani (1928), avea loc prima transmisie a unei emisiuni umoristice la Radiodifuziunea Română (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1.XI.1928)
* În urmă cu 73 de ani, apărea primul număr al cotidianului francez „Le Monde”, fondat de Hubert Beuve-Mery, după ce generalul Charles de Gaulle îşi exprimase dorinţa de a înfiinţa în Franţa un ziar „cu greutate” orientat spre străinătate. S-a pornit la drum cu un capital de 200.000 de franci francezi, repartizaţi în 200 de acţiuni. Primul număr a văzut lumina tiparului la 18 decembrie 1944, purtând însă data de 19 decembrie (fiind un ziar de seară, care iese de la tipar după-amiaza cu data zilei de mâine)
* Unităţi ale Armatei a IV-a române pătrundeau, în urmă cu 73 de ani (1944), pe teritoriul Cehoslovaciei, unde au participat la operaţiuni militare până la 12.V.1945 (în a doua conflagraţie mondială)
* Adunarea Generală a ONU adopta, acum 38 de ani (1979), Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor. A intrat în vigoare la 3.IX.1981, iar România a ratificat Convenţia la 7.I.1982
* Cu 26 de ani în urmă (1991), la Strasbourg, a avut loc semnarea actului de aderare a României la Convenţia Culturală Europeană, încheiată, sub egida Consiliului Europei, la Paris, la data de 19.XII.1954
* Se împlinesc 25 de ani (1992) de la înfiinţarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) prin schimbarea denumirii Unităţii Speciale de Transmisiuni ‘R’ din Ministerul de Interne, printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
* Cu 11 ani în urmă (2006) fostul preşedinte Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, raportul întocmit de Comisia prezidenţială pentru studierea comunismului în România
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuvios Daniil Sihastrul (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)
– „Ziua Minorităţilor Naţionale din România”, sărbătorită pe baza unei hotărâri a Guvernului din decembrie 1998 (la 18.XII.1992, Adunarea Generală a ONU a adoptat o hotărâre în legătură cu drepturile minorităţilor etnice, religioase şi lingvistice – 25 de ani)
– 1824, 18/29: S-a născut Vasile Maniu, publicist, scriitor, istoric (a cercetat orginea poporului român, încercând să definească conceptul de naţiune română) şi om politic liberal; membru titular al Societăţii Academice Române din 1876 (m. 1901). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 24 decembrie 1824
– 1846: A murit mitropolitul Veniamin Costache, cărturar, traducător şi poet; alături de Gheorghe Asachi, a avut o contribuţie însemnată în organizarea învăţământului de toate gradele din Moldova (n. 1768)
– 1899: A murit Bonifaciu Florescu, critic literar, poet şi traducător, fiul natural al lui Nicolae Bălcescu (n. 1848)
– 1915, 18/31: S-a născut Vintilă Horia (numele la naştere: Gheorghe Caftangioglu), poet, eseist, romancier, diplomat, filosof, jurnalist şi pedagog; în februarie 1946 este condamnat în România (de Tribunalul Poporului) la muncă silnică pe viaţă; a trăit, succesiv, în Italia, Argentina, Spania, Franţa, din nou în Spania; cunoscut pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil” (Premiul Goncourt 1960, acordat, nedecernat) (m. 1992, la Villalba, Spania)
– 1917: A murit (la Tokyo) Nicolae D.[imitrie] Xenopol, prozator (se numără printre primii susţinători ai realismului la noi) şi om politic liberal (şef de cabinet al lui I. C. Brătianu între anii 1885 şi 1914, deputat, ministru al industriei şi comerţului, ministru plenipotenţiar al României în Japonia); fratele istoricului A. D. Xenopol (n. 1858) – 100 de ani
– 1925: S-a născut compozitorul Vasile Veselovski (m. 1998)
– 1929: S-a născut ziaristul Dionisie Şincan; deşi a lucrat şi în presa scrisă, a fost legat de Radiodifuziunea Română întreaga viaţă (de la angajarea aici, la 15.VIII.1951, până în ultima zi a vieţii); a fost membru în primul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, după apariţia Legii organice a radioului public românesc (m. 2000)
– 1933: S-a născut inginerul agrochimist Cristian Ioan Hera; contribuţii în domeniul ştiinţei solului, nutriţiei plantelor şi folosirii raţionale a îngrăşămintelor chimice; a introdus cercetarea cu izotopi stabili şi radioactivi în agricultura din România; membru titular al Academiei Române din 2004, vicepreşedinte al acestui for
– 1937: S-a născut istoricul literar Georgeta Antonescu – 80 de ani
– 1939: A murit Nicolae Drăganu, filolog, lingvist, lexicograf şi istoric literar, preşedinte al Secţiei literare a ASTREI; s-a numărat printre realizatorii „Dicţionarului limbii române”, contribuind la stabilirea etimologiei cuvintelor regionale şi arhaice; membru titular al Academiei Române din 1939 (n. 1884)
– 1963: A murit medicul Ion Nicolau; specialist în pediatrie, a efectuat importante cercetări privitoare la tuberculoză, reumatism, meningită cerebro-spinală, malnutriţie şi inaniţie, boli sangvine infantile; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1885)
– 1977: A murit Teodor Scarlat, poet, prozator şi traducător (n. 1907) – 40 de ani
– 1981: A murit compozitorul şi dirijorul Aurel Popa (n. 1917)
– 1987: A murit criticul literar Mircea Scarlat (n. 1951) – 30 de ani
– 1989: A murit Franz Liebhard (pseudonimul literar al lui Robert Reiter), poet de limba maghiară, ulterior, scriitor de limba germană şi traducător, originar din Timişoara (n. 1899)
– 1993: A murit actorul Gheorghe Cozorici (n. 1933)
– 1997: A murit ziaristul Radu Budeanu (n. 1943) – 20 de ani
– 1997, 18/19: A murit Ion Vlasiu, sculptor, pictor şi scriitor (n. 1908) – 20 de ani
– 2006: A murit Ion Rotaru, critic şi istoric literar, stilistician şi profesor (n. 1924)
– 2009: A murit Henry Kehiaian, chimist francez de origine română (stabilit în Franţa din 1970); din 1955 şi-a consacrat activitatea termodinamicii chimice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1929)
– 2010: A murit actriţa Rodica Tapalagă (n. 1939)
– 2011: A murit graficiana Clarette Wachtel (n. 1926)
– 2013: A murit Titus Munteanu, realizator de televiziune (din 1966), fost director al TVR 1; a semnat numeroase emisiuni de divertisment şi muzicale, cea mai de succes fiind „Şcoala vedetelor” (o producţie creată în 1995, premiată în repetate rânduri) (n. 1941)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniune a Consiliului UE pentru Transport, Telecomunicaţii şi Energie
– Beijing: Ministrul italian de externe, Angelino Alfano, se întâneşte cu omologul său chinez, Wang Yi
– Moscova: Vizita în Rusia a ministrului francez al economiei și finanțelor, Bruno Le Maire, în cadrul căreia va vizita Peninsula Yamal și va participa la o întâlnire franco-rusă (18 – 19 dec.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Limbii Arabe”; în 1973, Adunarea Generală a ONU a adoptat limba arabă ca limbă oficială a sa. Iniţiativa de a dedica o zi a anului fiecăreia dintre cele şase limbi oficiale ale ONU – araba, chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola – aparţine Departamentului pentru informaţii publice al Secretariatului ONU, care a pus-o în practică începând cu anul 2010
– „Ziua Internaţională a Migrantului”; marcată, anual, pe baza Rezoluţiei 55/93 din 4.XII.2000, a Adunării Generale a Naţiunilor Unite (la 18.XII.1990, prin Rezoluţia 45/158, fusese adoptată Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor tuturor muncitorilor migranţi şi a membrilor familiilor acestora)
– Sărbătoarea Naţională a Republicii Niger; aniversarea proclamării republicii – 1958
– Ziua Naţională a statului Qatar; întemeierea Qatarului ca entitate statală, în 1878
– 1737: A murit Antonio Stradivari, celebru constructor italian de viori (n. ~1644) – 280 de ani
– 1803: A murit Johann Gottfried Herder, scriitor şi filosof german (n. 1744)
– 1829: A murit naturalistul francez Jean-Baptiste Lamarck; a elaborat prima teorie evoluţionistă, care oferea şi o explicaţie ştiinţifică a evoluţiei („Filosofia zoologică”, 1809) (n. 1744). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca dată a naşterii 1.IV.1744
– 1860: S-a născut Edward MacDowell, compozitor, pianist şi pedagog american (m. 1908)
– 1865: A murit compozitorul şi dirijorul brazilian Francisco Manuel da Silva, autorul imnului naţional (compus în 1822, ca piesă pentru fanfară, i se vor adăuga versurile abia peste o sută de ani, în 1922); fondator al Conservatorului din Rio de Janeiro – 1847 (n. 1795)
– 1879: S-a născut Paul Klee, pictor, gravor şi scriitor elveţian; membru al grupărilor avangardiste (m. 1940)
– 1911: S-a născut regizorul, scenaristul, producătorul şi actorul american Jules Dassin, tatăl lui Joe Dassin (m. 2008)
– 1913: S-a născut Willy Brandt (numele real: Herbert Ernst Karl Frahm), om politic social-democrat german; preşedinte al Partidului Social-Democrat (1964-1987), apoi preşedinte de onoare; cancelar federal al RFG (1969-1974); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1971, drept recompensă pentru politica sa de apropiere de Europa de Est şi de Germania de Est (m. 1992)
– 1919: A murit Sir John William Alcock, aviator englez, care, împreună cu Arthur Brown, a efectuat, în 1919, primul zbor transatlantic fără oprire (n. 1892)
– 1920: S-a născut soprana germană Rita Streich (m. 1987)
– 1943: S-a născut Keith Richards, muzician englez, chitaristul şi unul dintre membrii fondatori ai celebre trupe “The Rolling Stones”
– 1943: S-a născut saxofonistul american Bobby Keys, membru al formaţiei Rolling Stones (m. 2014)
– 1946: S-a născut Steven Allan Spielberg, regizor, producător şi scenarist american; producătorul de film cu cel mai bun succes financiar al tuturor timpurilor; filmele sale au avut încasări de aproape 8 miliarde de dolari la nivel mondial
– 1950: S-a născut Gillian Armstrong, prima femeie regizor de film din Australia
– 1963: S-a născut actorul şi producătorul american de film Brad Pitt
– 1968: A murit Dorothy Annie Elizabeth Garrod, arheolog şi cercetător britanic; a fost cea dintâi femeie numită profesor la Universitatea Cambridge (1939) şi cea dintâi cercetătoare a preistoriei care a deţinut o catedră universitară în ansamblul universitar Cambridge-Oxford (n. 1892)
– 1978: S-a născut actrița americană Katie Holmes
– 1980: S-a născut cântăreaţa pop şi compozitoarea americană Christina Aguilera
– 1990: A murit violoncelistul şi compozitorul francez Paul Tortelier (n. 1914)
– 1995: A murit inginerul german Konrad Zuse, inventatorul primului calculator din lume; în 1938 el a realizat un prim computer mecanic – Z1; câţiva ani mai târziu, în 1941, a construit primul computer electronic programabil din lume – Z3 (n. 1910)
– 2001: A murit şansonetistul şi compozitorul francez Gilbert Bécaud (n. 1927)
– 2006: A murit Joseph Barbera, animator, regizor, scenarist şi producător american de filme de animaţie; unul dintre cei mai cunoscuţi desenatori de personaje animate din lume; cofondatorul studiourilor „Hanna-Barbera” (n. 1911)
– 2011: A murit Vaclav Havel, om politic şi scriitor ceh; simbol al disidenţei anticomuniste şi al renaşterii democraţiei în Europa de Est; unul dintre întemeietorii mişcării contestatare „Carta 77”; arestat şi închis de mai multe ori în perioada 1977-1989 pentru atitudinea sa anticomunistă; ultimul preşedinte al Cehoslovaciei (1989-1992) şi primul preşedinte al Republicii Cehe (1993-2003) (n. 1936)
– 2016: A murit Zsa Zsa Gabor (nume real: Sari Gabor), actriţă americană de origine maghiară (n. 1917) – 1 an