Calendarul evenimentelor, 26 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Cultură

* Florin Piersic jr. revine pe scena Teatrului Național București cu o reprezentație specială de Crăciun a producției „Freak Show” – ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Național București

* Actorul Horațiu Mălăele, secondat pe scenă de fiul său, Bogdan Mălăele și de muzicianul Radu Captari vor susţine o nouă reprezentație a spectacolului de comedie „Ediție Specială” – ora 19:30, la Cinema PRO

* Avanpremiera filmului „Jumanji: Aventură în junglă” va avea loc, astăzi, în cinematografele din România

– S-a întâmplat într-o zi de 26 decembrie

* Acum 411 ani (1606), la curtea Regelui James I, se juca pentru prima oară tragedia „Regele Lear”, scrisă de William Shakespeare

* În urmă cu 212 ani, la 26 decembrie 1805, se încheia Pacea de la Pressburg (cunoscută şi ca Pacea de la Pojon), între Austria şi Franţa, condusă de Napoleon. Această pace a survenit în urma Bătăliei de la Austerlitz şi a pus capăt celui de-al treilea război al Coaliţiei antinapoleoniene. În urma acestui tratat, Austria a fost nevoită să cedeze comitatul Tirol şi Vorarlberg statului bavarez. Restul Austriei Occidentale a fost împărţită între Marele Ducat de Baden şi Württemberg. Regiunile Veneţia, Istria, Dalmaţia şi Cattaro, care au fost alipite Austriei abia în 1797 prin Pacea de la Campo Formio, au fost repartizate regatului napoleonic Italia

* Cu 169 de ani în urmă (1848), avea loc la Iaşi, premiera primei operete româneşti, feeria „Baba Hârca”, de Alexandru Flechtenmacher, pe libretul lui Matei Millo (care a interpretat rolul titular)

* Se împlinesc 45 de ani (1972) de la inaugurarea Muzeului Literaturii Române din Iaşi (denumit din 2015 Muzeul Național al Literaturii Române din Iași). Muzeul a funcționat mai întâi ca secție de literatură în cadrul Complexului Muzeal Iași, devenind instituție de sine stătătoare la 1 octombrie 1990, cu 10 obiective în subordine

* În urmă cu 28 de ani (1989), prin decret al CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale), Petre Roman era numit în funcţia de prim-ministru al Guvernului României (până în 1991)

* Într-o zi de 26 decembrie, acum 13 ani (2004), a avut loc un devastator seism cu magnitudinea de peste 9,1 grade pe scara Richter produs în largul insulei indoneziene Sumatra, care a generat valuri seismice uriaşe, de şase metri (tsunami), care au afectat peste zece ţări din Oceanul Indian şi care s-au soldat cu 232.000 de morţi sau daţi dispăruţi

* Se împlinesc 5 ani (2012), de când China punea în funcţiune cea mai lungă linie de tren de mare vitează din lume, între Beijing şi Canton (2.298 de kilometri), şi cea mai avansată din punct de vedere tehnic (care reduce de trei ori timpul de transport)

Aniversări – Comemorări

– Soborul Maicii Domnului. Sf. Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)

– Serbarea Maicii Domnului. Sfinţii şi drepţii Iosif (logodnicul Preasfintei Fecioare Maria), David (profetul şi împăratul) şi Iacob (rudenia Domnului) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)

– Sf. Ştefan, primul martir (Calendarul Romano-Catolic 2017)

 Sf. Apostoli Petru şi Pavel (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2017)

– 1868: A murit Francisc Serafim Caudella, compozitor, violoncelist, pianist, organist şi profesor român de origine germană (n. 1812)

– 1890: S-a născut Aurel Perşu, inginer mecanic, constructorul primului automobil cu profil aerodinamic avansat din lume, cu roţile integrate în caroserie (brevetat în Germania în 1924) (m. 1977)

– 1912: S-a născut Neagu Rădulescu, caricaturist, prozator şi autor de literatură pentru copii (m. 1972) – 105 ani

– 1921: S-a născut Imre Tóth, filosof, istoric al matematicii şi filolog evreo-maghiar născut în România (m. 2010, la Paris)

– 1924: S-a născut muzicologul Jean (Ion) Barnea; a fost regizor muzical la Radiodifuziunea Română (m. 2008)

– 1926: S-a născut Jancy Körössy, pianist, orchestrator şi compozitor de jazz de naţionalitate maghiară; primul muzician român care a combinat folclorul românesc cu ritmurile de jazz; considerat „cel mai autentic pianist de jazz european” de cunoscutul critic american de jazz Willis Connover; stabilit după 1969 în SUA (m. 2013)

– 1927: S-a născut tenorul Ion Stoian (m. 2000) – 90 de ani

– 1935: S-a născut mezzosoprana Viorica Cortez, stabilită, din 1970, la Paris; numită de Sergio Segalini “Diva assoluta” şi “Carmen a secolului” de critica franceză

– 1940: S-a născut Vintilă Ivănceanu, poet, prozator şi dramaturg; este aşezat de critica literară în cadrul celui de-al treilea val al avangardismului românesc (care a fost posibil în perioada „liberalizării” de după 1965), alături de Sebastian Reichmann, Valeriu Oişteanu sau Virgil Mazilescu; a emigrat în Austria, la începutul anilor ’70 (m. 2008)

– 1942: A murit Frederic Storck, sculptor român de origine germană; fiul sculptorului Karl Storck şi soţul pictoriţei Cecilia Cuţescu-Storck; membru fondator al societăţii „Tinerimea artistică” (n. 1872) – 75 de ani

– 1962: A murit Radu Stanca, poet, dramaturg şi regizor, animator al „Cercului literar de la Sibiu” (n. 1920) – 55 de ani

– 1997: A murit regizorul de film Mircea Veroiu (n. 1941) – 20 de ani

– 2011: A murit sculptorul Alexandru Gheorghiţă (n. 1931)

– 2013: A murit Dinu Cocea, regizor de film şi scenarist, stabilit la Paris din 1985 (n. 1929)

– 2013: A murit artistul ceramist George Tiutin (n. 1935)

EVENIMENTE EXTERNE

– Tunis: Vizita preşedintelui turc, Reccep Tayyib Erdogan, în Tunisia

– Beijing: Întrevedere trilaterală a ministrului chinez de externe, Wang Yi, cel pakistanez, Khawaja Muhammad Asif şi cel afgan, Salahuddin Rabbani, pentru discuţii pe tema dezvoltării şi securităţii

– Tokyo: Guvernatorul Băncii Japoniei, Haruhiko Kuroda, susţine o alocuţiune în cadrul evenimentului găzduit de Federaţia japoneză a oamenilor de afaceri (Keidanren)

– Liberia: Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, între senatorul George Weah şi vicepreşedintele Joseph Boakai, amânat din data de 7 noiembrie

– Moscova: Camera Superioară a Parlamentului rus ratifică acordul de consolidare a bazei navale Tartous din Siria

– Rusia: Lansarea unei rachete Zenit de la cosmodromul de la Vostocini

Aniversări – Comemorări

 „Boxing Day” se marchează în prima zi de după Crăciun; este o sărbătoare publică în Marea Britanie şi în majoritatea statelor membre ale Commonwealth-ului; în această zi se oferă daruri celor dragi, se ia masa cu rudele sau cu prietenii, se iese la cumpărături pentru a se profita de reducerile de preţuri

– 1716: S-a născut poetul preromantic englez Thomas Gray (m. 1771)

– 1716: S-a născut poetul şi filosoful francez Jean François de Saint-Lambert (m. 1803)

– 1731: A murit Antoine Houdar de la Motte, dramaturg și teoretician literar francez (n. 1672)

– 1771: A murit filosoful francez Claude-Adrien Helvétius; unul dintre reprezentanții de seamă ai materialismului (n. 1715)

– 1867: S-a născut Julien Benda, romancier, eseist şi pamfletar francez (m. 1956) – 150 de ani

– 1867: S-a născut Ádám Abet, scriitor, poet, jurnalist şi traducător maghiar (m. 1947) – 150 de ani

– 1883: S-a născut pictorul francez Maurice Utrillo (m. 1955)

– 1890: A murit arheologul german Heinrich Schliemann; încercând să identifice locuri evocate de epopeile homerice, a organizat pe cheltuiala proprie mari săpături la Troia, Micene şi Tirint (n. 1822)

– 1891: S-a născut scriitorul american Henry Miller (m. 1980)

 1893: S-a născut Mao Zedong (Mao Tzedun), om politic chinez; unul dintre întemeietorii Partidului Comunist Chinez (1921) şi lider al acestuia între anii 1935 şi 1976; preşedinte al Republicii Populare Chineze (1949-1976); a lansat, între anii 1966 şi 1969, „marea revoluţie culturală”, o linie politică dură (voluntarism extrem, cult al personalităţii pronunţat) (m. 1976)

– 1904: S-a născut Alejo Carpentier, scriitor, muzicolog şi jurnalist cubanez (m. 1980, la Paris)

– 1909: A murit Frederic Remington, pictor, ilustrator şi sculptor american, specializat în scene din Vestul american (n. 1861)

– 1914: S-a născut actorul şi producătorul american de film Richard Widmark (m. 2008)

– 1926: S-a născut compozitorul american Earle Brown; unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai genului de muzică avangardist, cunoscut mai ales pentru dezvoltarea unui sistem de compoziţie cu „formă deschisă” (m. 2002)

– 1931: A murit Melvil Dewey, bibliotecar şi bibliograf american; inventatorul (1874) clasificării zecimale şi fondatorul (1883) primei şcoli de bibliotecari (n. 1851)

– 1940: S-a născut Ronald B. Herberman, biolog, medic, cercetător şi profesor de medicină american; a descoperit celulele NK (celulele natural ucigaşe), care asigură apărarea imună a organismelor împotriva bolii neoplazice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2013)

– 1953: A murit David Brown Milne, pictor, tipograf şi scriitor canadian (n. 1882)

 1960: A murit Watsuji Tetsuro, filosof şi istoric japonez (n. 1889)

– 1963: S-a născut Lars Ulrich, baterist danez, unul dintre fondatorii formaţiei americane de heavy metal, Metallica

– 1966: A murit Hans Stille, geolog şi paleontolog german; lucrări privind legătura dintre fenomenele tectonice şi cele magnetice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1943 (n. 1876)

– 1972: A murit omul politic democrat american Harry S. Truman, preşedinte al S.U.A. între anii 1945 şi 1953; a fost primul şef de stat care a autorizat utilizarea bombei atomice împotriva altei ţări (Japonia, august 1945); autor al celebrei doctrine politico-economice care-i poartă numele (1947); aceasta a facilitat intrarea capitalului american în unele ţări slăbite de război; a fost concretizată, din 1948, prin „Planul Marshall” (n. 1884) – 45 de ani

 1977: A murit Howard Hawks, regizor, scenarist şi producător american de film (n. 1896) – 40 de ani

– 1988: A murit dirijorul şi compozitorul spaniol Pablo Sorozábal (n. 1897)

– 2000: A murit actorul de film american Jason Robards (n. 1922)

– 2010: A murit Teena Marie, cântăreaţă şi compozitoare americană de muzică R&B (n. 1956)

– 2012: A murit producătorul britanic de film şi televiziune Gerry Anderson (numele real: Gerald Alexander Abrahams), creatorul faimoasei producţii „Thunderbirds”; scriitor (n. 1929) – 5 ani

– 2012: A murit producătorul, directorul de imagine, regizorul şi monteurul american Irving Saraf (numele la naştere: Ignatz Szcharfertz) (n. 1932, în Polonia) – 5 ani