Marţi, 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă Română îi prăznuieşte pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, „Protectori ai învăţământului teologic”, fiecare dintre ei având o contribuţie importantă la evoluţia teologiei creştine.
Ei au dus o luptă grea şi fără încetare pentru păzirea dreptei credinţe şi au avut un rol important în formularea dogmei Sfintei Treimi. Pe lângă darul tâlcuirii Sfintelor Scripturi, au deţinut şi înalta treaptă a arhieriei.
Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi are, în esenţă, o simbolistică a comuniunii: astfel cum în Sfânta Treime deosebirea dintre Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh nu duce la dezbinare şi nici unitatea lor la depersonalizare, tot astfel nici noi, ca persoane diferite, nu suntem chemaţi să trăim separat unii de alţii sau să ne ridicăm unii împotriva altora, ci să trăim după modelul Sfintei Treimi – în comuniune unul cu celălalt.
Biserica îi pomeneşte pe cei trei ierarhi atât separat – pe Sfântul Vasile la 1 ianuarie, pe Sfântul Grigorie la 25 ianuarie şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur la 27 ianuarie – arătând şi deosebirile dintre aceştia, dar şi împreună, pe 30 ianuarie, pentru a arăta unitatea de învăţătură şi pentru a releva creştinilor că nu este unul mai mare decât altul.
Cei trei Sfinţi Părinti au fost luminatori ai creştinătăţii, mari dascăli ai lumii, care au lăsat importante scrieri şi au îmbogăţit sfintele slujbe. Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur au alcătuit Liturghiile ritului bizantin (acestora alăturându-se Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, atribuită Sfântului Grigorie), dar şi alte importante cuvinte de învăţătură, iar Sfântul Grigorie de Nazianz – Teologul este autorul mai multor lucrări însemnate, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămureşte taina adâncă a Sfintei Treimi.
Istoricii arată că, în vechime, apăruseră neînţelegeri între creştini pe tema – cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. Unii îl cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, pe motivul că este înalt la cuvânt, alţii îl înălţau pe Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îi îndreaptă pe toţi, şi-i îndeamnă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său, iar alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, care i-ar fi întrecut pe toţi, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor sale.
După o vreme, cei trei sfinţi au început să i se arate, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous, iar în anul 1084, într-o vedenie, acestuia i-au apărut cei trei sfinţi împreună, spunându-i:
„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, şi înştiinţează cu aceasta pe creştini, ca noi în faţa lui Dumnezeu, una suntem”.
În urma acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi.
Să mai adăugăm că în anul 1936, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic ortodox din întreaga lume.
- Sfântul Vasile cel Mare, episcop al Cezareii Capadociei, s-a născut în jurul anului 329, a studiat cu filosofi celebri în Cezareea Palestinei, Constantinopol şi Atena.
Era înalt de statură, slab şi negricios la faţă, cu o barbă mare, neagră, care nu a avut vreme să albească, pentru că a trăit numai cincizeci de ani.
A lăsat bisericii o Sfântă Liturghie care se serbează de 10 ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în Joia Patimilor, în ajunul Sfintelor Paşti, al Crăciunului şi Bobotezei, şi pe 1 ianuarie, ziua de pomenire a Sfântului Vasile. Cu excepţia unor rugăciuni, ritualul este acelaşi cu al Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur.
Vasile cel Mare a făcut incursiuni în Mesopotamia, Siria, Palestina şi Egipt pentru a cunoaşte modul în care vieţuiau călugării în singurătate. I-a adunat pe aceştia în locuri organizate, stabilind şi o rânduială pentru acest mod de vieţuire.
În anul 358 pune temelia primei comunităţi de obşte, pe malul râului Isis, lângă Neocezareea, unde redactează, împreună cu Sfântul Grigorie, Filocalia, o colecţie de texte din scrierile lui Origen şi unde concepe Regulile monahale mari şi mici.
A înfiinţat, în Cezareea Capadociei, instituţii de asistenţă socială cunoscute sub numele de Vasiliade: aziluri, case pentru reeducarea fetelor decăzute, spitale pentru leproşi etc.
A luptat cu înverşunare împotriva celor care negau dumnezeirea lui Hristos şi a celor care tăgăduiau dumnezeirea Sfântului Duh.
A trecut la cele veşnice la 1 ianuarie 379.
- Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) s-a născut în jurul anului 330, în Arianz, lângă Capadocia. S-a spus despre el că mai întâi a citit, apoi a vorbit şi abia apoi a scris.
A făcut primele studii în familie, în Capadocia studiază gramatica până la vârsta de 12 ani, iar între anii 350-358 studiază la Atena.
A fost hirotonit preot de către tatăl său şi episcop de către Sfântul Vasile cel Mare, cu care legase o prietenie atât de strânsă încât se spunea despre ei că „sunt două trupuri, însă un singur suflet”.
Grigorie era de statură mijlocie şi avea un ochi bolnav, din cauza unei lovituri venite de la arieni – cei care negau dumnezeirea lui Hristos -, când vorbea în Constantinopol despre Sfânta Treime.
În anul 380 susţine, la Constantinopol, în Biserica ”Învierii”, cinci Cuvântări teologice, motiv pentru care este denumit ”Teologul”.
De asemenea, Sfântul Grigorie de Nazianz a condus cel de-al II-lea Sinod ecumenic din anul 381.
În anii bătrâneţii, Sfântul Grigorie Teologul solicită împăratului Teodosie cel Mare să trăiască retras, în linişte, exact ceea ce a propovăduit el în biserică: ”Şi eu, împărate, o singură favoare cer puterii tale care face daruri măreţe. Nu cer aur, nu tăbliţe multicolore, nu acoperăminte pentru masa de taină, nu să primesc o înaltă demnitate pentru neamul meu sau să stau aproape de tine, cel preabun… Un singur lucru cer să mi se dea: să stau puţin departe de invidie. Doresc să cinstesc scaunul, dar de departe. Am obosit să fiu urât de toţi, chiar şi de prieteni, pentru că nu pot privi spre altceva, decât spre Dumnezeu”.
A trecut în Împărăţia Cerurilor la 25 ianuarie în anul 389.
- Sfântul Ioan Gură de Aur sau Ioan Hrisostom s-a născut la Antiohia, în jurul anului 354.
A rămas orfan de tată din copilărie, iar după moartea mamei sale, în anul 374, se retrage în munţii din apropiere, devenind monah sub ascultarea unui bătrân sihastru sirian.
După patru ani se retrage într-o peşteră, apoi, în anul 381, este hirotonit diacon de către episcopul Meletie, şi mai apoi, în anul 386, devine preot, fiind numit de către episcopul Flavian, urmaşul lui Meletie.
Între anii 386 – 397 predică în Antiohia în fiecare duminică şi sărbătoare, iar în post, chiar în fiecare zi.
Este numit apoi arhiepiscop al Constantinopolului, perioadă în care a predicat, a scris un număr impresionant de comentarii la Sfânta Scriptură, a înfiinţat instituţii de ajutoare a bolnavilor, săracilor şi oamenilor în vârstă, primind numele de ”ambasadorul săracilor”.
Sfântul Ioan a adunat într-un formular actele cultice şi rugăciunile şi a dat naştere Liturghiei care îi poartă numele şi care este cel mai des folosită.
Sfântul Ioan Gură de Aur a trecut la Domnul la 14 septembrie 407, ultimele sale cuvinte fiind: ”Slavă lui Dumnezeu pentru toate !”.
* * * * *
Conform tradiţiilor populare, cei trei ierarhi erau trei doctori vindecători de boli. În această zi se marchează Trisfetiţele (Trisfetiţile), zi de sărbătoare în care femeilor le este strict intrezis lucrul în gospodărie, sub ameninţarea beteşugului. Se spune că în această zi locul celor Trei Ierarhi este luat de trei fetiţe – prezentate ca mironosiţe sau ca simple fete -, despre care se spune că, pe vremea când Dumnezeu umbla pe pământ, i-au dat apă, astfel că, în imaginarul popular Trisfetiţele îi pedepsesc pe cei care nu respectă sărbătoarea, ologindu-i, sau luându-le vederea şi minţile. Fie că respectăm tradiţiile populare sau doar pentru reuşita familiei şi a treburilor gospodăreşti, este bine ca în această zi să nu facem treburi gospodăreşti.
În această zi mai există obiceiul de a da o lumânare aprinsă de pomană, pentru ca întreaga viaţă să fie luminată, iar în multe zone, familiile îi ţin pe cei Trei Ierarhi drept patroni ai casei, şi ca atare se face colivă şi oamenii merg la biserică.
De asemenea, se spune că, în această zi, grâul neîncolţit toamna răsare de sub zăpadă.
În tradiţia populară se spune că din această zi se schimbă vremea. De-acum, se zice că „se strâmbă pârtiile”, iar vremea dă spre primăvară. Dacă streşinile curg, primăvara va fi friguroasă, iar dacă e ger, vara va fi călduroasă.
