Un cod galben de vreme rea este în vigoare până mâine dimineaţă în 30 de judeţe din sudul ţării, Moldova şi zona de munte. În sud vor cădea până la 50 de litri de apă pe metru pătrat, iar la deal şi la munte, stratul de zăpadă va creşte. Şi hidrologii au extins codul portocaliu de inundaţii până joi la ora 14:00, pentru râuri din judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov. În plus, mai multe cursuri de apă din sud sunt vizate de un cod galben de inundaţii.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 decembrie