Au fost depuse circa 5.000 de cereri de azil în anul 2017

Aproape 5.000 de cereri de azil au fost depuse, anul trecut, la structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, mai mult decât dublu faţă de 2016. A crescut şi numărul străinilor îndepărtaţi sub escortă, din România, de către autorităţi. Au fost emise, de asemenea, aproape 1.600 de decizii de returnare pentru cetăţenii străini care nu îndeplineau condiţiile de a rămâne legal în ţara noastră. Datele sunt cuprinse într-un bilanţ sintetizat de Daniela Mănuţă:
Reporter: Cetăţenii îndepărtaţi sub escortă din România proveneau din state precum Pakistan, Irak, Turcia, Republica Moldova şi Kosovo. În cursul anului trecut au fost luate în custodie publică până la returnarea de pe teritoriul ţării noastre 690 de persoane, procent în creştere cu 18% faţă 2016. Şi numărul cererilor de azil în România a înregistrat o creştere semnificativă în anul 2017, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Imigrări, subcomisarul Ermina Mihai:
Ermina Mihai: Au fost depuse 4.800 de cereri de azil. Se constată o creştere cu un procent de 160%, ca urmare a tentativelor de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României, cu preponderenţă în zona de vest a ţării. Dintre aceştia, 3.643 de solicitanţi de azil au beneficiat de cazare într-unul dintre centrele Inspectoratului General pentru Imigrări. Solicitanţii de azil provin din state precum Irak, Siria, Afganistan şi Pakistan, iar cele mai multe cereri au fost depuse la centrele din Timişoara şi Bucureşti.
Reporter: Peste 100 de migranţi au optat în cursul anului trecut ca alternativă la îndepărtarea forţată la programul de repatriere voluntară umanitară asistată şi au părăsit România la o dată stabilită de comun acord cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie./ilixandru/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 februarie