Fructele proaspete, legumele şi citricele sunt mărfurile alimentare care s-au scumpit în ianuarie 2018

Fructele proaspete, legumele şi citricele sunt mărfurile alimentare care s-au scumpit cel mai mult în ianuarie, anul acesta, faţă de decembrie 2017. În privinţa mărfurilor nealimentare, cele mai importante creşteri de preţuri au fost consemnate la gaze, energie electrică şi termică, arată datele publicate, astăzi, de Institutul Naţional de Statistică. Fructele proaspete s-au scumpit cu puţin peste 3%, în comparaţie cu luna anterioară, legumele şi conservele din legume – cu 2,58 procente, la fel şi citricele şi alte fructe meridionale. Pe de altă parte, cele mai mari scăderi de preţuri s-au înregistrat la ouă, zahăr şi bere. Preţul la gaze a urcat cu 3,79% în ianuarie, în timp ce la energia electrică şi la cea termică s-a majorat cu aproximativ 2,3 procente. A crescut şi inflaţia în prima lună din acest an, la 4,3%, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare şi nealimentare, mai arată datele INS./ilixandru/avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 februarie)