Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat, ieri, că ţara sa are o nouă generaţie de arme, capabile – spune el – să depăşească sistemele de apărare ale altor state. Noile sisteme au fost prezentate în cadrul discursului lui Putin despre starea naţiunii.
Reporter: Alexandru Beleavschi: Jumătate din mesajul către Adunarea Federală al preşedintelui Vladimir Putin a fost consacrat prezentării în premieră a mai multor noi tipuri de arme strategice ruseşti, unele bazate pe principii fizice noi, prezentare care, a spus liderul de la Kremlin, trebuie să descurajeze orice agresor potenţial şi să demonstreze că încercările de a descuraja Rusia au eşuat. Noile arme, unele intrate deja în dotare – a spus în premieră liderul rus – pot depăşi orice apărare antirachetă, existentă sau previzibilă, şi fac inutilă extinderea NATO spre Est şi scutul american antirachetă.
Preşedintele Putin a menţionat: noua rachetă balistică intercontinentală grea Sarmat, de 200 de tone, cu o rază practic nelimitată, rachetele de croazieră hipersonice Kinjal, desfăşurate deja în sudul Rusiei, noile instalaţii de propulsie nucleară de gabarit redus ce pot fi instalate inclusiv pe rachete de croazieră, asigurându-le astfel traiectorii impredictibile la înălţimi mici şi nelimitate ca distanţă. De asemenea, Putin a anunţat oficial că Rusia are în dotare arme laser şi a testat drone submarine cu propulsie nucleară ce au caracteristici de viteză, adâncime şi silenţiozitate mult superioară submarinelor existente. De asemenea, el a anunţat intrarea în producţie a sistemului denumit Avangard, un tip de rachetă ce se poate deplasa într-un mediu de plasmă cu viteză de 20 de ori mai mari decât viteza sunetului./rpatulea/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 martie