Preşedintele Bulgariei va convoca Consiliul Consultativ de Securitate Naţională în problema securităţii energetice a ţării

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că va convoca Consiliul Consultativ de Securitate Naţională, la jumătatea lunii aprilie, în cadrul căruia urmeaza să fie analizată securitatea energetică a ţării. Potrivit şefului statului bulgar, problema privind tranzacţia cu grupul ceh CEZ continuă să fie de actualitate. „Guvernul este dator poporului bulgar cu un răspuns la întrebarea care este schema de finanţare şi modul în care această afacere a primit sprijin politic”, a subliniat Radev. Potrivit preşedintelui Bulgariei, până când nu va fi clar răspunsul la această întrebare, nu se va şti nici sub ce formă şi în ce mod guvernul bulgar se pregăteşte să devină partenerul companiei Inerkom care va prelua activele CEZ. Rumen Radev a adăugat că încă nu se ştie nici cine va conduce negocierile în numele statului bulgar şi din partea companiei Inerkom. „Până în prezent, nu deţin informaţii de la servicii în acest sens. Am insistat în mod explicit şi am primit informaţii de la autorităţile competente, care au fost trimise periodic Consiliului de Miniştri. De aceea, consider că este justificată convocarea Consiliul Consultativ de Securitate Naţională pentru dezbaterea problemelor privind securitatea energetică a ţării”, a mai spus preşedintele Bulgariei. Amintim că grupul ceh de utilităţi CEZ a decis să-şi vândă activele din Bulgaria companiei bulgare Inerkom. /ddaniela/schelaru

(www.focus-news.net – 14 martie)