În Rusia, cel puţin 37 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva zeci sunt date dispărute în urma incendiului care a devastat un centru comercial din Siberia.
Corespodență de la Moscova – Reporter: Alexandru Beleavschi: Autoritățile ruse au confirmat, până la această oră, moartea a 37 de persoane între care nouă copii în incendiul care a distruis ieri un mall din Kemerovo, centrul regional miniere cu același nume din sudul Siberiei. Numărul victimelor poate fi însă mult mai mare, alte cel puțin 64 de persoane, inclusiv 41 de copii, fiind date dispărute, echipele de salvatori neputând anunje încă la mai multe încăperi, între care o sală de cinematograf. Și așa însă, incendiul este al șaselea ca număr de victime din Rusia, în ultimii 100 de ani. Martorii afirmă că nimeni nu a organizat evacuarea oamenilor, unii încercând să se salveze sărind de la etaj, parte dintre aceștia se află în spitale cu traumatisme grave. Ministrul pentru situații de urgență, Vladimir Pucikov, sosist la fața locului din dispoziția președintelui Putin a declarat că echipele de salvare lucrează în condiții deosebit de grele, existând și riscul prăbușirii construcției. Cauzele dezastrului nu se cunosc, Comitetul pentru investigații reținând mai multe persoane pentru a fi interogate./eradu/fcostea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 martie