Cursul de referinţă publicat de Banca Naţională a României a depăşit astăzi 4,45 lei pentru un euro. Este cel mai mare curs de la sfârşitul lunii aprilie, cu peste 1,31 de bani mai mare decât cel de ieri. Conform economiştilor, cauza deprecierii leului faţă de euro este reorientarea investitorilor străini spre plasamente cu risc mai scăzut. Se consideră că leul urmăreşte evoluţiile din regiune, unde există un sentiment de risc şi investitorii se orientează către zone mai sigure.
Radu Crăciun, economistul şef al BCR: „A fost o depreciere a leului, indusă pe fondul unor ordine de cumpărare venite din exterior, din afara României. A fost o mişcare care s-a integrat într-un context regional. Deci şi alte valute în regiune s-au depreciat. O cauză ar putea fi legată de un moment de tensiune care a apărut astăzi, la un moment dat, în pieţe, în condiţiile în care au început să crească îngrijorările vizavi de posibilitatea unei restructurări a datoriei externe a Ucrainei, ceea ce a dus şi la vânzări de titluri de stat ale Ucrainei şi o scădere accentuată a preţului acestor active financiare”.
În regiune, forintul s-a depreciat cu 0,2% faţă de euro, în timp ce zlotul a înregistrat o variaţie mai redusă, conform datelor publicate de agenţiile de presă.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 decembrie)