Evenimentul are loc în Sala Polivalentă din cadrul Complexului Olimpic ”Sydney 2000” de la Izvorani, în perioada 23 martie – 1 aprilie. România va fi reprezentată de un lot de 16 sportivi, 8 fete şi 8 băieţi care au ca obiectiv câştigarea a 4 medalii.
Competiţia europeană, care va reuni 250 de sportivi din 35 de ţări, urma să fie găzduită de Albania, care a declinat însă organizarea din cauza problemelor de dopaj care au dus la demisia Comitetului executiv al federaţiei de haltere din această ţară. România a mai găzduit însă Campionatele Europene de haltere seniori în 1972, la Constanţa, şi în 2009, la Bucureşti.
Intrarea este liberă la competiţia de la Izvorani, unde în tribunele Sălii polivalente pot lua loc 1.000 de spectatori. Întrecerile sunt transmise în direct de TVR şi de Eurosport./cpaunel
BUCUREŞTI FM – 26 martie