Ecuadorul i-a întrerupt accesul la internet lui Julian Assange, aflat în ambasada sa din Londra

Autorităţile ecuadoriene au întrerupt comunicaţiile lui Julian Assange cu exteriorul. Fondatorul site-ului WikiLeaks se află în ambasada ecuadoriană din Londra de peste şase ani. Guvernul statului Ecuador a anunţat, printr-un comunicat, că a luat această măsură deoarece Assange a încălcat „un angajament scris făcut Guvernului, la sfârşitul anului 2017, de a nu transmite mesaje care ar putea interfera cu alte state”. Potrivit comunicatului, comportamentul recent al lui Assange în mediul social online „a pus în pericol relaţiile bune (pe care Ecuadorul) le menţine cu Marea Britanie, cu alte state din cadrul UE şi cu alte naţiuni”. Măsura întreruperii comunicaţiilor are loc după ce Assange a postat luni pe Twitter un mesaj prin care pune la îndoială acuzaţiile Marii Britanii care consideră că Rusia este responsabilă pentru otrăvirea cu un agent neurotoxic a unui fost agent dublu rus şi a fiicei acestuia, în oraşul britanic Salisbury, în cursul acestei luni. Fondatorul WikiLeaks a mai pus sub semnul întrebării decizia Marii Britanii şi a altor peste 20 de state de a răspunde acestei otrăviri prin expuzarea unor diplomaţi ruşi consideraţi spioni. Assange trăieşte în ambasadă din luna iunie 2012 pentru a evita extrădarea în Suedia pentru acuzaţii de agresiuni sexuale, acuzaţii pe care le respinge. Suedia a renunţat la proces însă Assange trebuie să fie arestat în Marea Britanie pentru că a evitat procedurile de eliberare pe cauţiune şi se teme că, dacă va părăsi clădirea ambasadei, va fi extrădat în SUA pentru audieri legate de activităţile WikiLeaks./cstoica/vdraguta

(www.theguardian.com – 29 martie)