68 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unei revolte a deţinuţilor din oraşul venezuelean Valencia

68 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unei revolte a deţinuţilor aflaţi într-o secţie de poliţie din oraşul venezuelean Valencia. Este posibil ca numărul mare de victime să fie rezultatul unui incendiu. Incidentul a avut loc în dimineaţa de miercuri, când deţinuţii din celulele de la sediul poliţiei din statul Carabobo au incendiat saltelele, în încercarea de a evada. Focul s-a întins rapid, blocând înăuntru numeroşi deţinuţi şi câteva femei şi copii, care se aflau în vizită. Un oficial al statului Carabobo a afirmat că statul este în doliu. Rudele deţinuţilor au declarat că mulţi ar fi murit din cauza fumului. Biroul procurorului general a trimis investigatori la Valencia, dar, până în prezent, a făcut puţine declaraţii despre incendiu.  /aionita/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 martie