Parchetul General şi Serviciul Român de Informaţii au publicat cu puţin timp în urmă, protocolul de cooperare încheiat între cele două instituţii în februarie 2009. În preambulul documentului de 18 pagini se prezintă temeiul legal fiind citate Constituţia României şi mai multe legi, printre care Codul de Procedură Penală, Legea privind siguranţa naţională a României şi cea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Potrivit documentului, cooperarea dintre cele două instituţii s-a realizat cu respectarea mai multor principii, printre care cel al statului de drept, cel al responsabilităţii, principiul prevenirii săvârşirii infracţiunilor. În ceea ce priveşte obiectivele cooperării, protocolul menţionează între altele valorificarea eficientă a capacităţilor specifice deţinute de cele două instituţii în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării vulnerabilităţilor şi a factorilor de risc externi şi interni la adresa securităţii naţionale, punerea la dispoziţie a informaţiilor relevante şi utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice părţilor. /practica/gioan
RADIO ROMÂNIA – 30 martie