Învierea Domnului este însoţită la noi de nenumărate tradiţii şi obieciuri, iar un aspect extrem de important îl reprezintă preparatele culinare tradiţionale pregătite pentru această ocazie. În cele ce urmează vă prezentăm câteva reţete de preparare a unor produse care nu lipsesc de pe masa românilor din ziua de Paşte.
- Ciorbă de miel
Pentru a prepara o ciorbă de miel delicioasă, gospodinele au nevoie de următoarele ingrediente:
– 600 de grame de carne de m
iel – mai ales măruntaie care nu se pretează la preparate din carne pregătite la cuptor – cum sunt gât, piept sau coaste
– 500 ml borş,
– 1-2 legături de ceapă verde
– 100 – 150 de grame de morcovi
– 1 păstârnac
– 1 rădăcină pătrunjel
– 1 ţelină medie
– 200 ml de smântână
– 50 grame de unt
-1 gălbenuş de ou
– verdeaţă – pătrunjel şi leuştean – după gust
– facultativ – delikat
Carnea se spală, se taie bucăţi şi se pune la fiert în apă cu sare. Se strânge spuma din când în când, se adaugă ceapa verde tocată, se acoperă cu un capac şi se dă la fiert.
Celelalte legume se taie cuburi, se călesc în unt şi se adaugă în oala cu carne.
Tot ansamblul se fierbe până carnea devine fragedă, apoi bucăţile de miel se scot din zeamă, se elimină oasele, apoi se pune la loc la fiert, moment în care se adaugă borşul, se poate adăuga delikat şi se drege cu gălbenuşul şi smântâna până la primul dat în clocot, iar la final se adaugă verdeaţa după gust.
Se serveşte de preferinţă fierbinte.
- Drob de miel
Una din cele mai interesante reţete de drob de miel pentru masa de Paşte, are nevoie de următoarele ingrediente:
– 500 grame de carne tocată de miel
– organe de miel – ficat, rinichi şi inimă
– opţional – prapure de miel – însă acesta este recomandat având în vedere aroma pe care o „lasă” drobului
– câteva ouă fierte
– condimente – câte o linguriţă de coriandru, piper, sare – delikat (opţional)
– 6-7 ouă crude
– 1-2 legaturi de ceapă, usturoi, mărar şi pătrunjel.
Se curăţă şi se spală organele şi legumele, carnea şi organele se toacă nu foarte mărunt prin maşină, şi toată verdeaţa se taie fin.
Se amestecă toate ingredientele într-un vas încăpător, apoi se unge o tavă de cozonac cu ulei (unt) şi se tapetează cu făină sau pesmet şi eventual se întinde prapurele, dacă optăm pentru folosirea lui (acesta se poate pune şi doar deasupra conţinutului din tavă).
Se toarnă conţinutul amestecat din vas în tavă, în care s-au aşezat în prealabil ouăle fierte (pe care trebuie să le acopere) şi se pune la cuptorul încins la 180 de grade, timp de circa o oră, iar la final se rumeneşte compoziţia timp de circa 10 minute la temperatura de 200 de grade.
Se serveşte rece, de la frigider, sub formă de felii.
- Friptură de miel
O reţetă savuroasă de carne de miel la cuptor – opţiunea în sos de vin – , una din nenumăratele variante, are nevoie de următoarele componente:
– 2 kg carne de miel – pulpe
– 100 ml ulei de măsline
– 2 legături de rozmarin
– circa 500 ml de vin roşu sec de calitate
– circa 250 ml apă
– 1 ceapă uscată
– sare şi piper
Într-o tavă se adaugă friptura de miel (de preferinţă crestată dacă este pulpă), se pune deasupra ceapa tăiată în felii mari, şi rozmarinul tocat mărunt, se adaugă uleiul de măsline şi sare şi piper după gust, şi se pune la cuptorul încălzit în prealabil la circa 170 de grade pentru 15-20 minute.
Se adaugă apoi o cană de vin şi se introduce din nou la cuptor pentru 30 de minute, până la frăgezirea cărnii, la foc potrivit, apoi se adaugă cealaltă cană de vin şi o cană de apă fierbinte după care se mai lasă la cuptor circa 10 minute, având grijă ca în prealabil sosul să fie presărat deasupra fripturii.
Friptura se serveşte caldă, de preferinţă alături de o salată de primăvară.
- Cozonac
Pentru a avea la masa de Paşte un cozonac delicios, una din reţete presupune utilizarea următoarelor ingrediente:
Aluatul:
– 800 de grame de făină
– 3 gălbenuşuri
– 500 ml lapte
– 150 grame de unt
– 1 lingură de zahăr tos
– 120 grame de zahăr pudră
– 40 grame de drojdie proaspătă (sau 2 pliculeţe de drojdie uscată)
– un vârf de linguriţă de sare
– 2 plicuri de zahăr vanilat
– coaja rasă de la o lămâie
Compoziţie:
– clasic se folosesc stafide, rahat şi nucă, cu variantele ciocolată, coajă confiată de portocală, mac, ori fructe deshidratate
Se amestecă drojdia cu 1 lingură de zahăr tos şi cu laptele călduţ, se lasă câteva minute, după care se adaugă gălbenuşurile, untul, zahărul pudră şi cel vanilat, sarea şi coaja de lămâie şi treptat, până la jumătate din cantitatea de făină, până la obţinerea unei consistenţe medii de aluat, uşor lipicios.
În acest moment se începe frământarea cu mâna, până face băşici de aer şi se încorporează treptat şi restul de făină.
Apoi se lasă aluatul la dospit circa 40 de minute, neapărat acoperit cu un pled, într-un loc călduţ fără curenţi.
Se întinde aluatul într-o foaie groasă de circa 1 cm, după ce în prealabil s-a presărat făină pe spaţiul de lucru, apoi se adaugă umplutura, se rulează şi se mai lasă la dospit circa 30 de minute.
Apoi se unge compoziţia cu ou bătut şi se pune la cuptorul încălzit în prealabil până la 180 de grade – timp de 20 de minute, apoi se mai scade temperatura până la 170 de grade şi se mai ţine compoziţia încă 15 minute.
Opţional, spre finalul coacerii, cozonacul se unge cu un sirop suplimentar alcătuit din 50 ml de lapte fiert amestecat în prealabil cu 2 linguri de zahăr tos, un pliculeţ de zahăr vanilat, şi un pic de scorţişoară. După această operaţiune se mai lasă cîteva minute la cuptor.
- Pască
Masa Sărbătorilor de Paşti nu poate fi completă fără pasca tradiţională cu brânză dulce. Pentru realizarea acesteia avem nevoie de următoarele ingrediente:
– 500 g aluat de cozonac
– 1 gălbenuş de ou
– 1 lingură de unt
– 1/2 kg brânză dulce de vaci
– 1 cană de zahăr
– stafide
– 3 ouă
– griş
– esenţă de rom.
Pentru realizarea umpluturii se amestecă brâza de vaci cu zahărul, stafidele (eventual înmuiate în rom), ouăle bătute spumă şi puţin griş.
Aluatul se împarte în două, o parte se întinde pentru foaie în tava unsă cu unt, iar cealaltă se foloseşte pentru o „împletitură” care se aranjează în jurul foii. Apoi se toarnă umplutura în această „formă” de aluat şi se unge compoziţia cu gălbenuşul de ou. Se coace la foc potrivit timp de circa 35-40 de minute.