După venirea lor la putere, comuniştii s-au pornit rapid să înlocuiască societatea existentă cu una modelată după principiile şi interesele lor. Au mobilizat forţe, energii şi mijloace uriaşe. Departamentul de propagandă acṭiona la ordinul Comitetului Central al partidului, ale cărui idei erau răspândite în şcoli, întreprinderi, presă, administraţie. Reţeaua de propagandişti era o armată răspândită peste tot. Activiştii operau la locurile de muncă, „lămurind” şi dinamizând oamenii. Limbajul folosit de această oaste era avântat, cu un gen de exaltare menită să convingă cu orice preţ – sau să impună -, avea o logică subjugată militantismului, cu formule-tip învăţate la instructajele de partid. Adesea, discursul propagandistic comunist sfida reguli elementare de gramatică şi exprimare, era osificat sau cel puţin mumificat, ceea ce îl face uşor de recunoscut chiar şi astăzi, din păcate, în discursuri care le amintesc pe cele ale comuniştilor ilegalişti.
Ion Paicu, muncitor la Turnu Severin, era activist înainte de 1944, de pe vremea în care Partidul Comunist era în ilegalitate. În legătură cu meritele sale în lupta cu „duşmanii poporului”, în 1971 i s-a luat un interviu care s-a păstrat în Arhiva sonoră a Radiodifuziunii. Această înregistrare-document arată clar faptul că şi în anii ’70 reflexele sale de vechi activist şi propagandist se păstrau intacte, la nivelul perioadei staliniste. Abuzurile şi presiunile pe care le făcuseră tovarăşii la comanda partidului în anii ’40 erau pentru Ion Paicu un prilej de „mândrie revoluṭionară” chiar şi atunci, după 30 de ani. O arată limbajul specific şi exaltarea pe care le descoperim în discursul său, în fragmentele audio şi în cele transcrise.
„Partidul nostru, în programul lui de la începutul existenţei lui, arăta că trebuie o reformă agrară, trebuia să facem reforma agrară. Pentru reforma agrară, noi trebuia să formăm la sate celule de partid cu oameni săraci, care să fie în stare să conducă masa ţărănimii la marea reformă socială, pentru împărţirea moşiilor, pentru împărţirea pământurilor de la moşieri la ţăranii săraci, la ostaşii de pe front, tot săraci şi ei şi, în acelaşi timp, să dăm şi să… mobilizăm ţărănimea pentru însămânţări – însămânţări de toamnă, însămânţări de primăvară -, iar paralel cu aceasta să creem un climat, ca tot cetăţeanul, pentru o pace cât mai grabnică, să-şi dea obolul lui pentru front, pentru victorie împotriva nemţilor, împotriva fascismului. În sensul ăsta, trebuia întărită Apărarea Patriotică, trebuia întărită organizaţia Frontului Plugarilor. Trebuia în acelaşi timp bătălia dată împotriva reacţiunii, împotriva ţărăniştilor, ai lui Maniu, împotriva liberalilor, ai lui Brătianu, şi în general împotriva chiaburimii. Care, ele, deţineau puterea economică şi nu vroiau să dea… Nu vroiau să dea alimente, îmbrăcăminte, ce era necesar ostaşilor noştri de pe front.
Tovarăşi, în sensul ăsta noi am avut mulţi oameni care s-au… zbătut pentru această muncă. Şi eu aş putea ca să dau aicea o serie întreagă de oameni, de tovarăşi care în perioada aia, fără un pumn de mămăligă, fără o felie de mămăligă, da’ plecau în judeţ, în plăşi, în comune şi duceau muncă pe linie de partid, pe linia, în special, pentru formarea organizaţiilor noastre democratice şi-n acelaşi timp împotriva [guvernului] lui Rădescu, [guvernelor] lui Sănătescu-Rădescu, ca să zdrobim odată reacţiunea! Şi în felul ăsta am avut multe mitinguri, am avut multe bătălii… şi chiar cu elemente din armată, din port, din marină, care susţineau organizaţiile de dreapta, susţineau pe Maniu şi pe alţii. […]
Şi vreau să vă arăt că au fost mulţi tovarăşi care, din punct de vedere al economiei şi nu economiei propriu-zis, dar al ajutorului economic dat partidului… în acelaşi timp, tovarăşi, nu numai [în] asta trebuia dusă munca noastră! Dar trebuia menţinut moralul populaţiei care considera că nemţii se vor întoarce, după [cum spunea] propaganda dusă de reacţiune. Şi-aveam multe şovăieli din rândurile populaţiei. Şi asta era cea mai grea muncă a noastră – cea mai grea muncă a noastră! – menţinerea moralului populaţiei în victoria împotriva fascismului. Credinţa şi să vă spun acuma, tovarăşi, că în Turnu Severin exista o ură împotriva fascismului. […] Tovarăşi, în afară că trebuia să menţinem moralul, al oamenilor muncii, al ţărănimii noastre muncitoare, în ce priveşte victoria împotriva fascismului, trebuia în acelaşi timp să mobilizăm toate forţele pentru însămânţări, pentru viaţă! Asta, a pune grâu, a pune porumb înseamnă hrană, înseamnă viaţă!
La reforma agrară trebuia să depunem eforturi serioase, pentru că am avut destule năcazuri cu foştii moşieri care se opuneau cu arma în mână împotriva împărţirii pământului. Noi am avut cazuri la… [satele] Istrătescu, de prin Bâcleş, la Bumbaru, de prin Malovăţ, Ionică Ionescu care a împuşcat chiar un sovietic, când veneau armatele sovietice şi care atâţa lumea să iasă cu furci şi cu topoare ca să… se aţină înaintării armatei sovietice împotriva nemţilor. Am avut cazuri de-ăştia – sigur că ăştia şi-au luat răsplata lor!
Acuma, vedeţi dumneavoastră, în această perioadă sigur că nu puteam ca să facem numai noi, muncitorii, toate aceste, deşi clasa muncitoare, tovarăşi, condusă de Partidul Comunist, care avea ca sarcină întărirea Sindicatelor, întărirea Uniunii Tineretului Comunist, a Uniunii Patrioţilor, a Apărării Patriotice în judeţ, a Frontului Plugarilor… a fost o muncă destul de grea. […]
Aceste lupte şi aceste bătălii, tovarăşi, s-au dovedit a fi fructuoase şi prin mobilizarea maselor. Partidul Comunist Român, ducând munca şi lupta pentru formarea Frontului Unic Muncitoresc, pentru pregătirea unificării Partidului Comunist cu Partidul Social Democrat, a dus o activiate deosebită pentru această bătălie care era necesară poporului român. […]
Împotriva… [unor] asemenea elemente moşiereşti care se opuneau cu arma în mână, după cum spusei, am trimes, tovarăşi, grupe de muncitori care au reuşit să mobilizeze… că chiar ţăranii erau speriaţi de asemenea… şi aicea vreau ca să arăt că, fără sprijinul clasei muncitoare condusă de Partidul Comunist Român, ţărănimea n-ar fi putut ca să înfrângă cerbicia moşierilor, opunerea lor pentru reforma agrară! Aicea vreau ca să arăt în evidenţă că clasa muncitoare, condusă de Partidul Comunist Român şi având ca aliat ţărănimea săracă, a reuşit ca să înfrângă rezistenţa a moşierilor, a chiaburilor!”
[Înregistrare realizată de Radiodifuziunea Română în 1971, păstrată în Arhiva sonoră RR şi în Arhiva de istorie orală]
