Calendarul evenimentelor, 20 aprilie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern

* Pitești / Bucureşti: Programul premierului Viorica Dăncilă:

  • ora 10:00 – Participă la deschiderea celei de-a 41-a ediții a Expoziției internaționale „Simfonia Lalelelor”, organizată de Primăria Municipiului Pitești
  • ora 14:00 – Participă, alături de ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Radu Oprea şi de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la „Wine & Street Food Forum” în cadrul „Wine & Street Food Festival” – la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului

– Ministere

* Are loc evenimentul „Datele cu Caracter Personal în Sănătate – Aplicarea Regulamentului European”, organizat de IDSE (Institutul pentru Dezvoltare în Sănătate și Educatie), cu sprijinul Administrației Prezidențiale a României, în parteneriat cu eHealth Romania, iCEE Health și APAA (Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune), în contextul Regulamentului General de Protecția Datelor (General Data Protection Regulation – GDPR), care intră în vigoare în luna mai – la Muzeul Național Cotroceni. e deschidere a lucrărilor Congresului avocaților 2018, organizat de Uniunea Națională a Barourilor din România, în zilele de 20 şi 21 aprilie, sub deviza „Profesia de avocat din România la 100 de ani de la Marea Unire” – ora 14:00. Deschiderea oficială a Congresului are loc de la ora 9:00, la Hotel Intercontinental, sala „Rondă”, etaj 1

* Participarea ministrului delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, la conferința „România şi Viitorul Uniunii Europene – Contribuții pentru o Europă mai bună” (Conferința Alumnilor Friedrich-Ebert-Stiftung România 2018) – ora 17:00, la Hotel InterContinental

* Jud. Botoşani: Vizita ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, la invitația autorităților locale, în cadrul căreia va fi însoțit de secretarul de stat pentru Păduri, Ilie Covrig, de subsecretarul de stat, Dan Deleanu, precum și de alți specialiști din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor (20 – 21 apr.).

* Tunis: Vizita oficială a ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, în Republica Tunisiană (19 – 20 apr.)

– Apărare, Interne

* ISU București-Ilfov organizează evaluarea a 22 de pompieri care au parcurs etapa de pregătire și care vor pune în practică cunoștințele dobândite – ora 9:45, la Centrul de Pregătire al Pompierilor din Șos. Gării Cățelu nr. 57, Sector 3

* Bistriţa: Simpozion dedicat Zilei Forţelor Terestre (23 apr.), organizat de Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” – ora 13:00, la Cercul Militar Bistriţa

* Sibiu: Deschiderea celei de-a XXIII-a ediţii a Sesiunii de Comunicări a Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti cu participare internaţională – SECOSAFT 2018 şi a celei de-a III-a ediţii a Salonului Internaţional al Inovării şi Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti – Cadet INOVA’18 – ora 8:30, în Aula Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Str. Revoluţiei nr. 3-5

– Culte, Biserică

* Oradea: Biserica Baptistă Speranţa organizează a IV-a ediţie a Târgului BBSO, cu scopul strângerii de fonduri în vederea demarării lucrărilor de construcţie a noii case a BBSO, în premieră în Oradea, cei prezenţi putând să se înalţe deasupra oraşului într-un balon de aer cald – ora 17:00, la Casa Tineretului, Al. Cazaban nr. 49. Balonul cu aer cald se va înălţa din curtea Liceului Don Orione (în spatele Casei Tineretului) (20 – 21 apr.)

– Ambasade

* Constanța: Ambasadoarea Franței în România, Michèle Ramis, va efectua o vizită la Șantierul Naval din Constanța care, în parteneriat cu societatea franceză Naval Group, va construi pentru România nave performante. Cu ocazia acestei vizite, va fi semnat un acord de colaborare de către reprezentanții Șantierului Naval Constanța și cei ai Naval Group, care urmează Memorandumului de înțelegere, semnat de cele două companii în noiembrie 2017 și care confirmă dorința de a conlucra pentru a răspunde cererii de ofertă a Statului român pentru achiziția de patru corvete. În cadrul acestei vizite, Michèle Ramis îi va oferi lui Doru Glăvan brevetul de consul onorific – ora 18:30, la Alianța Franceză din Str. Mihail Kogălniceanu nr. 22

– Minorităţi

* Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Agenţia Naţională pentru Romi, Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa”, organizează un Concert Extraordinar de Jazz cu Florin Niculescu (vioară), Bruno Rousselet (contrabas), Vlad Popescu (tobe), Petrică Andrei (pian) – ora 19:00, la Sala „Auditorium” a Muzeului Naţional de Artă al României, Str. Ştirbei Vodă nr. 1. În deschidere vor suţine un recital inedit de jazz Marian Mexicanu, Alexandru Pădureanu, Laureţiu Ştefan şi Laurenţiu Horja

– Administraţie

* Viceprimarul Dan Cristian Popescu şi reprezentanţii clubului de fotbal Juventus Colentina fac declaraţii de presă despre situaţia stadionului Juventus Colentina, care a făcut obiectul unui dosar de retrocedare – ora 10:00, la terenul de fotbal situat pe Şos. Fundeni, nr. 253

– Juridic

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă ultimul termen în dosarul ANRP, în care sunt judecaţi Alina Bica, omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin Cocoş

– Sindicate, Patronate

* Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, în parteneriat cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, organizează un miting de protest, de la ora 10:00, în parcul din faţa Ministerului Transporturilor, urmat de un marş între orele 11:00 şi 12:00, către Piaţa Victoriei unde, în faţa Guvernului României

* Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR) pichetează sediul Ministerului Sănătăţii şi Muncii – ora 14:00

– Social

* Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, se va desfăşura în 94 de spaţii la nivelul tuturor celor 42 de agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, inclusiv cea a Municipiului Bucureşti. Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung.

– Economic

* Conferinţă de presă organizată cu ocazia lansării oficiale în România a companiei SESDERMA, specializată în produse dermato-cosmetice – ora 10:00, la Hotel Radisson-Blu

* Cea de-a XVI-a ediţie a Salonului Moto SMAEB, organizat de Motociclism.ro – ora 13:00, la Centrul Expoziţional Romexpo, Pavilion B2 (20 – 22 apr.)

* Constanţa: Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța organizează cea de-a III-a ediţie a Târgului Imobiliar Constanța, eveniment expozițional ce se va desfăşura în Centrul Comercial VIVO! (20 – 22 apr.)

– Mediu

* Forum dedicat Zilei Mondiale a Pământului (22 apr.), cu tema „Să punem capăt poluării cu materiale plastice” – ora 9:00, la Academia de Ştiinte Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”

– Medicină, Sănătate

* A V-a ediţie a Simpozionului Naţional „Vocea ta contează!”, organizată de Societatea Română de Foniatrie, Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. D. Hociota” şi Asociaţia Română pentru Consiliere Medicală – ora 8:30, la Palatul Parlamentului, Centrul de Conferinţe (20 – 21 apr.)

* Companiile Cells4Life şi Baby Stem semnează un acord de parteneriat privind o tehnologie de procesare şi stocare a sângelui colectat din cordonul ombilical al bebeluşului, folosită exclusiv de cele două companii – ora 10:30, la Ambasada Marii Britanii, Str. Jules Michelet nr. 24

* Sibiu: Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Societatea Română de Chirurgie Endovasculară, British Romanian Chamber of Commerce, Fundaţia Polisano, Spitalul de Pediatrie Sibiu, Spitalul European Polisano organizează o conferinţă de advocacy pentru şansa la viaţă a copiilor cu malformaţii congenitale cardiace – ora 15:00, la Sala Senatului din cadrul Facultăţii de Medicină din cadrul ULBS. Tema conferinţei este iniţiativa unei echipe medicale sibiene susţinută de parteneri din Marea Britanie şi Suedia, de a dezvolta la Sibiu un Centru de Chirurgie Cardiovasculară destinat afecţiunilor congenitale la copii. Scopul acestui proiect şi al partenerilor noştri  este de a forma o echipă de specialişti şi un Centru de chirurgie cardiovasculară pediatrică sub tutela Universităţii Lucian Blaga din Sibiu

– Academie

* Adunare Generală pentru alegerea vicepreşedinţilor şi secretarului general ai Academiei Române

– Învăţământ, Cercetare

* Facultatea de Filosofie, Societatea Leibniz din România şi Societatea Română de Filosofie organizează colocviul cu tema „Rațiune și credință” – ora 10:00, la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București, Splaiul Independenței, nr. 204, Amfiteatrul „Mircea Florian”

* Timişoara: Are loc evenimentul „Politehnica Timişoara – Un pas spre viitorul tău”, ajuns deja la cea de-a V-a ediţie, care anul acesta se derulează sub sloganul „Punte între generaţii”, acţiune adresată elevilor de liceu care vizează informarea şi familiarizarea lor cu mediul universitar, în scopul asigurării unei mai bune tranziţii a absolvenţilor de liceu spre învăţământul superior şi orientarea lor către o carieră de succes – ora 16:30, la Grădina de vară Capitol (20 – 22 apr.)

– Istorie

* La Teatrul Dramaturgilor Români, are loc un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri precum și festivitatea de premiere a textului câștigător al concursului de dramaturgie „Unirea în destine individuale” – ora 18:00. Evenimentul va fi deschis de academicianul Răzvan Teodorescu, care va susține conferința „Semnificația Unirii”, urmată de expunerea cu tema „Scriitori români în Primul Război Mondial” susținută de directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Ioan Cristescu, pe baza unui material video ilustrativ. Are loc şi lansarea cărții „Unirea. Destine individuale” (Editura Tritonic) cu piesele selecționate de către juriul format din Lucia Verona, Horia Gârbea, Olga-Delia Mateescu, Ioan Cristescu și Ioan Groșan. Premiul va fi decernat de către Lucia Verona și Horia Gârbea

* Săbăoani, jud. Neamţ: Simpozionul cu tema „100 de ani de la Marea Unire – Basarabia suferindă”, în cadrul proiectului „Basarabia acest pământ care ne doare!” – ora 10:00, la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”

– Mass-media, Publicitate

* Arad: Asociația Română de Istorie a Presei, împreună cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, organizează Congresul Internațional de Istorie a Presei, cu tema „Presa Marii Uniri”, partenerii manifestării fiind Academia Română, universități din România, Serbia și Ungaria, Societatea de Științe Istorice din România, Asociația de Istorie Balcanică, Asociația Istoricilor din Republica Moldova, Centrul Cultural Municipal Arad, Centrul Județean Cultural Arad, Arhiepiscopia Aradului, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Biblioteca „A. D. Xenopol” a jud. Arad, instituții muzeale și media reprezentative – ora 10:00, în Sala Regele Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad. Manifestarea este dedicată primului Centenar al Marii Uniri și va reuni circa 100 de cercetători, profesori, bibliotecari din România și din țările în care există comunități de români (20 – 21 apr.). Printre partenerii media: Radio România – Agenția de presă RADOR

– Cultură

* Teatrul Naţional Radiofonic şi Librăria Cărtureşti Verona organizează audiția-atelier a spectacolului radiofonic pentru copii „Frumosul din regatul adormit” de Ana Ripka Rus – ora 16:00, Str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15. Regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuţie: George Ivaşcu, Bianca Zurovski, Claudiu Bleonţ, Monica Ghiuţă, Valentin Uritescu, Petre Lupu, Andreea Măcelaru, Monica Mihăescu, Mihai Niculescu, George Grigore, Violeta Berbiuc, Costina Ciuciulică, Adina Andrei. Redactor: Irina Soare. Regia tehnică: Vasile Manta. Proiect iniţiat şi coordonat de regizorul Mihai Lungeanu

* Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Național de Artă al Moldovei, cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova, prezintă publicului bucureștean expoziția „Mihail Grecu – Între metaforă și realitatea obiectivă”, prima retrospectivă dedicată celui mai proeminent artist basarabean – ora 15:00, la MNAR. Curator: Tudor Zbârnea, Director general al Muzeului Național de Artă al Moldovei. Durata expoziţiei: 21 aprilie – 10 iunie. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Internaţional

* Muzeul Municipiului București și Muzeul Național de Istorie din Tirana organizează vernisajul expoziției „Hello, My Name Is Tirana” – ora 18:00, la Palatul Suțu. Expoziția va fi deschisă până pe data de 13 mai

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează vernisajul expoziţiei temporare de fotografie „#2Rusia – file din natură”, un proiect organizat în colaborare cu Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură din România şi Societatea Geografică Rusă, în prezenţa dr. Luis Popa – director general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, a lui Igor Inushkin, ministru-consilier la Ambasada Federaţiei Ruse de la Bucureşti şi a Nataliei Muzhennikova – director al Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură din România – ora 18:30. Expoziţia va rămâne deschisă până în data de 20 mai

* Muzeul Municipiului București organizează concertul „Parfum de primăvară”, cu Arlinda Morava (soprană), Andreea Ștefănescu (vioară) și Bucharest Ladies Cvintet – ora 19:00, la Palatul Suțu. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* „Zilele Shakespeare”, eveniment organizat Primăria Municipiului Bucureşti, prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, cu prilejul aniversării a 454 de ani de la naşterea dramaturgului şi poetului William Shakespeare – ora 19:00, la Casa Artelor „Dinu Lipatti” (20 – 22 apr.)

* Concert al trupei de rock alternativ, Luna Amară – ora 22:30, la Hard Rock Cafe

* Cluj-Napoca: Evenimente în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Târgului Gaudeamus Cluj-Napoca, manifestare organizată de Radio România, prin Echipa Gaudeamus şi Radio Cluj – în Piaţa Unirii (18 – 22 apr.)

* Cluj-Napoca: Vernisajul expoziţiei de cărți poștale, scrisori şi fotografii „Prizonieri români şi italieni în Marele Război (1915-1918)”, organizat de Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai (UBB), alături de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Comitato Grande Guerra in Sicilia 1915-1918, Gruppo Rotariano Comunitario „Patria, Cultura, Societa” și Seminario Masaryk – ora 12:30, la UBB, Str. Moților nr. 11, sala 300. La eveniment vor lua parte: conf. univ. dr. Ana Victoria Sima, conf. univ. dr. Ion Cârja, dott. Giuseppe Mazzaglia (Italia) şi dr. Flaviu Vasile Rus (20 apr. – 14 mai)

* Cluj-Napoca: Deschiderea celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj „ClujShorts” – ora 20:00, la Casino în Parcul Central şi la Cinema Victoria (20 – 29 apr.)

* Craiova: Muzeul de Artă Craiova și Universitatea Națională de Arte București organizează conferința cu titlul „Modernitatea lui Theodor Aman”, susţinută de prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu, rector al Universității Naționale de Arte București în perioada 2006-2012, eveniment conex dedicat Centenarului Marii Uniri, parte din programul parteneriatului încheiat între cele două instituții de cultură – ora 17:00, la Sala Oglinzilor

* Drobeta-Turnu Severin: Cea de-a XXVI-a ediţie a Zilelor Severinului 2018 (20-23 apr.).

* Galaţi: Recital de pian la 6 mâini susținut de Trio Equilibrium: Ioana Valentina Cojuharov, Mădălina Chiriac și Marta-Claudia Baceanu Tudor – ora 18:00, la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității creștine „Dunărea de jos”. În cadrul evenimentului se va demara și campania de strângere de fonduri „Un pian pentru Muzeu, un muzeu pentru Suflet”

* Suceava: Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Asociaţia Bibliotecarilor din România (ABR) – Filiala Suceava, având ca parteneri Asociaţia Italienilor din România (RO.AS.IT), colegiile naţionale „Ştefan cel Mare” Suceava şi „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, Institutul Naţional „Bucovina” Rădăuţi, Mănăstirea Suceviţa, organizează ediţia a II-a a simpozionului naţional cu participare internaţională intitulat „Contribuţia bibliotecii la afirmarea diversităţii culturale în spaţiul românesc” (20 – 21 apr.).

* Timişoara: Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin prezintă o nouă premieră „Făt-Frumos din lacrimă”, un spectacol cu actori la vedere și păpuși, în regia lui Alexandru Mihăescu – ora 18:00, la sediul din Bd. Regele Carol I nr. 3

* Vulcan, jud. Hunedoara: Cea de-a V-a ediţie a Festivalului „Fii star în țara ta” va începe cu tradiționala paradă a tuturor concurenților – ora 12:00, pe traseul: Bd. Mihai Viteazu – Piața Centrală – Str. Nicolae Titulescu – Sala de spectacole IMAX (20 – 22 apr.)

* Budapesta: Institutul Cultural Român Budapesta se alătură Ministerului Culturii și Identității Naționale din România, organizatorul Standului oficial al României la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Internațional de Carte de la Budapesta, desfăşurată în perioada 19 – 22 aprilie, printr-o serie de manifestări culturale dedicate literaturii române contemporane.

* Chicago: Asociația „Iuris Civilis”, în parteneriat cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), organizează prima ediție a Festivalului Filmului Românesc „ROFest.Trends”, proiect menit să promoveze și să susțină păstrarea și valorificarea bogatei moșteniri artistice și culturale românești prin mijloace moderne, dar accesibile publicului de toate vârstele. Programul cuprinde peste 20 de proiecții de film de ficțiune sau documentar, workshop-uri și conferințe susținute de personalități de renume, sesiuni de Q&A cu actori, regizori și producători ale căror opere vor fi incluse în programul festivalului (20 – 22 apr.)

– Sport

* Echipa de fotbal FCSB organizează o conferinţă de presă înaintea meciului cu FC Viitorul – ora 13:00, în cadrul Bazei Sportive FCSB – Şos. Berceni, nr. 106

* Are loc Campionatul Naţional de spadă seniori individual feminin – ora 14:00, la Sala de scrimă Ana Pascu – Floreasca

* Are loc un meci din etapa a şasea a fazei play-out a Ligii I de fotbal: FC Dinamo Bucureşti – ACS Poli Timişoara – ora 20:45, pe Stadionul Dinamo Bucureşti

* Cluj-Napoca: Are loc tragerea la sorţi a meciurilor din cadrul întâlnirii de Fed Cup dintre echipele României şi Elveţiei – ora 12:00, la Platinia Conference Hall, Calea Mănăştur, nr. 2-6

– Diverse

* În anul Centenar al Marii Uniri din 1918, Romfilatelia cinsteşte marile valori culturale ale României prin emisiunea de mărci poştale „Aniversări culturale 2018: Filarmonica „George Enescu” Bucureşti, 150 ani; Ateneul Român, 130 ani; Festivalul „George Enescu”, 60 ani, disponibilă începând de astăzi, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online

– S-a întâmplat într-o zi de 20 aprilie

* În urmă cu 219 ani (1799) avea loc, la Weimar, premiera poemului dramatic „Moartea lui Wallenstein”, de Friedrich Schiller

* Acum 177 de ani (1841) primul roman poliţist din lume „Crimele din Rue Morgue”, scris de Edgar Allan Poe (1809 – 1849), a văzut lumina tiparului. Din momentul publicării sale, romanul a schimbat, în opinia biografului Jeffrey Meyers, “istoria literaturii mondiale”. Primul detectiv fictiv este C. Auguste Dupin, personajul central al romanului. Detectiv de ocazie, acesta este prototipul de la care a pornit creionarea celebrelor personajelor Sherlock Holmes (al lui Arthur Conan Doyle) şi Hercule Poirot (rodul imaginaţiei Agathei Christie)

* Se împlinesc 105 ani (1913) de când Parlamentul României a votat prima lege privind înfiinţarea şi organizarea aeronauticii militare ca armă de sine stătătoare (sancţionată de regele Carol I la 30 aprilie) (20.IV / 3.V)

* Se împlinesc 85 de ani (1933) de când la Radiodifuziunea Română, avea loc prima retransmisie internaţională: spectacolul susţinut la Sofia (Bulgaria) de corul „Cântarea României”, sub bagheta dirijorului Mihai Botez

* Cu 59 de ani în urmă (1959) a fost adoptată, la Strasbourg, Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală (ratificată de România prin Legea 236/1998)

* Acum 26 de ani (1992) avea loc inaugurarea Expoziţiei Universale „Expo ’92 Sevilla”, desfăşurată sub deviza „Era descoperirilor”, la care au participat cu pavilioane naţionale peste 100 de state, printre care şi România. Expoziţia s-a încheiat la 12.X.1992, când s-au aniversat 500 de ani de la descoperirea Americii de către Cristofor Columb

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ierarh Teotim, episcopul Tomisului (Calendarul Creştin-Ortodox 2018; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)

– 1853: S-a născut Elie Radu, constructor şi hidrolog; colaborator apropiat al lui Anghel Saligny, a fost unul dintre întemeietorii ingineriei de construcţii din România; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1931) – 165 de ani

– 1900: S-a născut Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1968)

– 1903: S-a născut traducătorul Andrei Ion Deleanu; cunoscut, în special, ca autor al traducerii adnotate în limba română a sonetelor shakespeariene, a tradus şi din Cronin, Priestley, Faulkner, Thomas Mann (m. 1980) – 115 ani

– 1922: S-a născut compozitorul şi dirijorul Vasile Timiş (m. 2014)

– 1943: S-a născut Dan Horia Mazilu, istoric literar (considerat unul dintre specialiştii cei mai profunzi ai formelor şi dinamicii literaturii române vechi), scriitor, traducător; membru corespondent al Academiei Române din 2001 (fost director general al Bibliotecii Academiei) (m. 2008) – 75 de ani

– 1952: A murit filosoful Grigore Tăuşan; lucrări de istoria filosofiei şi de etică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (n. 1874)

– 1968: A murit Adrian Maniu, poet, dramaturg şi publicist; între anii 1930 şi 1933 a fost director de programe la Radio Bucureşti; a fost şi unul dintre primii (şi cei mai activi) conferenţiari ai „Universităţii Radio”, care a debutat în 1930; membru corespondent al Academiei Române din 1933 (n. 1891) – 50 de ani

– 1989: A murit locotenent-colonelul aviator Doru Davidovici, poet şi prozator de origine evreiască; în anii ’80 ai secolului XX, a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori de ficţiune din România (n. 1945)

– 2008: A murit (la Paris) Monica Lovinescu, critic literar, eseist şi traducător; fiica criticului literar Eugen Lovinescu; în 1947 a plecat cu o bursă a Guvernului francez la Paris, unde a cerut azil politic în primele zile ale anului următor; începând din 1962 a colaborat la postul de radio „Europa Liberă”, unde a realizat emisiunile „Teze şi antiteze la Paris” şi „Actualitatea culturală”, pentru care a scris cronici literare despre literatura română, devenind, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare româneşti, prin intermediul unei activităţi critice aparte, cea radiofonică (n. 1923) – 10 ani

– 2009: A murit Aladár Lászlóffy, scriitor de naţionalitate maghiară; membru corespondent al Academiei Române din 2003 (n. 1937). NOTĂ: Site-ul www.acad.ro/commem menţionează ca dată a morţii 21 aprilie 2009, iar http://www.helikon.ro/index.php?m_r=1755, 19 aprilie 2009

EVENIMENTE EXTERNE

– Paris: Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, are o serie de întrevederi cu omologii săi din Senegal, Macky Sall, şi Coasta de Fildeş, Alassane Ouattara

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, se întâlneşte cu premierul indian, Narendra Modi

– Molfetta, Italia: Sanctitatea Sa Papa Francisc se va deplasa în sudul Italiei pentru a participa la ceremonia de comemorare a 25 de ani de la moartea preotului, parohului şi scriitorului Antonio Bello, considerat pastorul „păcii şi milei”

– Washington, D.C: Conferinţă de presă a oficialilor din cadrul G20

– Jeddah, Arabia Saudită: Reuniunea ţărilor membre şi non-membre ale OPEC privind cotele de producţie

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Presei Libere”; aceasta este marcată începând din anul 1991, la iniţiativa Organizaţiei „Reporteri fără frontiere”. NOTĂ: Pe data de 3 mai este „Ziua Mondială a Libertăţii Presei”, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991, a „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia că „o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”

– 1808: S-a născut Louis-Napoléon Bonaparte (nepot de frate al împăratului Napoleon I), primul preşedinte al celei de-a 2-a Republici Franceze (1848-1852); în decembrie 1852, în urma unei lovituri de stat, s-a proclamat împărat al Franţei, sub numele Napoleon al III-lea; în prima parte a domniei a promovat o politică autoritară; după 1860 a acordat unele libertăţi democratice; detronat în 1870 (m. 1873, în exil, în Anglia) – 210 ani

– 1809: S-a născut fizicianul scoţian James David Forbes; cercetări în domeniile seismologiei şi glaciologiei (m. 1868)

– 1869: A murit compozitorul german Karl Löwe (n. 1796)

– 1881: S-a născut compozitorul rus Nikolai Miaskovski (m. 1950). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 8 aprilie 1881

– 1889: S-a născut Adolf Hitler (numele real: Schicklgruber), om politic german; şeful Partidului Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (din 1920); cancelar (din ianuarie 1933) şi conducător (Führer) al statului german (din august 1934); creatorul doctrinei naţional-socialiste (în lucrarea „Mein Kampf”), întemeiate pe pangermanism şi rasism; a instaurat dictatura în Germania, promovând o politică externă agresivă, revanşardă, care a dus la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial (m. 1945)

– 1893: S-a născut Harold Lloyd, actor, producător, regizor şi scenarist american; una dintre cele mai populare vedete ale filmului mut, alături de Charles Chaplin şi Buster Keaton (m. 1971) – 125 de ani

– 1927: S-a născut Karl Alex Müller, fizician elveţian, laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1987, împreună cu J. Georg Bednorz

– 1928: S-a născut Gerald S. Hawkins, astronom american de origine britanică; contribuţii importante în domeniul arheoastronomiei (m. 2003) – 90 de ani

– 1941: S-a născut actorul american de film Ryan O’Neal (născut Charles Patrick Ryan O’Neal, Jr.)

– 1949: S-a născut actriţa de film britanică Veronica Cartwright

– 1951: S-a născut Luther Vandross, cântăreţ, producător şi compozitor american (m. 2005)

– 1982: A murit Archibald MacLeish, poet şi prozator american (n. 1892)

– 1992: A murit comicul englez Benny Hill (nume real: Alfred Hawthorn Hill) (n. 1924)

– 1995: A murit scriitorul Milovan Djilas, scriitor şi om politic muntenegrean; alături de Iosip Broz Tito, a condus rezistenţa antigermană în timpul celui de-al doilea război mondial; importante funcţii de partid şi de stat în Iugoslavia; devenind unul dintre cei mai înverşunaţi oponenţi ai lui Tito, este acuzat, în 1954, de revizionism şi „deviaţionism burghez” şi demisionează din partid; arestat şi deţinut (1956-1961; 1962-1966); reabilitat în 1989 (n. 1911)

– 1997: A murit Otto Wilhelm von Vacano, arheolog german, specialist în arta etruscă (n. 1910)

– 2012: A murit chitaristul britanic Bert Weedon, cunoscut mai ales pentru popularul manual „Play In A Day”, un ghid care a inspirat chitarişti celebri ca Eric Clapton, Brian May şi John Lennon (n. 1920)

– 2013: A murit actriţa şi cântăreaţa canadiană Deanna Durbin (numele real: Edna Mae Durbin) (n. 1921) – 5 ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 30 aprilie 2013

– 2016: A murit regizorul britanic Guy Hamilton (n. 1922)