EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte pe fostul preşedinte al Republicii Federale Germania, Christian Wulff – ora 11:00, la Palatul Cotroceni
– Parlament
* ora 9:30 – Şedinţa Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie – în sala Dimitrie Cantemir din Senat. Au fost invitați: Andreea Iurea, fost membru în comisiile de inventariere, Cristian Vasilică Danileţ, fost consilier al ministrului Justiției, fost membru în comisiile de inventariere, Cătălin Zlotea, subofițer operativ ANP, Florin Teodor Andronache, angajat SRI şi Valentin Gigi Ignuţă, președintele comisiei de inventariere
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente:
● ora 9:30 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi – etaj 6, Sala 6054
● ora 9:30 – Comisia pentru afaceri europene
● ora 10:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, Sala 4044
● ora 10:30 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj 6, Sala 6001
● ora 10:30 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, Sala 5001
● ora 11:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse
● ora 11:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală – etaj 4, Sala 4060
● ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, Sala 3047
● ora 12:00 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii – etaj 3, Sala 3063
● ora 12:00 – Comisia pentru transporturi şi energie – etaj 4, Sala 4044
● ora 13:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – parter, corp B3, Sala 9
● ora 13:00 – Comisia pentru mediu – Corp E3, etaj 2, camera 323
● ora 13:30 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – etajul 7, Sala 7029
● ora 13:30 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – etaj 5, Sala 5058
● ora 14:00 – Comisia pentru sănătate publică – etaj 5, camera 5043
– Camera Deputaţilor
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
● ora 9:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115
● ora 10:00 – Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2
● ora 10:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – etaj P1, camera 29
● ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
● ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, etaj 1
● ora 10:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala Comisiei
● ora 10:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala 23, corp B4, nivel PM
● ora 11:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150
● ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113, etaj 4
● ora 12:00 – Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
● ora 12:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
● ora 12:00 – Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare – Sala 28
● ora 13:00 – Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării – sala 3
● ora 13:00 – Comisia pentru afaceri europene – Corp B2, Parter
● ora 13:30 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi – sala Comisiei
– Guvern
* Programul premierului Viorica Dăncilă:
● ora 12:00 – Ședință de Guvern – la Palatul Victoria
● ora 16:50 – Primirea prim-ministrului Republicii Elene, Alexis Tsipras, a prim-ministrului Republicii Bulgaria, Boiko Borisov, și a preşedintelui Republicii Serbia, Aleksandar Vučić – la Palatul Victoria, Holul de onoare, parter
● ora 17:15 – Participare la reuniunea cvadrilaterală la nivel înalt România- Bulgaria-Grecia-Serbia – la Palatul Victoria, Sala Moldova
● ora 18.20 – Declarații comune de presă – la Palatul Victoria, Sala Transilvania
● ora 18:55 – Fotografie de familie – la Palatul Victoria, Holul de onoare, etaj 1
● ora 19:30 – Dineu oficial oferit de prim-ministru Viorica Dăncilă în onoarea înalților oaspeți
* Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului organizează Conferinţa Naţională „Contribuţia organizaţiilor civile la revizuirea Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă” – ora 10:30, la Ok Center, str. Traian nr. 1; declaraţie de presă susţinută de consilierul de stat şi coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Laszlo Borbely – ora 10:20
– Ministere
* Intact Media Group organizează forumul „Mecanisme pentru susţinerea competitivităţii companiilor energo-intensive din industria românească” – ora 10:00, la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului. Participă: viceprim-ministrul Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Dumitru Chiriţă, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, Iulian Iancu, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu
* Ministerul Sănătății și Salvați Copiii România pun în dezbatere studiul „Analiza situației gravidelor, mamelor și copiilor din mediul rural” – ora 10:00, la Hotel Radisson Blu, sala Atlas 2, Calea Victoriei nr. 63-81. La eveniment vor participa ministrul sănătății, Sorina Pintea, alături de Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii, prof. dr. Mihai Gafencu, Președinte Salvați Copiii, prof. dr. Silvia Stoicescu, Președinte Comisia de Neonatologie Ministerul Sănătății, prof. dr. Nicolae Suciu, Manager INSMC „Alessandrescu-Rusescu”, dar și alți reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului, societăților profesionale medicale, asistenți medicali, moașe și specialiști în educație, administrație publică locală și ai societății civile
* Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează, în parteneriat cu Warsaw Institute din Polonia, o masă rotundă româno – poloneză, în cadrul „Bucharest Security Conference Dialogues”, eveniment premergător „Bucharest Security Conference 2018”, reuniune desfășurată în fiecare toamnă în legătură cu Formatul de cooperare B9 – ora 10:00, la Palatul Parlamentului, sala „Constantin Stere” intrarea A1, Calea 13 Septembrie. Speakeri din Polonia: Krzysztof Kamiński, președintele Warsaw Institute, Maciej Małecki – Șeful Comisiei „Energy and State Treasury” din Parlamentul Poloniei, Piotr Naimski – Secretar de Stat, Cancelaria Primului Ministru, Tomasz Poręba – Membru al Parlamentului European. Din partea României vor participa Adrian Țuțuianu, vicepreședintele Senatului, Ioan Mircea Pascu, Vicepreședinte al Parlamentului European, Doru Vișan, Secretar de Stat, Ministrul Energiei, Maria Magdalena Grigore, Secretar de Stat, Ministerul Transporturilor, Viorel Ardeleanu, Director Afaceri Strategice, Ministerul Afacerilor Externe, Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei și Iulian Iancu, membru al Parlamentului
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 75 milioane lei
* Brdo-pri-Kranju, Slovenia: Participarea secretarului de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, la reuniunea ministerială a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP) (23-24 apr.)
* New York: Participarea secretarului de stat Dan Neculăescu la reuniunea la nivel înalt a Peacebuilding Commission, în calitate de preşedinte al acesteia, precum şi la evenimentele din marja reuniunii (23-26 apr.)
– Partide
* Conferinţe de presă organizate de:
● Suceava: PMP Suceava – ora 9:00
● Târgu Jiu: PSD Gorj – ora 11:00
– Culte, Biserică
* Are loc dezbaterea „Biserica în societate: între funcţia profetică şi politicile de acomodare”, în care dr. Bogdan Duca şi dr. Alexandru Racu vor examina complexitatea raporturilor care se ţes sau se rup între Biserici şi societatea contemporană, încercând să răspundă câtorva interogaţii politico-teologice: este Biserica parte a societăţii sau o alternativă critică a acesteia?; se lasă Biserica modelată de societate ori îşi propune să transfigureze societatea? Dialogul este moderat de Daniel Barbu – ora 18:00, la Biblioteca Națională, spațiul Pergament, parter
* Librăria Sophia organizează o seară duhovnicească cu părintele Vasile Ioana prilejuită de lansare volumului „Tâlcuire la canonul Ziua Învierii al Sfântului Ioan Damaschinul”, de Sfântul Nicodim Aghioritul – ora 18:30
– Organizaţii Internaţionale
* Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Misiunea în România, organizează seminarul de informare privind Programul de sprijin pentru repatriere voluntară, umanitar asistată şi reintegrare (RVAR) – ora 9:30, la Hotel Rin Grand, sala „Monte Carlo”, Şos. Vitan-Bârzeşti nr. 7D
* Vaslui: Conferinţă de presă organizată de ISU Vaslui – ora 11:00
– Ambasade
* Conferinţa „Imperiul Otoman şi Primul Război Mondial” organizată de Ambasada Turciei – ora 17:30, la Hotel Ramada Majestic, Calea Victoriei nr. 38-40
– Casa Regală
* Asociația România Culturală organizează lansarea albumului de fotografie „Regina și Frontul”, coordonat de Anca Beatrice Todireanu – ora 17:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Cu acest prilej, în prezența Principesei Maria a României, în holul Bibliotecii Universitare, va fi vernisată și expoziția „Regina și Frontul”. Evenimentul cultural se înscrie în manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri și este realizat de Muzeul Național al Literaturii Române, Asociația România Culturală, Fundația Prietenie Fără Frontiere și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
– Administraţie
* Alba Iulia: Şedința Consiliului local al municipiului Alba lulia – ora 13:00, la sediul Direcţiei Programe
* Arad: Şedinţă publică ordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad – ora 14:00, în sala „Regele Ferdinand”, Bd. Revoluţiei nr.75
* Şedinţe ale Colegiilor Prefecturale:
● Bihor – ora 10:00, la Prefectura Bihor, Sala Mare
● Braşov – ora 10:00, la Prefectura Braşov, sala 120
* Buzău: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma – ora 11:00
* Cluj-Napoca: Primăria Cluj-Napoca, în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, organizează un eveniment în cadrul căruia va avea loc prezentarea și promovarea rezultatelor proiectului REFILL atât la nivel local (către un grup extins de actori urbani), cât și la nivel național (către alte orașe interesate de tematica temporary use) – ora 10:00, la Casino Centru de Cultură Urbană. Scopul proiectului REFILL este să formeze o rețea între mai multe orașe europene cu experiență în utilizarea temporară a spațiilor vacante, cu scopul de a dezvolta utilizare temporară ca factor de inovare la nivel local
* Piatra-Neamţ: Şedinţă ordinară a Consiliului Local al municipiului Piatra-Neamţ – ora 15:00, în sala de şedinţe a Primăriei, Str. Ştefan cel Mare nr. 6 – 8
* Conferinţe de presă organizate de:
● Primăria Piatra Neamţ – ora 12:00
● Primăria Timişoara – ora 11:00
* Reghin: Programul Internaţional „Romanian Investment Zoom” (24-25 aprilie); participă reprezentanţi ai mai multor ambasade, camere de comerţ şi ai mediului de afaceri din Belarus, Congo, Egipt, Iran, Moldova şi Olanda – ora 12:00, la Primăria Reghin
* Sfântu Gheorghe: Conferinţa de închidere a Anului turistic 2017 în judeţul Covasna – ora 9:30, la sediul Consiliului Judeţean Covasna
– Organizaţii
* Institutul pentru Politici Publice lansează în dezbatere studiul naţional „Accesul la medicamente şi consumul acestora – Atitudini, percepţii şi comportament” – ora 10:00, la Camera Deputaţilor, sala de şedinţe a Comisiei pentru Sănătate şi Familie, corp B2, etaj 2, sala 2
– Social
* Are loc conferința cu tema „Expunerea minorilor la disputele de familie dintre părinți”, organizată de societatea de avocaţi Zamfirescu Racoți & Partners – ora 9:00, la Athénée Palace Hilton, sala Regina Maria. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale – Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, cu sprijinul Fundației Estuar și al Organizației Salvați Copiii. Vorbitori: Gabriela Coman, președinte, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Emilia Mădulărescu, judecător, Curtea de apel București, Secția a IV-a Civilă, Av. Ovidiu Șerban, avocat colaborator coordonator, Zamfirescu Racoți & Partners, Dr. Cristian Andrei, președinte, Fundația Estuar, Marius Rusu, psiholog, Salvați Copiii şi Monica Doroftei, psiholog. Moderator: av. Dr. Cosmin Vasile, avocat asociat coordonator, Zamfirescu Racoți & Partners
* Seminarul de informare în cadrul Programului de sprijin pentru repatriere voluntară, umanitar asistată şi reintegrare (RVAR), FAMI/17.01.02 – ora 9:00, la Hotel Rin Grand Bucureşti
* Asociaţia „Telefonul Copilului”, Cartoon Network și sportiva Cristina Neagu, desemnată de trei ori cea mai bună jucătoare de handbal a lumii, organizează conferința de presă de lansare a campaniei anti-bullying „Cartoon Network Clubul Prieteniei – Fii prietenos, nu răutăcios!” – ora 11:00, în Sala Cișmigiu a Hotelului Hilton Garden Inn din Str. Doamnei nr. 12. Evenimentul va trece în revistă cazuistica de bullying înregistrată la linia gratuită 116 111 în ultimii trei ani și va dezvălui spotul TV al campaniei
* Dezbatere despre rolul centrelor comunitare iniţiate de cetăţeni în conturarea şi activarea comunităţilor, pornind de la experienţa Centrului Comunitar Tei, organizată de Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei, în parteneriat cu CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică şi studioBASAR – ora 18:30, la Centrul Comunitar Tei
* Are are loc licitația caritabilă a colecției prințesei Marina Sturdza #284/2018 – ora 19:30, la Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță, Str. C.A. Rosetti nr. 5, sector 1. Potrivit dorinței sale, toate fondurile strânse în urma acestei licitații vor fi direcționate către fundațiile sprijinite de către Prințesa Marina Sturdza: Hope and Homes for Children, Fara Orphans Fund, The Hospices of Hope, Pro Patrimonio şi Fundația Sfântul Dimitrie
* Iaşi: Bussines Mark HR Project organizează conferința HR Steps, care se concentrează pe obiectivele strategice ale departamentului de Human Resources în dezvoltarea regională, dar și pe atribuțiile interne ale acestuia care ajută la îndeplinirea scopurilor strategice ale companiei – ora 9:00, la Palas Iași Congress Hall
– Economic
* Are loc a patra ediţie a „ReConstruct”, eveniment dedicat sectorului imobiliar şi de construcţii, în organizarea wall-street.ro – ora 9:00, la Sheraton Bucharest Hotel, Calea Dorobanţilor nr. 5-7
* România – Proiect de ţară” – eveniment organizat de Finteam Advertising cu sprijinul Finmedia – ora 9:30, Hotel Ramada North, Sala Diamond
* Simpozionul anual de istorie şi civilizaţie bancară „Cristian Popişteanu”, cu tema „Reconfigurări statale şi instituţii financiar-bancare în Europa anului 1918”. Participă, printre alţii, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop – ora 10:00, la Banca Naţională a României, sala „Mitiţă Constantinescu”
* Dezbatere organizată de Bursa Română de Mărfuri pe tema pieţei de gaze naturale din România, stabilirea redevenţelor şi perspectivele dezvoltării pieţei – ora 11:00, la Qreator by IQOS, Bd. Aviatorilor nr. 8A
* Bursa Română de Mărfuri organizează dezbatere pe tema pieţei de gaze naturale din România – ora 11:00, Qreator by IQOS, Bd. Aviatorilor nr. 8A
– Mass-Media
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00
– Cultură
* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Editura Pandora M organizează o întâlnire cu Andreea Iatagan, autoarea cărții „Ploaia curcubeu”, în cadrul unor ateliere interactive care vor avea loc cu începere de la orele 10:30 și 11:45 în Sala Atelier a Muzeului. Evenimentul este destinat copiilor cu vârste între 4 și 6 ani
* Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Primăria Municipiului București” și F.D.G.R. – Regiunea Extracarpatică organizează vernisajul expoziției de fotografie „Pe urmele lui Eminescu la Cernăuți”, realizată de artistul George Dumitriu – ora 18:00
* Are loc un eveniment special al Stagiunii „Cartografii sonore” – un concert-itinerar de percuție și flaut, exclusiv japonez, susținut de Irina Rădulescu – marimbă și Carla – Maria Stoleru – flaut – ora 18:00, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, din Str. Londra nr. 39
* În cadrul proiectului „Idei în Agora”, are loc evenimentul „Genocidul armean. Un trecut care nu trece”, ocazie cu care scriitorul și eseistul român de origine armeană, Bedros Horasangian se va afla într-un dialog cu Sorin Antohi – ora 18:00, la Casa Filipescu-Cesianu
* Institutul Cervantes din Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei Spaniei în România, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti şi cu Ambasada Republicii Peru în România, organizează, în perioada 23 – 27 aprilie, o serie de evenimente culturale menite să aducă un omagiu lui Miguel de Cervantes, cărţii şi literelor în general. Programul zilei:
• ora 18:00 – Proiecția filmului documentar „María Moliner” (regia Vicky Calavia, Spania, 2016, versiune originală spaniolă, cu subtitrare în limba engleză) – la Sala Auditorium, Institutul Cervantes, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Prezintă: prof. univ. dr. Coman Lupu. Filmul a fost premiat pentru cel mai bun documentar la Festivalul Internațional Buñuel-Calanda 2017 şi cu Premiul Publicului la Festivalul 12MFF 2017 şi este un omagiu adus personalității și cercetării întreprinse de lexicografa și bibliotecara María Moliner, autoarea celebrului „Diccionario del Uso del Español”
* Fondatoarele Visual Playgroung, Paula Rusu și Ioana Șopov, discută, în cadrul conferinței „Making a Mural with Visual Playground”, despre realizarea în 2017 a unui mural în curtea UAUIM semnat de artistul olandez Hedof – ora 18:30, în Sala Librărie a ARCUB. Evenimentul organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB face parte din seria „#CePunemÎnRamă?”
* Vernisajul expoziției „Ikariotika”, a artistului Maurice Mircea Novac, găzduită de Elite Art Gallery în perioada 23 aprilie – 4 mai – ora 18:30, Piaţa Naţiunile Unite nr. 3-5, Bloc B2, parter
* Muzeul Național al Literaturii Române organizează o nouă întâlnire în cadrul „Interviurilor MNLR”, invitat fiind coregraful Răzvan Mazilu – ora 19:00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe). Participă la întâlnire și Sanda Vișan, autoarea cărții „Răzvan Mazilu. De la dans la musical”, apărută la Editura Nemira
* Stagiunea „SalutCULTURA!” a Orchestrei Simfonice București prezintă concertul „QUEENClassics by Vlad Maistorovici”, avându-i ca intepreți pe: violonistul-dirijor Vlad Maistorovici, Orchestra Simfonică București, și invitații lor: Robin Green – pian, Harry Cameron Penny – clarinet, Christian Elliott – violoncel, Ferencz Áron – percuție – ora 19:00, la Sala CinemaPRO
* Are loc conferinţa „Jertfa unirii noastre”, susţinută de Dan Puric – ora 19:00, la Sala Dalles, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18
* Concertul coral „Cântând Centenarul Unirii”, susţinut de Corul Symbol – ora 19:00, la Sala mare a Ateneului Român. Director-dirijor: Jean Lupu. Dirijor principal: Luminiţa Guţanu Stoian. Soliste: Andreea Dascălu, Corina Gatu. La pian: Magdalena Bulibaşa, Bianca Fodor, Cristina Gheorghe. La chitară: Andreea Silivestru. Percuţie: Petre Mihăilescu
* În cadrul „Stagiunii de marţi seara”, Sala mică a Ateneului Român găzduieşte concertul „Lacrimile au gust de timp” – ora 19:00. Cu participarea: Angelei Șindeli – soprană, lui Tudor Niculescu-Mizil – chitară, a Ruxandrei Nicolescu – poezie, concepție coregrafică şi a Andrei Demidov – pian
* „Răspunsuri Performative” în cadrul Festivalului LIKE CNDB 2018, oferite de artiști din comunitatea locală și din țară şi echipa CNDB, la întrebarea „Cum va arăta CNDB în 2020?”, când se va inaugura noul spațiu din Str. Cristian Popișteanu nr. 3 (Sala Omnia) – ora 19:30, (24, 26 și 27 apr.). Din program:
● la Sala „Stere Popescu” răspund performativ Ramona Chițeanu, Smaranda Găbudeanu și Virginia Negru (Petec), Oana Mardare și Doru Mihai Taloș (Reactor de creație și experiment – Cluj), Cristina Popa și Andrei Racovițan (Feeder.ro), Corina Șuteu și Ada Solomon și Alecu Solomon, iar Dan Perjovschi susţine un spectacol la Sala Omnia
* În perioada 24 aprilie – 18 mai, se vor desfășura workshop-uri susținute de dramaturgul Mihai Ignat și jurnalistul Ciprian Chirvasiu, cu prilejul evenimentului „Laboratorul de Comedie”, ediția a IV-a organizat în perioada 4 aprilie – 27 mai, de Teatrul de Comedie și Muzeul Național al Literaturii Române din București (MNLR) – un program de scriere creativă dramatică prin care se urmărește descoperirea și punerea în scenă a textelor noi sau dramatizarea unor opere literare. Textele finaliste vor sta la baza unor spectacole lectură în cadrul Festivalului Comediei Românești – festCO, ediția a XVI-a (19-27 mai)
* Cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Filmului Francez din România se va desfăşura în perioada 24 aprilie şi 6 mai. Deschiderea are loc de la ora 20:30, la Cinema Elvire Popesco – Bd. Dacia nr. 77
* Alba Iulia: Scriitorul, jurnalistul şi analistul politic Stelian Tănase participă la evenimentul de promovare a cărţilor „Dinastia” şi „Nocturnă cu un vampir, opus I”- ora 17:00, la Muzeul Principia
* Baia Mare: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș organizează „Festivalul Povestirilor Digitale”, ediția a IV-a – ora 16:00, la Sala de conferinţe. Evenimentul celebrează povestitorii digitali, participanţi la cursul DigiTales, organizat de Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare, în perioada ianuarie – martie 2018. Prezintă: Corina Șandor-Martin – Trainer DigiTales
* Piteşti: Scriitoarea Adina Popescu se întâlnește cu cititorii școlii „Ion Luca Caragiale”, coordonați de profesoara Raluca-Andreea Dumitrescu – ora 11:30, la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
* Ploieşti: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, în parteneriat cu Asociația Română de Drept Umanitar – Filiala Prahova, organizează vernisajul expoziţiei temporare de pictură „Centenar – Patrimoniul cultural românesc în contextul Anului European al Patrimoniului” – ora 11:30, la sediul său din str. Toma Caragiu, nr.10. Participă talentaţi elevi din România şi Republica Moldova, coordonaţi de prof. Dorel Oprescu. Expoziţia se poate vizita până la data de 30 aprilie
* Sibiu: Prezentarea monografiei Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, intitulată „Istoria Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu de la origini până în anul 2017”, de Cosmin-Crăciun Cruciat, eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu – ora 18:00, în Sala Festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu
* Sibiu: Concert extraordinar de folclor şi muzică patriotică „Noi suntem ai Romaniei” – ora 18:00, la Sala Thalia. Participă: Corala Bărbătească „Armonia” şi Orchestra folclorică „Muzica Divertis”. Dirijor: arhid. lector univ. dr. Ioan Iulian Dumitru
* Suceava: În cadrul Săptămânii Naționale a Bibliotecilor (23 – 28 apr.) are loc consfătuirea anuală „Bibliotecile publice – facilitatori de servicii pentru comunitate în anul centenarului” – ora 10:00, la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”
* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Sala cu Orgă şi Fundaţia Culturală „J.S.Bach” organizează un recital extraordinar al pianistului de renume mondial Eduard Kunz, în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică „J.S.Bach” (24 – 30 apr.) – ora 18:00, la Sala cu Orgă
* Istanbul: În cadrul celei de-a II-a ediţii a Festivalului Filmului Românesc (3-26 apr.), are loc proiecţia lungmetrajului „De ce eu?” (2015), al lui Tudor Giurgiu – ora 19:00. Din program:
● Regizorul român va fi invitat la ediția a II-a a festivalului, în perioada 24 – 26 aprilie. Cineastul va susține o prelegere, înainte de prezentarea filmului său „De ce eu?”, apoi va participa la o sesiune Q&A, pentru a răspunde întrebărilor publicului. Se va discuta, de asemenea, despre condițiile în care se desfășoară producția pentru un lungmetraj, despre cinematografia românească, despre ce înseamnă producția unui film
* Londra: Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține un concert la Britih Museum din Londra, în cadrul Festivalului „Europe and the world” – ora 15:00 (ora locală), în incinta Great Court
* Roma: Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Ministerul Culturii – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, Asociaţia Expose Architecture şi Consulatul Onorific al Republicii Italiene la Timişoara, organizează vernisajul expoziţiei „Manifest pentru Patrimoniu – Timişoara Premium Exposed City” – ora 18:00, în Galleria Accademia di Romania in Roma. Expoziţia va fi deschisă în perioada 24 aprilie – 6 mai
* Tivon, Israel: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Keshev LeShira şi Uniunea Scriitorilor Israelieni, organizează un eveniment dedicat lansării antologiei de poezie în limba ebraică „Precum apa în căuşul palmei”, semnată de membrii Cenaclului Echinox, în traducerea prof. Moshe Itzhaki şi a dr. Paul Farkaş, cu ilustraţii de Noa Levin-Harif şi publicată de Editura Keshev LeShira din Tel Aviv – ora 19:00, la Librăria „Karon Hasfarim” din Tivon. Moderator: Rafi Weichert, Editura Keshev LeShira. Participanţi: din România – Dinu Flămând, Mircea Petean, Ştefan Manasia, Ioan Moldovan, din Israel – Riki Dascal, Oded Peled, dr. Paul Farkaş, prof. univ. Moshe Itzhaki
– Sport
* Handbalista Cristina Neagu, ambasador anti-bullying, susţine o conferinţă de presă de lansare a campaniei anti-bullying ”Cartoon Network Clubul Prieteniei – Fii Prietenos, nu răutăcios!” – ora 11:00, Hotel Hilton Garden Inn, Sala Cişmigiu, Str. Doamnei, nr. 12
* Piteşti: Are loc un meci în Liga Naţională de baschet masculin – Grupa 1-6: BCMU FC Argeş Piteşti – CSM Steaua Eximbank – ora 18:15, la Trivale
* Divizia A1 la volei masculin programează meciuri în Grupa 1-6:
● SCMU Craiova – CS Arcada Galaţi – ora 20:00
● LMV Tricolorul Ploieşti – ACS Volei Municipal Zalău – ora 20:00
● CSA Steaua Bucureşti – CSM Bucureşti – ora 20:00
* Şiria, Jud.Arad: Au loc meciuri în etapa a 31-a a Ligii a II-a de fotbal: ACS FC Academica Clinceni – Fotbal Club Argeş (Arena 1 – Clinceni, 17,00), AFC UTA Arad – ACS ASU Politehnica Timişoara – ora 17:00, pe Stadionul Otto Greffner – ora 17:00
– Diverse
* Are loc unul dintre cele mai importante evenimente pentru comunitatea online de fashion și beauty „Digital Divas 2018”, organizat de AVON România și Evensys – ora 13:00, la Palatul Bragadiru. Din program:
● ora 20:00 – la finalul zilei se va desfășura cea de-a VI-a ediție a galei de premiere Digital Divas Awards, moment ce reprezintă o celebrare a celor mai active femei din mediul online local și este o seară dedicată celor care strălucesc în activitatea lor
– S-a întâmplat într-o zi de 24 aprilie
* Cu 584 de ani în urmă (1434) a avut loc prima atestare documentară a funcţiei de spătar la Curtea Moldovei – funcţie de înalt demnitar, care purta, la festivităţi, sabia şi buzduganul domnului
* Acum 504 ani (1514) Gheorghe Doja, un mic nobil secui din Transilvania, a fost numit comandant al oastei cruciate adunate în tabăra de la Rákos, lângă Buda
* În urmă cu 444 de ani (1574) a avut loc Bătălia de la Jilişte, o confruntare pentru tronul Moldovei, între Ioan Vodă „cel Cumplit” şi Petru Şchiopul, susţinut de fratele său, domnul Valahiei, Alexandru II Mircea. Mazilirea lui Ioan Vodă cauzată de refuzul de a plăti tributul otomanilor şi de uneltirile domnului muntean pentru a-l instala pe fratele său, Petru Șchiopul, pe tronul Moldovei a fost anunţată de Poartă încă în februarie 1574, iar la 26 martie 1574 Petru Şchiopul a primit învestitura din partea sultanului. Răzvrătindu-se împotriva turcilor, Ioan Vodă a reuşit să strângă o armată de 20.000 de pedestraşi, 10.000 de călăreţi şi solicită ajutor de la cazaci
* Cu 217 ani în urmă (1801) avea loc prima audiţie, la Palatul Schwarzenberg din Viena, a oratoriului „Anotimpurile” („Die Jahreszeiten”) de Joseph Haydn
* Se împlinesc 120 ani (1898) de când Statele Unite ale Americii invadau Cuba, declanşând războiul hispano-american care se va încheia prin Tratatul de pace de la Paris, semnat la 10.XII.1898. Prin acest tratat erau pierdute ultimele colonii spaniole din America şi Asia – insulele Porto Rico, Guam şi Filipine reveneau SUA, iar Cuba era declarată, formal, independentă
* În urmă cu 103 ani (1915), această dată a marcat începutul primului genocid al secolului al XX-lea, când sute de mii de armeni din Imperiul Otoman au fost deportați, mulți dintre ei uciși (1,5 milioane potrivit surselor armenești) și cele mai multe dintre averile lor au fost confiscate
* Se împlinesc 100 de ani (1918) de la încheierea Tratatului de Pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. Tratatul, cunoscut și ca „Pacea de la Buftea-București” nefavorabil României, nu a fost niciodată ratificat, dispozițiile sale nu au intrat în vigoare decât timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare la rândul lor, în octombrie 1918, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României (24.IV/7.V)
* Acum 28 de ani (1990) primul telescop spaţial construit de oameni, Hubble, a fost lansat de naveta spaţială Discovery, şi plasat pe orbită la o distanță de 570 de kilometri deasupra Terrei. Rezultat al colaborării dintre NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), celebrul telescop a bulversat percepţia asupra Universului dezvăluind într-un sfert de secol un milion de imagini uluitoare ale unor galaxii îndepărtate, planete, asteroizi şi comete
Aniversări – Comemorări
– Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei; Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sf. Mc. Pasicrat şi Valentin (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)
– Comemorarea Genocidului Armenilor din 1915 (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)
– 1868: S-a născut inginerul şi istoricul de artă Gheorghe Balş; a colaborat cu inginerul Anghel Saligny la construirea podului de la Cernavodă; important cercetător al istoriei arhitecturii româneşti; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1928 -1931) (m. 1934) – 150 de ani
– 1886: S-a născut Ştefan Bezdechi, filolog şi traducător; bogată activitate didactică la Universitatea din Cluj (1919-1951); asiduu traducător din autori greci şi latini; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (exclus în 1948) (m. 1958)
– 1888: S-a născut Gheorghe K. Constantinescu, medic veterinar şi zootehnician; creatorul şcolii româneşti de zootehnie; a organizat Institutul Naţional Zootehnic (1926) (m. 1950) – 130 de ani
– 1911: S-a născut Eugen Jebeleanu, poet, traducător şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1991)
– 1917: S-a născut Teodor Carţiş, dirijor şi compozitor (m. 1999)
– 1919: S-a născut Mihu Dragomir (numele real: Mihail C. Dragomirescu), poet, prozator şi traducător (m. 1964)
– 1925: S-a născut istoricul de origine română Eugen Weber; considerat unul dintre cei mai buni specialişti în istoria modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă (m. 2007, la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954)
– 1926: A murit Vladimir Cavaler de Repta, arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei (1902-1924); militant pentru unirea Bucovinei cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1841/1842, la Ceremuş, azi în Ucraina)
– 1932: S-a născut graficianul Florin Pucă (m. 1990)
– 1935: S-a născut Elisabeta Polihroniade, maestră internaţională al şahului; a devenit maestru internaţional în 1960, iar din 1982 era mare maestru internaţional; campioană naţională a României de şapte ori, în anii 1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976 şi 1977 (m. 2016)
– 1938: S-a născut medicul neurolog şi profesorul Constantin Popa; a înfiinţat primul Laborator de hemodinamică şi metabolism cerebral din România (1974), ca şi primul Institut de boli cerebrovasculare (1995); membru titular al Academiei Române din 2003 – 80 de ani
– 1943: S-a născut Florin Medeleţ, istoric, arheolog şi muzeograf (m. 2005) – 75 de ani
– 1945: S-a născut Gheorghe Turcu, sculptor român, stabilit la Melbourne, în Australia, din 1982
– 1953, 24/25: A murit (în închisoarea de la Sighet) Gheorghe I. Brătianu (fiul lui Ionel Brătianu), istoric (creator de şcoală în istoriografia românească) şi om politic liberal; membru titular al Academiei Române din 1942; arestat de autorităţile comuniste în 1948 (n. 1898) – 65 de ani. NOTĂ: http://www.cnsas.ro/documente/istoria_comunism/studii_articole/personalitati_in_vizor/Gh%20Bratianu.pdf menţionează ca dată a morţii 27 aprilie 1953
– 1956: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Vadim Şumski (n. 1900, la Chişinău, azi în R. Moldova)
– 1959: S-a născut Garbis Dedeian, saxofonist şi compozitor de muzică de jazz, de teatru şi film
– 1960: S-a născut Marian Truţă, scriitor de science fiction şi fantasy
– 1976: A murit Aurel Decei, istoric, orientalist, diplomat şi jurnalist; specialist în istoria Evului Mediu românesc (n. 1905)
– 1977: A murit Nagy István, scriitor maghiar din România; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1904)
– 1995: A murit actriţa Gilda Marinescu (n. 1933)
– 2001: A murit Ana Cartianu, traducătoare şi eseistă; bună cunoscătoare a culturii şi literaturii britanice, a tradus în limba engleză texte fundamentale din literatura română; este autoarea unui „Dicţionar al literaturii engleze” (1971, în colaborare cu I. A. Preda) (n. 1908)
– 2008: A murit poetul, dramaturgul şi traducătorul Cezar Ivănescu (n. 1941) – 10 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Conferinţă internaţională pe tema Siriei (24 – 25 apr.)
– Sofia: Reuniunea Consiliului pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori al UE
– Londra: Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, susţine un discurs cu privire la stabilitatea financiară și industria serviciilor financiare înainte de Brexit
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va comunica în scris 11 hotărâri privind Ungaria, Lituania, Olanda, România, Rusia, Slovenia, Turcia și Ucraina
– Atena: Reprezentanții Guvernului, ONG-uri și cercetători vor împărtăși exemple de bune practici la seminarul internațional al Grupului Pompidou privind refugiații și drogurile, axându-se pe identificarea nevoilor refugiaților cu probleme cu consumul de droguri, măsuri de prevenire pentru a-i proteja de rețelele criminale, precum și intervenții specifice adresate copiilor și femeilor neînsoțite. Participanții vor discuta despre transferabilitatea și durabilitatea acestor practici, precum și despre dezvoltarea de instrumente care să faciliteze sprijinul și coordonarea între diferitele părți interesate din Europa în această privință. Evenimentul va avea loc la amfiteatrul Ministerului Politicii Digitale, Telecomunicațiilor și Presei (Fragoudi 11 și Al. Pantou., 17671 Kallithea, Atena). Deschiderea are loc de la ora 9:15 (24 – 25 apr.)
– Varşovia: Preşedintele polonez, Andrzej Duda, primeşte vizita omologului său etiopian, Mulatu Teshome (24 – 25 apr.)
– Marea Britanie: Aleksandr Kogan, creatorul aplicaţiei folosite de Cambridge Analytica pentru a colecta datele a 50 de milioane de utilizatori ai Facebook, audiat de o comisie parlamentară britanică de specialitate
– Franţa: Premierul francez, Edouard Philippe şi omologul său australian, Malcolm Turnbull, inaugurează Centrul „Sir John Monash” şi participă la ceremonia de marcare a Centenarului Bătăliei de la Villers-Bretonneux (24 – 25 apr.)
– Beijing: Ministrul pakistanez de externe, Khawaja Asif, va participa la reuniunea miniștrilor de externe din cadrul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (SCO)
– Ulaanbaatar: Vizita ministrului afacerilor externe indian, Sushma Swaraj, în Mongolia (24 – 25 apr.)
– Portugalia: Guvernul socialist îşi apără politica bugetară în faţa Parlamentului, unde majoritatea sa depinde de sprijinul stângii radicale
– Chișinău: Membrii Comitetului de experţi ad-hoc privind romii și călătorii (CAHROM) ai Republicii Moldova, Bosniei și Herțegovinei, Greciei, Ungariei, Olandei și Ucrainei, vin în Republica Moldova, la invitația autorităților moldovene, pentru a discuta despre școlarizarea obligatorie a copiilor romi și despre educație ca fiind cel mai eficient mijloc de consolidare a comunităților de romi pe termen mediu și despre valoarea adăugată a asigurării accesului la formarea profesională a tinerilor romi. Ei vor face schimb de bune practici și lecții învățate din țările lor respective și vor discuta despre măsurile care trebuie urmate pentru a asigura îndeplinirea efectivă a școlarizării obligatorii pentru copiii romi. De asemenea, vor vizita o tabără romă din satul Vulcănești și vor întâlni autoritățile locale, profesorii, părinții și copiii. (24-26 apr.)
– Soci: Cea de-a 9-a reuniune internaţională a reprezentanţilor de rang înalt responsabili cu problemele de securitate (24-26 apr.)
– Ankara: Principalul partid de opoziţie din Turcia, CHP, îşi desemnează candidatul la alegerile prezidenţiale anticipate din 24 iunie
– Bourges, Franţa: Cea de-a 42-a ediţie a Festivalului de muzică „Le Printemps de Bourges” (24 – 29 apr.)
Aniversări – Comemorări
– 24-30: „Săptămâna Mondială a Imunizării”, coordonată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, se desfăşoară în ultima săptămână a lunii aprilie şi are drept scop sensibilizarea publică cu privire la importanţa vaccinării complete pe tot parcursul vieţii şi pe rolul imunizării în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în 2030
– „Ziua Mondială a Protecţiei Animalelor de Laborator”; a fost stabilită în 1979 de către Societatea Naţională Anti-Vivisecţie din Marea Britanie (NAVS), 24 aprilie reprezentând data naşterii fostului preşedinte al NAVS Lord Dowding, înfocat apărător al drepturilor animalelor şi militant împotriva vivisecţiei
– Armenia: Comemorarea victimelor Genocidului din anul 1915. NOTĂ: Pe 24 aprilie 1915 Guvernul “Junilor Turci” a strâns şi executat câteva sute de intelectuali şi lideri religioşi armeni, acesta fiind începutul unei campanii de anihilare a populaţiei armeneşti din Imperiul Otoman, care a durat până la încheierea primului război mondial; au fost deportaţi 1,5 milioane de armeni (aproape jumătate din populaţia armeană la acea perioadă), iar dintre aceştia aproape 1 milion au murit
– 1706: S-a născut Giovanni Battista Martini (numit, în mod obişnuit, Padre Martini), teoretician şi istoriograf muzical, compozitor, pedagog şi dirijor italian (m. 1784)
– 1731: A murit scriitorul englez Daniel Defoe; este celebru pentru romanul „Robinson Crusoe” (1719), o poveste despre un om naufragiat care a rămas singur pe o insulă; împreună cu Samuel Richardson (1689 – 1761), este considerat fondatorul romanului englez. Primul mare romancier realist englez, Defoe este un observator minuţios, preocupat de morala individuală şi socială (n. 1660)
– 1743: S-a născut Edmund Cartwright, inginer englez, inventatorul războiului de ţesut mecanic, brevetat în 1785 (m. 1823) – 275 de ani
– 1824: S-a născut Zsigmond Ács, scriitor şi traducător (m. 1898)
– 1845: S-a născut Carl Spitteler, poet, nuvelist, romancier şi dramaturg elveţian; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1919 (m. 1924)
– 1846: S-a născut Marcus Clarke, romancier şi poet australian de origine britanică (m. 1881)
– 1853: S-a născut grefierul francez Alphonse Bertillon, unul dintre fondatorii criminalisticii; în octombrie 1902 a pus bazele antropometriei ca mijloc de identificare a criminalilor; celebrul „scaun Bertillon”, ca instrument de măsurare antropometrică, a fost adoptat imediat de poliţiile din numeroase ţări, printre care şi România, prin grija dr. Mina Minovici (m. 1914) – 165 de ani
– 1856: S-a născut Henri Philippe Petain, mareşal şi om politic francez; s-a remarcat în timpul primului război mondial (a oprit ofensiva germană de la Verdun/1916); şef al statului în perioada iulie 1940 – august 1944 şi prim-ministru al Regimului de la Vichy (1940-1942), în condiţiile generate de înfrângerea Franţei de către trupele germane; în interior, Petain a promovat o politică de reprimare a Rezistenţei franceze; în exterior a abordat o orientare de subordonare faţă de cel de-al III-lea Reich; condamnat la moarte (1945), pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viaţă, ţinându-se seama de meritele sale în timpul Primului Război Mondial (m. 1951)
– 1868, 24.IV/6.V: S-a născut matematicianul, inventatorul şi profesorul sârb Mihailo Petrović; creator al metodei spectrale în algebră, aritmetică, calculul integral şi teoria funcţiilor; a stabilit metodele de studiu direct în ecuaţiile diferenţiale cu ajutorul figurilor geometrice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (m. 1943) – 150 de ani
– 1904: S-a născut Willem de Kooning, pictor american de origine olandeză, figură dominantă a expresionismului abstract (m. 1997)
– 1928: S-a născut saxofonistul american Johnny Griffin, supranumit „Micul Gigant”, care a cântat alături de artişti precum Lionel Hampton, Art Blakey şi Thelonious Monk (m. 2008) – 90 de ani
– 1934: S-a născut Shirley MacLaine, actriţă americană de film şi teatru, cântăreaţă şi dansatoare, scriitoare
– 1941: S-a născut Richard Holbrooke, diplomat american, figură importantă a politicii externe americane (printre altele, arhitectul planului de pace din Bosnia, 1995), editor, profesor (m. 2010)
– 1942: S-a născut Barbra (Joan) Streisand, actriţă, cântăreaţă, producător şi regizor de film din SUA, câştigătoare a Premiului Oscar. A activat şi ca regizor, compozitor şi activist politic. A câştigat două premii Oscar pentru „Cea mai bună actriţă” şi „Cel mai bun cântec original”, precum şi multiple premii Emmy, Grammy şi Globuri de Aur
– 1947: S-a născut Roger D. Kornberg, chimist american de origine evreiască, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2006
– 1964: A murit bacteriologul şi patologul german Gerhard Domagk; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1939 pentru descoperirea primului medicament eficient împotriva infecţiilor bacteriologice (prontosilul); doctorul Domagk a fost obligat să refuze premiul, la presiunile guvernului nazist (n. 1895)
– 1980: A murit (la Paris) Alejo Carpentier, scriitor, muzicolog şi jurnalist cubanez (n. 1904)
– 1993: A murit Sava Ţolov Ganovski, filosof, pedagog şi om politic bulgar; membru corespondent străin al Academiei Române din 1957 (n. 1897) – 25 de ani
– 2004: A murit Estée Lauder (numele adevărat – Josephine Ester Mentzler), fondatoarea companiei americane de cosmetice care-i poartă numele, înfiinţate în anul 1946 (n. 1906). NOTĂ: Data naşterii este confirmată de familie, însă după alte surse (www.womanshistory.about/com), anul naşterii ar fi 1908
– 2005: A murit Ezer Weizman, general şi om politic israelian; fondator şi primul comandant al aviaţiei militare israeliene; ministru în mai multe rânduri şi preşedinte al Israelului între anii 1993 şi 2000; ca ministru al apărării şi principal consilier al premierului Menahem Begin (1977-1983), a fost unul dintre artizanii istoricului tratat de pace cu Egiptul, încheiat în 1979 (n. 1924)
– 2011: A murit Nawang Gombu, primul om care a escaladat Everestul de două ori; a făcut parte din grupul cunoscut ca „Tigrii Zăpezii”, un grup de şerpaşi pionieri în escaladele pe vârfurile din Munţii Himalayei (n. 1935)
– 2011: A murit actriţa, scenarista şi regizoarea franceză Marie-France Pisier (n. 1944, în Vietnam)
– 2012: A murit cineastul american Amos Vogel, personalitate a cinema-ului independent (n. 1921)
– 2015: A murit compozitorul american Sid Tepper, autorul a numeroase hituri pentru staruri precum Frank Sinatra, Elvis Presley, Louis Armstrong, Dean Martin sau Peggy Lee (n. 1918)
– 2016: A murit cântăreţul american de muzică soul Billy Paul (nume real: Paul Williams) (n. 1934)
MIERCURI, 25 APRILIE 2018
EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* ora 10:00 – lucrări în plen
* Lucrări în Comisiile permanente
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – şedinţă în plen
* ora 12:00 – Vot final
* la încheierea ședinței de vot final – şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
● Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţional – Sala 5156
● ora 13:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – etaj 7, camera 7077
– Uniunea Europeană
* Lansarea campaniei Comisiei Europene de informare privind eficiența energetică – ora 12:00, la București Mall-Vitan, Calea Vitan nr. 55-59, Sector 3. Piesa centrală a campaniei este un pavilion mobil, în care publicul va putea să afle, la apăsarea unui buton, cum putem economisi până la 20% la facturile de energie prin soluții simple aplicate în bucătărie, sufragerie, baie sau dormitor. Pavilionul va călători în perioada 25 aprilie – 13 mai, în București, Mioveni și Craiova
– Culte, Biserică
* Centrul de Dialog și Cercetare în Teologie, Filosofie și Știință (CDCTFS), din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, organizează întâlniri lunare consacrate prezentării şi dezbaterii unor teme de cercetare care vizează relaţia dintre teologie, filosofie şi ştiinţă. Întâlnirea din luna aprilie a membrilor CDCTFS Centrului de Dialog și Cercetare în Teologie, Filosofie și Știință va avea loc de la ora 18:00, la Facultatea de Filosofie a Universității din București, unde lector univ. dr. Marin Bălan va susține prezentarea intitulată „Cultura străinului în cadrul tradițional de gândire filosofică și teologică”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Centrul de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice (CIIF) și Centrul pentru Studierea Raționalității și Credințelor (CSRC) din cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București
– Ambasade
* Suceava: Ambasada S.U.A. la Bucureşti şi Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava inaugurează Raftul American (American Shelf) – ora 9:30, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Str. Mitropoliei nr. 4. American Shelf reprezintă o donaţie de carte – literatură americană clasică şi contemporană, literatură pentru copii şi tineret, lucrări de metodică a predării limbii engleze, materiale pentru perfecţionarea limbii engleze, continuarea studiilor în S.U.A., precum şi cărţi despre politica externă, istoria şi geografia Statelor Unite. Colecţia oferă acces la resurse despre S.U.A., cultura şi valorile americane. Donaţia va fi oferită de Hans Klemm, ambasadorul S.U.A. în România, şi va intra în patrimoniul Bibliotecii pentru a sta la dispoziţia profesorilor, elevilor şi a publicului interesat
– Juridic
* Înalta Curte de Casație și Justiție judecă un nou termen în dosarul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman – ora 13:00
– Economic
* A II-a ediţie a conferinţei GDPR (General Data Protection Regulation) adresată antreprenorilor, persoanelor de decizie din companii, managerilor din departamente precum IT, marketing sau avocaţilor – ora 10:00, la Premier Palace Hotel & Spa, Bd. Ghencea nr. 134
* Conferinţa de presă anuală a Organizaţiei Germane pentru Turism – ora 10:30, la Dialogue Social Bar, Str. Hristo Botev nr. 1
* Are loc a II-a ediţie Construct FEST, un eveniment pentru cei din domeniul construcţiilor, dar şi pentru cei care abia descoperă această meserie – studenţi şi elevi la început de drum – la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Campusul din Bd. Lacul Tei nr. 124, Sector 2 (25 – 26 apr.)
* Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, împreună cu Muzeul Naţional de Artă al României, organizează vernisajul expoziţiei de pictură, grafică şi sculptură „Artă şi Comerţ. 150 de ani de la fondarea Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti” – ora 18:00, la sediul MNAR din Calea Victoriei nr. 49-53. Expoziţia va fi inaugurată de preşedintele CCIB, prof. univ. dr. Sorin Dimitriu, şi directorul general al MNAR, Arh. Liviu Constantinescu, urmând să rămână deschisă publicului în perioada 26 aprilie – 27 mai
* Braşov: Are loc conferinţa „Industria Cărnii la Raft”, una dintre cele mai importante întâlniri ale specialiştilor din industria cărnii cu reprezentanţii din retail – ora 14:00, la Hotel Lux Divina. Organizator: IndustriaCarnii.ro. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 26 aprilie, de la ora 9:00 (25 – 27 apr.)
* Iași: Lideri ai industriei feroviare europene, alături de administratorii de infrastructură feroviară naţională şi operatorii de transport feroviar din ţările Europei Centrale şi de Est (ECE) se vor reuni, în zilele de 25 şi 26 aprilie, cu ocazia ediţiei a XIII-a a Conferinţelor Club Feroviar pentru a discuta despre proiectele feroviare menite să formeze un spaţiu de transport feroviar mai bine conectat şi integrat în statele ECE – la Hotel Unirea
– Medicină, Sănătate
* Întâlnire de presă care marchează inaugurarea centrului medical multidisciplinar Emerald – ora 11:00, la sediul din Str. Nicolae G. Caramfil nr. 75
* Conferința cu tema „Stilul de viață sănătos – Vindecarea sufletului și a trupului prin credință, iubire și post”, organizată de Universitatea Populară „Ioan I Dalles” și Editura Dharana – ora 18:00, la Universitatea Populară „Ioan I. Dalles”. Invitați: dr. Pavel Chirilă și Ovidiu Harbădă
* Baia Mare: Are loc lansarea cărţii „Virtuţi adormite”, semnată de dr. Dan Mircea Fărcaş, prima carte motivaţională destinată pacienţilor cronici din România, eveniment organizat de Farmacia „Nordpharm” Baia Mare, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Worwag Pharma şi Clinica Oncopremium Baia Mare – ora 15:00, la Sala de conferinţe a bibliotecii. Prezintă: Conf. dr. Dan Mircea Fărcaş, Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş
* Târgu-Mureş: Cea de-a V-a ediţie a Conferinţei Naţionale Managementul Pacientului Critic în Patologia Infecţioasă – MaPaCi-5 – în Aula Mare a Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie, Str. Gheorghe Marinescu nr. 38 (25 – 27 apr.)
– Învăţământ, Cercetare
* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” marchează „Ziua Internațională a ADN-ului” (25 apr.) printr-o serie de activități destinate publicului larg:
● ora 10:00 – Elevii de liceu vor putea participa gratuit la vizitele organizate în cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară al Muzeului
● ora 17:00 – Pasionaţii de ştiinţă de orice vârstă pot participa, la Sala Atelier, la o scurtă incursiune în istoria geneticii. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Timişoara: Conferința de presă în care va avea loc semnarea protocolului de colaborare dintre Forumul de Cooperare Bilaterală Româno – German și Universitatea de Vest din Timișoara – ora 13:00, în Sala Consiliului de Administrație (la rectorat), Bd. Vasile Pârvan 4. Aceasta va fi urmată de o masă rotundă, în sala A01, de la ora 14:00, fiind abordată tema cooperării româno-germane în educație și cultură.Protocolul va fi semnat de către Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, și președintele Forumului de Cooperare Bilaterală Româno – German, prof. univ. dr. Andrei Pleșu
– Cultură
* Concert în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Turneului extraordinar „Pianul călător – România – 100 – „Best Of”, susţinut de pianistul Horia Mihail, în perioada 9 aprilie – 8 mai, în mai multe localităţi din ţară – ora 19:00, la Sala Radio. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional
* Conferință de presă privind lansarea ediției 2018 a Concursului Internațional „George Enescu” – ora 11:00, la Salonul VIP, Ateneului Român, Str. Benjamin Franklin nr. 1-3
* Scriitorul american, Pierce Brown, vizitează România în perioada 23-25 aprilie, în turneul european de promovare a romanului „Iron Gold”, un nou episod din saga „Red Rising” („Furia Roșie”). Programul zilei:
● ora 10:30 – Discuție şi sesiuni de Q&A şi autografe – la Colegiul Național „Sf. Sava”, Str, General H. M. Berthelot
● ora 14:00 – Discuție, lectură, Q&A şi sesiune autografe – la Teatrul Apollo 111 (Palatul Universul), Str. Actor Ion Brezoianu nr. 23 – 25. Moderator: Răzvan Țupa (scriitor). Invitată: Laura Ciobanu (traducătoare)
* Masteratul de Istoria Ideilor, Mentalităților și Culturii de Masă, Facultatea de Istorie a Universității din București și Asociația Culturală Raiden Dojo București organizează o seară de animaţie japoneză, ocazie cu care dr. Alice Teodorescu va susține prezentarea „Makoto Shinkai – singurătate, iubire și comunicare în cultura japoneză”, urmată de o dezbatere în jurul temelor comunicării și iubirii în animația japoneză – ora 17:00, în Amfiteatrul „Nicolae Iorga”, etaj I, Facultatea de Istorie, Bd. Elisabeta nr. 4-12
* Editura Herald şi Librăria Cărtureşti Verona prezintă un atelier de dezbateri şi idei, intitulat sugestiv „Putem ieşi din caruselul emoţiilor copleşitoare? Sfaturi practice privind recăpătarea autocontrolului” – ora 18:30, la Ceainăria Cărturești Verona, Str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15. Cu această ocazie se vor lansa colecţia Psihopractica şi titlurile: „Cum să-ţi gestionezi emoţiile copleşitoare şi să-ţi recapeţi autocontrolul. Ghidul practic de terapie comportamentală dialectică” de Matthew McKay, Jeffrey Brantley, Jeffrey C. Wood şi „Borderline: Cum să trăieşti alături de o persoană cu emoţii extreme”, de Paul Mason, Randi Kreger. Printre partenerii media: Radio România Cultual şi Radio România Bucureşti fm
* În cadrul proiectului de dezbateri culturale pe teme de actualitate „Cafenea critică”, are loc un eveniment despre spaţiul de artă contemporană Galeria Atelier 030202 – ora 19:00, la Galeria Atelier 030202, Str. Sf. Vineri nr. 11, zona Sf. Gheorghe-Calea Moşilor veche-Bulevardul Corneliu Coposu, lângă Templul Coral. Participă: Mihai Zgondoiu şi Dan Mircea Cipariu (fondatori Euro CulturArt), artişti expozanţi, curatori şi critici de artă. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter
* Invitatul lunii aprilie al „Literaturii la zi”, eveniment care are loc lunar la Londophone, este poetul Claudiu Komartin – ora 19:00, Str. Ioan Zalomit nr. 2. Moderator: Vasile Ernu
* Editura Humanitas Fiction organizează o întâlnire cu Guzel Iahina, o nouă voce impresionantă a literaturii ruse contemporane, prilejuită de lansarea romanului „Zuleiha deschide ochii”, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. La eveniment vor participa, alături de autoare, Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă și Ioan Stanomir, scriitor, publicist și politolog. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe
* Recital de pian susţinut de Cristian Petrescu – ora 19:00, la Sala Mare a Ateneului Român
* Recital vocal susţinut de Cristina Vasilache – soprană, Ştefania Boloş – mezzosoprană, Adrian Pleşca – tenor, Răzvan Georgescu – bas bariton, Marius Boloş – bas, invitat de la Opera Naţională Bucureşti – ora 19:00, la Sala Mică a Ateneului Român. La pian: Luminiţa Berariu – invitată de la Opera Naţională Bucureşti
* Trupa de teatru „Trepte” din Călăraşi va fi prezentă pe scena Teatrului Nottara Bucureşti, cu spectacolul „Eu când vreau să fluier, fluier!”, regia artistică: Ştefan Niţu – ora 19:30, în sala „G. Constantin”
* Are loc o nouă ediție a „Galei cântecelor de munte”, în cadrul căreia vor concerta Ducu Bertzi, Irina Furdui, Gabriel Anghel, Dan Vasilescu, Titus Constantin Trio și Bolek Folk – ora 20:30, la Club Mojo
* Bacău: Cantautorul Tudor Gheorghe revine la Teatrul de vară „Radu Beligan”, cu un nou spectacol intitulat „Rândunici Printre Lozinci”, alături de membrii Orchestrei Concertino din Chişinău – ora 19:00
* Bistriţa: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud și Centrul Judeţean pentru Cultură Bistrița-Năsăud organizează cea de-a IX-a ediţie a Festivalului de interpretarea a cântecului românesc „Valeria Peter Predescu” – ora 18:00, la Centrul Cultural Dacia (25 – 26 apr.)
* Botoşani: Are loc festivalul „AmFiTeatru 10” (25 – 29 apr.). Programul zilei:
● ora 20:00 – Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani prezintă spectacolul „Unchiul Vanea” – la Casa Tineretului
● ora 22:30 – Eveniment dedicat participanților festivalului – la Irish Pub
* Focşani: Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” continuă seria întâlnirilor de colecţie în cadrul Proiectului Conferinţele Publice Athenaeum, cu o întâlnire cu poetul Mircea Dinescu, cunoscut scriitor, publicist şi om de televiziune, care va citi din creaţia sa poetică şi va avea un dialog cu publicul spectator şi va susţine o sesiune de autografe – ora 17:00, la Sala Mare a Ateneului Popular
* Suceava: Biroul Francez organizează o seară specială dedicată francofililor suceveni, animată de Margot Berthelin, lector de franceză la Biroul Francez și Maxime Bioteau, lector stagiar la Colegiul Național Petru Rareș – ora 18:00. Sub genericul „Jeux de société”, publicul va intra în atmosfera ludică actuală a cafenelelor sau barurilor franceze, jocurile propuse sucevenilor fiind acum la modă în Franța
* Târgu Neamț: Concert susţinut de formaţia Direcția 5 – ora 20:00, la Casa Culturii „Ion Creangă”
* Linz, Austria: Cea de-a XV-a ediţie a festivalului internaţional de film „Crossing Europe” se desfăşoară în perioada 25-30 aprilie şi dedică în acest an secţiunea „Spotlight” producătorului român Ada Solomon. Festivalul prezintă 10 producţii şi coproducţii cinematografice româneşti produse de Ada Solomon, două dintre aceastea fiind incluse în programul competițional. De asemenea, în data de 28 aprilie, începând cu ora 16:00, Ada Solomon va susţine un masterclass în spaţiul OK Deck din Linz.La festival vor fi prezenţi şi regizorii Ivana Mladenović, Răzvan Rădulescu şi Alexandru Solomon
* Stockholm, Suedia: ICR Stockholm prezintă, în colaborare cu Biblioteca de Muzică și Film din cadrul Konserthuset Stadsteatern, premiera filmului românesc „Ana, mon amour” (r. Călin Peter Netzer, 2017) – ora 18:30, la cinematograful Klarabiografen
– Diverse
* Are loc Spring Fashion Gala, în cadrul căreia vor putea fi admirate colecţiile unor designeri şi branduri, eveniment organizat de Manifesto Events&PR și Alin Gălăţescu – ora 19:00, la ParkLake Shopping Center
* Conferinţă de presă privind desfăşurarea celei de-a III-a ediţii a „Festivalului RO-Wine / The International Wine Festival of Romania”, cu Cornel Ilie și cu Virgil Ianțu, ambasadorii evenimentului, dar și cu Marinela V. Ardelean, Liviu și Mihai Popescu, gazdele festivalului RO-Wine – ora 13:00, la Uanderful, Calea Floreasca nr.240
* Prima Licitație de Bijuterie de Autor din România – ora 19:30, la Artmark – Palatul Cesianu-Racoviță. Creaţiile a opt designeri români contemporani vor fi licitate pentru prima dată în piața de artă – Monica Bîrlădeanu, Alina Carp, Georgiana Ciceo, Anamaria Dobraș, Miklos Lehel, Andreea Mogoşanu, Anca Popescu şi Mona Vulpoiu sunt autorii unor bijuterii unice prin design și stil. Şi tot din Licitația de Bijuterie de Autor face parte și o selecție de bijuterii şi accesorii aparţinând unor mărci renumite precum De Beers, Tiffany, Cartier, Lalaounis, Van Cleef & Arpels, Roberto Bravo, Fabergé
* Alba Iulia: Ținute spectaculoase din materiale reciclabile vor fi prezentate în cadrul paradei Green Fashion Show – ora 17:00, la Alba Mall
– S-a întâmplat într-o zi de 25 aprilie
* Acum 299 de ani (1719), era publicată cartea „Robinson Crusoe” a lui Daniel Defoe, considerat primul roman scris în limba engleză
* În urmă cu 226 de ani (1792) Nicolas Jacques Pelletier, un răufăcător francez, devenea prima persoană executată prin ghilotinare. Execuţia a avut loc la Hôtel de Ville, în Place de Grève, la ora locală 15:30
* Cu 159 de ani în urmă (1859) începea construcţia Canalului Suez, canal maritim ce uneşte Marea Mediterană cu Marea Roşie, în istmul cu acelaşi nume din Egipt (construit de francezul Ferdinand de Lesseps şi deschis navigaţiei la 17.XI.1869)
* Acum 133 de ani (1885) Patriarhia Ecumenică de Constantinopol recunoştea autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a trimis mitropolitului primat Calinic Miclescu, în calitate de preşedinte al Sfântului Sinod al BOR, Tomosul de autocefalie prin care “cu bucurie sufletească binecuvintează Biserica Ortodoxă Română, recunoscându-o autocefală întru toate de sine ocârmuită”. După proclamarea autocefaliei BOR de către autorităţie de stat româneşti, la 3 decembrie 1864, a urmat un proces dificil şi îndelungat, la nivelul corespondenţei şi al tratativelor diplomatice politico-bisericeşti, până la recunoaşterea ei canonică din partea Patriarhiei Ecumenice, în 1885
* Cu 124 de ani în urmă (1894) a început (până la 13/25.V.1894), la Cluj, procesul politic intentat de către guvernul maghiar „memorandiştilor”, proces cu un larg ecou internaţional; 14 membri ai conducerii Partidului Naţional Român din Transilvania, printre care dr. Ioan Raţiu şi dr. Vasile Lucaciu, au fost condamnaţi la închisoare. În tot spaţiul locuit de români au avut loc puternice manifestaţii de susţinere a luptei pentru emancipare naţională a românilor transilvăneni (25.IV/7.V)
* Acum 117 ani (1901) apărea prima plăcuţă de înmatriculare din America, în statul New York, când un act normativ reglementa pe plan local obligaţia tuturor posesorilor de automobile să-şi înregistreze vehiculul şi să afişeze pe caroserie numărul de înmatriculare obţinut. Taxa de înregistrare a maşinii era de 1 dolar. În cursul primului an, au fost emise în statul New York 954 de plăcuţe de înmatriculare
* Acum 103 ani (1915) a avut loc victoria de la Çanakkale (Dardanele), cunoscută ca fiind una din cele mai mari şi grele războaie din istorie. Bătălia de la Çanakkale ocupă un loc foarte important în istoria Turciei, fiind un război între trupele aduse din coloniile franceze de Anglia şi Franţa în anul 1915 şi naţiunea turcă. Războaiele purtate atât pe uscat dar şi pe mare au început în data de 18 martie 1915. În data de 25 aprilie 1915 au început luptele de pe uscat, statele Antantei eşuând în traversarea Çanakkale şi întorcându-se aşa cum veniseră, iar în iarna anului 1916 au fost nevoite să se retragă
* Cu 73 de ani în urmă (1945) începea Conferinţa de la San Francisco (până la 26.VI.1945) în vederea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite, ONU. Conferinţa a adoptat Carta Naţiunilor Unite, care a intrat în vigoare la 24.X.1945
* Acum 71 de ani (1947) apărea „Legea nr. 138 pentru înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Craiova şi a Eforiei ei”, publicată în Monitorul Oficial al Regatului României
* În urmă cu 49 de ani (1969) a intrat în vigoare Tratatul de la Tlatelolco (Mexic) privind interzicerea armelor nucleare în America Latină şi Caraibe, semnat la 14.II.1967
* Acum 36 de ani (1982) se încheia retragerea trupelor israeliene din Peninsula Sinai (realizată în mai multe etape), după 15 ani de ocupaţie. Israelul a preluat controlul asupra peninsulei în luna mai 1967, în urma „Războiului de şase zile”
* În urmă cu 26 de ani (1992), în perioada 25 – 27 aprilie, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, regele Mihai I efectua prima sa vizită cu caracter privat în România (Suceava, Bucureşti, Curtea de Argeş). Suveranul a fost întâmpinat cu căldură şi entuziasm de români. În Capitală a avut loc o manifestaţie populară la care au participat câteva sute de mii de persoane pe tot traseul de la Piaţa Romană la Piaţa Sf. Gheorghe
* Cu 13 ani în urmă (2005) a avut loc ceremonia de semnare a Tratatelor de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (la Abaţia Neumünster din Luxemburg), precedată de reuniunea Consiliului European, care a dat votul final asupra documentelor care consfinţeau calitatea de viitoare membre ale UE pentru România şi Bulgaria. Pe Tratatul de aderare a României şi-au pus semnătura, din partea română, preşedintele ţării, primul ministru, ministrul afacerilor externe şi cel al integrării europene. De la 1.I.2007 România şi Bulgaria sunt membre ale Uniunii Europene (după ce Parlamentele tuturor ţărilor membre ale UE au ratificat cele două tratate semnate la 25.IV.2005). Numărul ţărilor membre ale UE se ridică la 28 (până în martie 2019 când este programată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană)
* Acum 3 ani (2015) a avut loc cutremurul din Nepal cu magnitudinea 7,9 pe scara Richter epicentrul fiind localizat în Districtul Lamjung, la aproximativ 77 km nord-vest de capitala Nepalului, Kathmandu. Este cel mai puternic cutremur care a avut loc în regiune, din 1934 încoace, când un cutremur de 8,2 pe Richter a provocat moartea a peste 17.000 de persoane. Potrivit cifrelor oficiale, peste 9.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în Nepal şi în ţările învecinate. Districtul Sindhupalchok a fost cel mai grav afectat – 3.360 de morţi (aproape jumătate din numărul oficial al victimelor). Monumente istorice aparţinând Patrimoniului mondial UNESCO, printre care Piaţa Durbar şi Turnul Dharahara – înalt de 62 m, au fost distruse sau au fost grav avariate. Pagubele totale au fost estimate la aproximativ 15-20% din PIB-ul Nepalului, adică 5 miliarde de dolari. Potrivit ONU, opt milioane de oameni (mai mult de o pătrime din populaţia ţării) din 39 de districte au fost afectaţi de cutremur. De asemenea, 1,4 milioane de oameni au avut nevoie de asistenţă umanitară de urgenţă, dintre care 940.000 de copii
Aniversări – Comemorări
– Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu; Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)
– Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)
– Sf. Marcu, Evanghelist (Calendarul Romano-Catolic 2018)
– „Ziua Justiţiei Militare” (la 25 aprilie 1919 s-a înfiinţat primul Serviciu Contencios în cadrul Armatei române); se celebrează din februarie 1999, printr-un ordin al ministrului apărării naţionale
– 1687: A murit Ion Căianu (Caioni), călugăr franciscan, primul autor atestat de muzică cultă din Transilvania, organist, constructor şi reparator de orgi, culegător de folclor, cronicar, pedagog, gânditor renascentist şi precursor al iluminismului; a avut o contribuţie însemnată la întocmirea codicelui „Codex Caioni” (n. 1629)
– 1841: S-a născut (la Kalipetrova, Bulgaria) Zaharia Petrescu, general, medic; elev şi colaborator al lui Carol Davila; medic-şef al Corpului 1 de Armată în timpul Războiului de independenţă (1878-1879); cercetări de farmacologie şi de terapeutică generală – „Elemente de terapeutică şi materie medicală”, primul tratat de acest fel din România; precursor al chimioterapiei; membru corespondent al Academiei Române din 1885 (m. 1901)
– 1909: S-a născut poetul şi publicistul Aurel Marin (m. 1944)
– 1920: S-a născut medicul Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei; din 1943 a făcut parte din echipa, considerată de aur, a prof. dr. Dimitrie Bagdasar (creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie), ea a lucrat alături de doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (devenit din 1945 soţul său). În absenţa altor date bibliografice, poate fi considerată, foarte probabil, prima femeie medic primar neurochirurg de pe continentul european, precum şi a treia femeie neurochirurg cu formaţie completă din lume (m. 2008)
– 1920: S-a născut soprana Ioana Nicola Ştirbei (m. 2009)
– 1925: S-a născut actorul de teatru şi film Vasile Niţulescu (m. 1991)
– 1925: A murit compozitorul şi dirijorul George Stephănescu, autorul primei simfonii româneşti (n. 1843)
– 1929: S-a născut Sanda Râpeanu, lingvistă, specialistă în limbi romanice; traducătoare şi autoare a numeroase studii critice, realizate în colaborare cu soţul său, criticul literar Valeriu Râpeanu
– 1932: S-a născut atleta Lia Manoliu; campioană olimpică la aruncarea discului: aur la México City (1968), bronz la Roma (1960) şi Tokyo (1964); preşedinta Comitetului Olimpic Român (1992-1998); Complexul sportiv naţional din Bucureşti îi poartă astăzi numele (m. 1998)
– 1933: A murit medicul legist şi farmacistul Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti (n. 1858) – 85 de ani
– 1943: S-a născut Valeriu Florin Dobrinescu, istoric şi eseist român; fondator al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană (m. 2003) – 75 de ani
– 1953: S-a născut Liviu Antonesei, poet, eseist, publicist, cercetător în ştiinţele educaţiei şi profesor – 65 de ani
– 1958: A murit Iosif Iser, pictor şi grafician; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1881) – 60 de ani
– 1959: S-a născut prozatorul Tudor Vlad. NOTĂ: Site-ul http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_membrii_516_VLAD-Tudor.html dă naşterea la 25 mai 1959
– 1969: S-a născut flautistul Ionuţ Bogdan Ştefănescu
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Oficiul Fundației Friedrich Ebert Stiftung din cadrul UE va găzdui o masă rotundă privind Convenția de la Istanbul împotriva violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Optsprezece state membre ale Consiliului Europei – inclusiv douăsprezece state membre ale UE – nu au ratificat încă Convenția, fiind subiectul unor controverse și neînțelegeri, care sunt răspândite în mai multe țări. La eveniment vor participa reprezentanți ai Consiliului Europei, mai multe instituții ale UE și lobby-ul european al femeilor
– Washington: Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va susţine un discurs în faţa Congresului SUA
– Berna: Președintele german, Frank-Walter Steinmeier, va efectua o vizită de stat în Elveția (25 – 26 apr.)
– Berlin: Întrevedere a cancelarului german, Angela Merkel, cu omologul său albanez, Edi Rama
– Beijing: Sesiune bilunară a Comitetului permanent a Adunării Naţionale Populare, Parlamentul chinez (25 – 27 apr.)
– Varşovia: Vizita premierului slovac, Peter Pellegrini, în cadrul căreia se va întâlni cu omologul său polonez, Mateusz Morawiecki
– Villers-Bretonneux, Franța: Premierul australian, Malcolm Turnbull, participă la serviciul Dawn cu ocazia Memorialului de război australian din Franța pentru a comemora 100 de ani de la a doua bătălie de la Villers-Bretonneux
– Singapore: Summit al Asociaţiei Naţiunilor Asiei de Sud-Est (ASEAN) (25 – 28 apr.)
– Sydney: Ceremonii de celebrare a zilei Corpului Armatei din Australia și Noua Zeelandă (ANZAC), care comemorează bătălia de la Gallipoli din 1915
– New York: Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte pentru a discuta despre situaţia din Siria
– Bratislava: Prima întâlnire a Grupului național de lucru slovac în cadrul proiectului INSCHOOL privind educația incluzivă a copiilor romi, organizat în colaborare cu Ministerul Educației din Slovacia, va reuni principalii actori naționali din sistemul educațional
– Insulele Feroe: Referendum electoral
– Berlin: Expoziția Internațională Aeronautică – ILA Berlin Air Show 2018 (25 – 29 apr.)
– China: Deschiderea pentru presă a Salonului Auto de la Beijing, deschis publicului în perioada 29 aprilie – 4 mai (25 – 26 apr.)
– Paris: Publicarea clasamentului mondial anual al libertăţii presei de către organizaţia „Reporteri fără frontiere”
– Ankara: Reuniune a Comitetului de politică monetară al Băncii Centrale turce
– Istanbul: Federația turcă de Fotbal (TFF) se întrunește pentru a discuta despre posibilele sancțiuni după rănirea antrenorului Beşiktaş, în timpul unui meci împotriva echipei Fenerbahçe
– Cairo: Primul festival al sporturilor aeriene din Egipt, pe Platoul Gizeh (25 – 30 apr.)
– München: Semifinala Ligii Campionilor la Fotbal (2017/2018): Bayern München – Real Madrid – ora 21:45
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială de Combatere a Malariei”, adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la cea de a 60-a sesiune a sa, din mai 2007, pentru a sublinia necesitatea continuării investiţiilor şi angajamentelor în susţinerea prevenirii şi controlului malariei
– „Ziua Internațională a ADN-ului” (Acidul Dezoxiribonucleic), sărbătoare care comemorează descoperirea structurii dublu elicoidale a moleculei de ADN, în anul 1953 (- 65 de ani), de către James D. Watson și Frances H.C. Crick, de la Universitatea Cambridge. Tot în anul 1953, James Watson, Francis Crick, Maurice Wilkins şi Rosalind Franklin şi colegii acestora au publicat în prestigioasa revistă „Nature” mai multe articole care explicau structura ADN-ului. Mai mult decât atât, în această zi, în 2003 (- 15 ani), a fost anunțată finalizarea cercetărilor din cadrul Proiectului Genomul Uman
– În Portugalia se sărbătoreşte „Ziua Libertăţii”; în 1974 a avut loc „Revoluţia Garoafelor”, care a înlăturat regimul de dictatură fascistă instaurat de Antonio de Oliveira Salazar (în 1933) şi a deschis calea spre restaurarea democraţiei
– 1214: S-a născut regele Ludovic al IX-lea al Franţei, cunoscut ca Sfântul Ludovic; rege al Franţei din 1226 până la moartea sa; este singurul rege al Franţei care a fost canonizat; a fost cel care a înfiinţat Parlamentul de la Paris (m. 1270)
– 1472: A murit Leon Battista Alberti, arhitect, pictor, sculptor şi scriitor renascentist italian; a publicat primul tratat modern de pictură (n. 1404). NOTĂ: Site-ul http://assassinscreed.wikia.com/wiki/Leon_Battista_Alberti dă ca dată a morţii 20 aprilie 1472
– 1595: A murit poetul renascentist italian Torquato Tasso (n. 1544)
– 1599: S-a născut Oliver Cromwell, om politic şi comandant de oşti englez; conducător al revoluţiei împotriva dinastiei Stuart; a înăbuşit mişcarea de eliberare naţională din Irlanda (1649-1652); în 1653 a instaurat în Anglia un regim dictatorial, devenind lord-protector; a obligat Olanda să recunoască Actul de Navigaţie, punând bazele supremaţiei maritime a Angliei (m. 1658)
– 1635: A murit scriitorul italian Alessandro Tassoni, unul dintre întemeietorii criticii literare italiene (n. 1565)
– 1744: A murit Anders Celsius, astronom şi fizician suedez, creatorul termometrului centigrad (n. 1701)
– 1840: A murit Siméon Denis Poisson, matematician şi fizician francez (n. 1781)
– 1849: S-a născut Felix Klein, matematician german; cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în teoria grupurilor, analiza complexă, geometria non-euclidiană şi conexiunile dintre acestea şi geometrie (m. 1925)
– 1874: S-a născut Guglielmo Marconi, fizician şi inventator italian; unul dintre promotorii radiotehnicii; în 1895 a realizat o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu (brevetat în 1896), iar în 1901 prima radiocomunicaţie transatlantică; lucrări de pionierat în radiolocaţie şi radionavigaţie; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1909, împreună cu germanul Ferdinand Braun (m. 1937)
– 1900: S-a născut fizicianul elveţian naturalizat american Wolfgang Pauli; contribuţii în mecanica cuantică şi fizica particulelor elementare; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1945 (m. 1958)
– 1917: S-a născut Ella Fitzgerald, cântăreaţă americană de jazz, supranumită „Regina muzicii soul” (m. 1996)
– 1918: S-a născut pictorul italian Remo Brindisi, considerat fondatorul mişcării „Noua Reprezentare” (m. 1996) – 100 de ani
– 1921: S-a născut Karel Appel, pictor, sculptor şi poet olandez (m. 2006)
– 1925: S-a născut jurnalista belgiană Janine Lambotte, prezentatoare, din 1953, a canalului de televiziune RTB (de limbă franceză); numele său va rămâne în istoria jurnalismului, deoarece a fost prima femeie din Europa care a prezentat un jurnal televizat, în anul 1961 (m. 2012)
– 1928: S-a născut Cy Twombly (numele la naştere: Edwin Parker Twombly Jr.), desenator, pictor, sculptor şi fotograf american; unul dintre pictorii abstracţi importanţi ai secolului al XX-lea; cunoscut publicului de artă pentru lucrările sale de mari dimensiuni, realizate într-un stil caligrafic-grafitti (m. 2011) – 90 de ani
– 1930: S-a născut Paul Mazursky, regizor american de film, scenarist şi actor (m. 2014)
– 1940: S-a născut actorul de film american Al Pacino
– 1941: S-a născut Bertrand Tavernier, regizor, scenarist, critic de film şi producător francez
– 1941: S-a născut Markus Lüpertz, pictor, sculptor şi scriitor german
– 1945: S-a născut compozitorul şi cântăreţul suedez Björn Ulvaeus, membru al renumitei formaţii ABBA
– 1947: S-a născut fotbalistul şi antrenorul olandez Johan Cruyff; a primit Balonul de Aur de trei ori (m. 2016)
– 1969: S-a născut Renée Zellweger, actriță americană
– 1976: A murit Alexander Brailowsky, pianist american de origine rusă (n. 1896)
– 1976: A murit Sir Carol Reed, regizor britanic de film; unul dintre cele mai sonore nume ale filmului englez al anilor ’40-’50 (n. 1906)
– 1995: A murit actriţa şi dansatoarea americană Ginger Rogers (n. 1911)
– 2011: A murit poetul chilian Gonzalo Rojas, considerat unul dintre cei mai talentaţi scriitori moderni ai Americii Latine (n. 1917)
– 2011: A murit cântăreaţa britanică Poly Styrene, considerată o legendă a muzicii punk (n. 1957)
– 2016: A murit scriitorul franco-american Martin Gray, supravieţuitor al ghetoului din Varşovia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cunoscut mai ales pentru romanul „Au nom de tous les miens” (n. 1922)