Atenţionare MAE pentru Turcia şi Grecia

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care vor să călătorească de 1 mai la Istanbul să ocolească zona Pieţei Taksim, unde există posibilitatea organizării unor demonstraţii. Din motive de siguranţă, autorităţile din Istanbul nu aprobă desfăşurarea de manifestaţii cu ocazia acestei zile. Totodată, s-ar putea ca poliţia turcă sa restricţioneze accesul în zona Pieţei Taksim. Tot pentru data de 1 mai a fost emisă şi o atenţionare de călătorie în Grecia. Federaţia Navală Panelenă a anunţat întreruperea activităţii la toate categoriile de ambarcaţiuni, pentru un interval de 24 ore. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la misiunile diplomatice ale ţării noastre. De asemenea, ei pot accesa aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” de pe siteul www.mae.ro./csimion/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 aprilie)