Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare fac controale în minivanţa de 1 Mai

Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare sunt pe teren, în aceste zile, şi fac controale pentru a verifica dacă sunt respectate condiţiile de igienă în unităţile de alimentaţie publică. Reporterul RRA Florentina Varga a vorbit cu Gheorghe Stratulat, director la ANSVSA.
Gheorghe Stratulat: Produsele care se consumă trebuie să fie luate din magazin autorizate, să fie păstrate în condiţii bune, pentru că acum temperaturile sunt mari, şi să nu se abuzeze.
Reporter: Să vorbim un pic despre mici, care ar fi temperatura recomandată pentru a se păstra?
Gheorghe Stratulat: Toate produsele de origine animală au condiţii de refrigerare întotdeauna între 4 şi maxim 6 grade. Orice produs care a ţinut în afara frigiderelor, în condiţii necorespunzătoare, nu trebuie consumate, pentru că alterarea sau încărcarea lor bacteorologică este foarte mare, într-o perioadă scurtă de timp.
Realizator: Asociaţia Română a Cărnii estimează că românii vor pune pe grătare peste 30 de milioane de mici în minivacanţa de 1 Mai, mai mult cu 15 procente faţă de cantitatea consumată anul trecut. Potrivit datelor statistice, un român mănâncă, în medie, 40 de mici pe an, iar de 1 Mai se consumă mici cât pentru o lună întreagă./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 aprilie