Federaţia Sanitas nu renunţă, deocamdată, la strângerea de semnături pentru declanşarea unei greve generale pe 11 mai

Federaţia Sanitas nu renunţă, deocamdată, la strângerea de semnături pentru declanşarea unei greve generale pe 11 mai. Totodată, este păstrat calendarul acţiunilor sindicale, pe 7 mai fiind programată o grevă de avertisment, cu întreruperea activităţii timp de două ore. Preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu, a precizat că trebuie modificată legea salarizării. După ce, ieri, a avut o nouă întâlnire cu sindicaliştii, ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că propunerile federaţiei privind rezolvarea problemei remunerării angajaţilor din sistem, apărute după intrarea în vigoare a legii salarizării, vor fi transmise premierului. Pe de altă parte, PNL a depus, din nou, ieri, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă prin care cere demiterea ministrului sănătăţii, Sorina Pintea. Liberalii au reformulat textul după ce, săptămâna trecută, conducerea forului legislativ a respins documentul, întrucât acesta era adresat şi ministrului muncii, fapt nepermis de regulament./asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 mai)