Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-CA a obtinut 2 medalii de argint si o diploma speciala din partea Federatiei Franceze a Inventatorilor in cadrul Salonului International de Inventii de la Geneva, Elvetia, ce s-a desfasurat in perioada 11-15 aprilie 2018.
Inventia Sistem de aerare a apei pentru turbine hidraulice a obtinut medalie de argint si diploma speciala din partea Federatiei Franceze a Inventatorilor, iar inventia Jonctiuni planare cu gradient functional si procedeu de obtinere a obtinut medalie de argint.
ICPE-CA, prin cercetarile demarate, se preocupa constant sa raspunda provocarilor impuse de noile cerinte economice si sociale, astfel incat, prin activitatea sa, sa contribuie la dezvoltarea durabila a intregii societati.
(Biroul de Presa ICPE-CA – 5 mai 2018)