Târgul GAUDEAMUS Oradea 2018, evenimentul cu numărul 105 în seria pe care Radio România a inaugurat-o în urmă cu peste un sfert de secol, vă așteaptă să sărbătoriți Ziua Europei, Centenarul României și 90 de ani de Radio România, în cel mai frumos mod, în mijlocul cărților.
Evenimentul este organizat de Radio România, Primăria Municipiului Oradea și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și regiune și va avea loc în perioada 9 – 13 mai, în Piața Unirii.
Oferta ediţiei va reuni elementele specifice unui eveniment expoziţional dedicat cărţii – mii de volume care abia aşteaptă să fie luate cu asalt de cititori, lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii – dar şi muzică bună, ateliere de creaţie și concursuri cu premii atractive, dedicate vizitatorilor.
Programul de vizitare este următorul: miercuri – sâmbătă între orele 10.00 şi 20.00 şi duminică între orele 10.00 şi 15.00; accesul publicului este liber, pe întreg parcursul evenimentului. Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 9 mai, la ora 12.00.
Pentru detalii suplimentare privind această ediţie a Târgului GAUDEAMUS Oradea, vă rugăm să accesaţi website-ul www.gaudeamus.ro sau să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS.
Persoană de contact: Connie Chifor (0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro).
RADOR (8 mai)