Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, aflată acum în arest, este cercetată într-un nou dosar de corupţie

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, aflată acum în arest, este cercetată într-un nou dosar de corupţie disjuns din cel referitor la retrocedările ilegale. Surse judiciare precizează că ar fi vorba de suspiciuni de luare şi dare de mită de aproximativ 3,5 milioane de euro pe care Alina Bica ar fi primit-o de la omul de afaceri Ioan Niculae pentru tergiversarea soluţionării cauzei penale în care acesta era cercetat, până la prescrierea cauzei. Aceleaşi surse susţin că în acelaşi dosar apar nume importante: Liviu Dragnea, vicepremier, Ovidiu Tender şi Dorin Cocoş, oameni de afaceri. DNA nu a comunicat oficial niciun punct de vedere până la această oră.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 decembrie